Întrebat luni dacă există un consens cu celelate partide din așa-numita USD privind încheierea unei alianţe cu PPDD, Ponta a răspuns: „Sigur că am vorbit şi sigur că sunt informaţi şi ştiu foarte bine. Acordul se face însă între PSD şi PPDD, pentru că e vorba de funcţii ale noastre, ale celor de la PSD. PC şi UNPR nu trebuie să cedeze nicio funcţie şi nici UDMR, nici vorbă. Deci celelalte trei partide îşi păstrează absolut toate funcţiile politice, aşa cum le aveau şi până acum. Dacă e ceva de cedat pentru PPDD, cedăm noi, de la PSD”.
Ponta a mai spus că negocierile dintre PSD şi PPDD au fost suspendate în perioada sărbătorii de Rusalii, dar vor continua.
Pus să comenteze faptul că PPDD încheie alianţe cu partidele de dreapta în teritoriu, respectiv la Braşov, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Dâmboviţa, Victor Ponta a răspuns: „Ei, discută”.
„Evident că, dacă semnăm un acord, îl semnăm ca să se aplice în practică. Dacă nu, nu are rost să-l mai semnăm, dar, din câte am văzut eu şi am discutat cu colegii noştri, la Timiş s-a făcut majoritate, la Galaţi. Singurul lucru este la primăria Braşov, acolo unde PNL, PDL şi PPPD au schimbat viceprimarul nostru”, a declarat Ponta.