Astfel, de la 1 octombrie 2026, taxa de pod de la Fetești-Cernavodă și celelalte taxe rutiere de până acum dispar. Rovinieta va fi stabilită după norma de poluare, camioanele de peste 3,5 tone vor fi taxate în funcție de distanța parcursă și de emisiile vehiculului (TollRo).
Ce se schimbă, ce e nou
Odată cu noile reglementări este abrogat întreg cadrul legislativ care a reglementat două decenii tarifele de trecere pe drumurile naționale.
Vechiul sistem de peaj este eliminat, inclusiv pentru Fetești-Cernavodă, dar și pentru celelalte puncte de trecere unde se aplicau tarife în baza legislației anterioare, transmite CNAIR.
Peajul este o taxă plătită pentru trecerea pe un drum, pod, tunel sau pentru folosirea unei căi ferate ori portuaire.
Legea stabilește reguli tranzitorii pentru rovinietele existente și pentru peajele emise, dar neutilizate. Astfel, CNAIR trebuie să restituie, la cererea utilizatorului, contravaloarea peajelor neutilizate.
Ce rol are norma Euro în stabilirea noilor tarife
Pentru autoturisme și pentru vehiculele de transport de cel mult 3,5 tone, rovinieta rămâne obligatorie, dar va fi calculată diferit.
Noul tarif ține cont de categoria vehiculului, emisiile poluante EURO și durata de folosire a rețelei de drumuri naționale.
Principiul noii formule este „poluatorul plătește”, pentru a corela costurile de utilizare a infrastructurii cu impactul asupra mediului.
Astfel, se vor reflecta în costul rovinietei diferențele dintre autoturismele cu motorizări și clase de emisii diferite. În cazul vehiculelor pentru care nu există informații privind clasa de emisii, legislația e cea care stabilește regulile de încadrare.
Camioanele plătesc în funcție de kilometri și impactul asupra mediului
Schimbarea cea mai importantă îi vizează pe transportatorii cu vehicule de marfă de peste 3,5 tone. Pentru ei, rovinieta este înlocuită de TollRo – un tarif calculat în funcție de distanța parcursă.
Astfel, tariful unitar se înmulțește cu numărul de kilometri parcurși. Valoarea sa conține atât date despre utilizarea infrastructurii, cât și costurile asociate poluării.
Pentru calcularea TollRo în cazul vehiculelor de transport mixt acestea sunt asimilate vehiculelor de transport marfă.
Rovinietele deja cumpărate vor fi restituite la cererea scrisă a utilizatorului pentru perioadele de neutilizare.
Cei care nu plătesc vor fi sancționați prin raportare la suma datorată.