Ponta, anunț în timpul moțiunii de cenzură

Fondatorul Pro România, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că moţiunea de cenzură va eşua şi că, în opinia sa, nu este fezabilă schimbarea unui Guvern în spatele căruia este liderul PSD, Liviu Dragnea, cu un Executiv condus de liderul PNL, Ludovic Orban.

„Sper ca noi în toamnă să ne pregătim mai bine să construim o alternativă şi preşedinţia din ian 2019 să ne prindă cu un alt Guvern. Asta până la urmă e problema lor (eşecul moţiunii de cenzură – n.r). Eu constant, pentru că nu fac parte din PNL. Eu am spus că eu şi colegii mei nu vom vota un Guvern condus de Orban, dar erau vorba de foşti colegi de la PSD-ALDE, care au spus că nu ne zice să votăm un guvern PNL. Modul de abordare a fost total greşit. Mă refer la o discuţie mult mai serioasă şi mult mai bine pregătită cu parlamentarii PSD, minirităţi, să sprijine un alt guvern, din care să nu excluzi social-democraţii, pentru că nu se poate. Eu am discutat cu toţi liderii politici, nu am încercat eu să rup această coaliţie, pentru că nu eram PNL. Din punctul meu de vedere, să schimbi Guvernul domnului Dragnea cu cel am domnului Orban e ceva nefezabil. Dar în toamnă o să avem timp mai mult şi şanse mai mari să pregătim o alternative, dar din care să facă parte social-democraţi şi liberali democraţi”, a declarat fostul premier, Victor Ponta, la Parlament, în timp ce în plen era citit textul moţiunii de cenzură, potrivit medifax.ro.

Ponta, discuție cu președintele PNL?

Acesta a adăugat că nu a avut nicio discuţie în ultimele zile cu liderul PNL, Ludovic Orban, în vederea unor negocieri în marja moţiunii de cenzură.

„Nu sunt susţinător al PNL. Singurul lider de partid cu care nu m-am văzut a fost domnul Orban, în această perioadă. Nu am vrut să-l sacrifice pe domnul Cîmpeanu, ci să arătăm că avem o soluţie raţională, de bun simţ şi sigur când în propui pe şeful rectorilor din România, e clar o alternativă mai bună decât doamna Dăncilă. Eu cred că în 2019 este nevoie de un guvern politic, nu tehnocraţi, sprijinit de cât mai multe forţe politice, care să înţeleagă că dacă există un Guvern bun, vor fi recompensaţi de electorat în 2020”, a completat Ponta.

Ce a declarat Ludovic Orban

La rândul său, Ludovic Orban a declarat, marţi seară, la Realitatea Tv, că nu a purtat discuţii cu fondatorul Pro România, Victor Ponta, însă este convins că acesta şi parlamentarii formaţiunii sale vor susţine moţiunea de cenzură.

„N-am stat de vorbă cu Ponta, dar nu cred că îi trebuie mult unui om care spune că Dragnea e adversarul lui să îl convingi să voteze moţiunea de cenzură. Sunt convins că vor vota moţiunea”, a afirmat Ludovic Orban, într-o emisiune difuzată marţi seară la Realitatea Tv.

Moţiunea de cenzură a PNL, susţinută de USR şi PMP, este intitulată „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, iar liberalii critică Exectivul pentru rata record a inflaţiei, de 5.4%, creşterea ROBOR şi tentativă de subordonare politică a magistraţilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Un PLAGIATOR aventurist sa reprezinte speranța opoziției?!!! Poate doar pentru Grupul de la Cluj, condus de Ioan Rus, rafinatul licențiat în mașini agricole (pe vremea când la această secție a politehnicilor intrau ultimii dintr-o generație).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.