Ponta: Ambasadorul Ungariei a exagerat cu obrăznicia

„Măsurile economice pe care le ia guvernul în consultare cu cei care se pricep la economie nu ţin cont de voinţa unui preşedinte, că-l cheamă Băsescu sau Iohannis. Întâmplător, nici unul, nici altul nu au cunoştinţe economice, întâmplător, nici unul, nici altul nu au consilieri economici şi întâmplător şi unul şi altul iau decizii strict politice”, a declarat premierul Victor Ponta vineri seara, la Antena3.

„Dacă aşa a vrut Constituţia României şi aşa se întâmplă de altfel în toate ţările europene – guvernul se ocupă de partea economică socială, domnul preşedinte se ocupă de vizite externe, de ceea ce are dânsul de făcut. De ce trebuie să le încurcăm, de ce să ne ocupăm fiecare de ceea ce nu ne pricepem?”, a întrebat Victor Ponta.

Premierul a mai susţinut că gestul şefului statului de a respinge Codul Fiscal e pur politic, iar „dacă era PNL la guvernare”, Iohannis ar fi promulgat acest act normativ.

Şeful executivului a declarat că există tensiuni în relaţia România-Ungaria, dar că acestea pot fi gestionate într-o manieră europeană.

„Sunt, categoric, dar cred că le putem gestiona european. Adică, ca doi buni vecini, ca două ţări care au aceleaşi standarde democratice, că altfel nu eram membri ai Uniunii Europene şi ai NATO”, a declarat Victor Ponta.

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti „a exagerat cu obrăznicia” în declaraţii făcute recent şi a arătat că sunt tensiuni în relaţiile româno-maghiare, dar acestea pot fi gestionate într-o manieră europeană.

„Cred că a exagerat cu obrăznicia şi folosesc un termen nediplomatic pe care sunt convins că-l va traduce în limba maghiară. Niciun ambasador al niciunei ţări nu şi-a permis vreodată în România şi niciun ambasador român nu-şi permite în străinătate să dea interviuri în presă cu obrăznicie la adresa României”, a declarat Ponta

„Ministerul de Externe a avut o atitudine corectă, din punctul meu de vedere, domnul Aurescu m-a consultat şi sper să fi înţeles acest avertisment, că există o limită peste care nu mai întoarcem obrazul”, a mai spus primul-ministru.

Întrebat în ce relaţii se află cu prim-ministrul ungar Viktor Orban, premierul a spus: „În niciun fel de relaţie”. Apoi a adăugat „poate că are preşedintele Iohannis şi este suficient”.

„Eu cred că trebuie să avem relaţii bune cu toţi vecinii. Cred că apartenenţa guvernului de la Budapesta la PPE este dreptul lor şi este foarte bine. În Europa sunt guverne PPE, guverne social-democrate, dar cred că trebuie să fim respectaţi ca ţară. Şi cred că faptul că cei de la PNL nu deschid gura o fac de frică să nu-i certe PPE, ceea ce este foarte rău”, a afirmat premierul.

Întrebat dacă este ultimul avertisment pe care îl dă România, Ponta a spus că, în ceea ce priveşte ambasadorii, „cartonaşele le poate da doar preşedintele României, Guvernul atrage atenţia”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.