Ponta: Dragnea Mincinosul Național spune că l-am denunțat  

 Fostul premier Victor Ponta a declarat, duminică, după ce Liviu Dragnea l-a acuzat că este unul dintre cei care l-au denunțat la DNA, că își va da demisia dacă ”Dragnea Mincinosul” va dovedi ce spune, cerându-i liderului PSD să facă același lucru dacă se dovedește că l-a acuzat pe nedrept.

”Dragnea Mincinosul Național tocmai a spus din nou la televizor ca eu l-am denunțat! Dar nu poate să aducă o copie după denunțul meu că nu are bani! Așa mincinos care să își bată joc de toată lumea nu am văzut!”, a scris fostul premier Victor Ponta, pe Facebook.

Victor Ponta a afirmat că din respect pentru membrii și alegatorii PSD acest aspect trebuie să fie lămurit definitiv.

”Îi propun public să procedăm după cum urmează: el dacă aduce o copie după denunțul (pretins) al meu în aceeași zi îmi dau demisia din Parlament și nu voi mai face politică/dacă însa îi aduc eu un document oficial care să ateste încă o dată că sunt un simplu martor (ca și Teodorovici, Grindeanu, etc) și nu am depus niciodată vreun denunț penal contra lui atunci își dă el demisia din Parlament și din PSD!! Simplu și clar – hai măi Dragnea Mincinosule, ai curaj?”, a spus Ponta.

Ponta a anunțat că va cere DNA să îi comunice claitatea pe care o are în dosarul lui Liviu Dragnea.

”PS: Eu voi face mâine cerere oficială către DNA să îmi comunice calitatea procesuală în acel dosar (denunțător sau martor)! Dragnea Mincinosul fiind inculpat poate mâine să ceară o copie a declarației mele și să o facă publică (am înțeles că nu are bani să copieze – îi plătesc eu fotocopie de 5 pagini)!”, a conchis Ponta.

Liviu Dragnea, președintele PSD, i-a acuzat, duminică, la RTV, pe Victor Ponta, Dan Șova și Teodor Nițulescu că l-au ”turnat” la DNA în dosarul Tel Drum.

”Turnătorii din dosar îi știu. Sova, Ponta, Nițulescu. Am auzit că unii se tot alintă: <<Să-mi ceară scuze, că eu nu am spus…>>”, a declarat Dragnea, în contextul în care Victor Ponta a scris, pe Facebook, că liderul PSD ar trebui să îi ceară scuze pentru faptul că l-a acuzat că l-a denunțat la DNA.

Liviu Dragnea a mai spus că a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că procurorii au refuzat să îi pună la dispoziţie o copie a dosarului, în format electronic, afirmând că o copie pe suport de hârtie l-ar costa prea mult.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. Amandoi, exponenti de marca ai ciumei rosii si ai statului paralel, se sparg in figuri pe posturile de propaganda. Daca n-ar fi nu s-ar povesti… si-am incalecat pe o sa….

    • E lupta dintre Palate!Palatul Ponta contra Palatul Dragnea si viceversa!

  2. Ponta ne ia de proști! Parcă era nevoie de o declarație scrisă și semnată!
    Până în acest moment: Ponta, Șova și Nițulescu sunt bine-merci iar Tel Drum este în insolvență.

    • Ponta a razbit in viata cu tupeul, minciuna, curajul prostului adica inconstienta si serviciile secrete. I s-au terminat carburantii. Ghinion, i-a prevestit si nenea din Deal.

  3. Pai tu, Ponta, ai tupeul sa vorbesti de minciuni, tu, care ne-ai mintit cu „pactul de coabitare”, tu, care ne-ai mintit cu discutiile din vie, tu, care ai venit cu biletelul de la Bruxelles? Tu mai ai nesimtirea sa arati cu degetul pe altii, fara pic de rusine? Scuteste-ne!

  4. Ponta se afunda in rahat , tot mai adanc , pe zi ce trece ! N-are stare in el si-si arata adevaratul caracter , murdar de ultima speta , ranchiunos , ce mai , penibil ! De ce nu si-o vedea de ale lui si in timp , lumea va vedea daca are sau nu , dreptate ? Asa , incontinuu , nu-ti provoaca decat sila !

  5. veve, tu şi grenadă sunteţi identici ca calitate şi ca cantitate…

  6. Chiar presupunand ca l-au turnat pe Dragnea, tot nu vad care ar fi problema? Trebuiau cumva sa se faca complici la infractiunile lui Dragnea? Acuzatiile de denunt aduse de Dragnea reprezinta in sine o recunoastere clara ca Dragnea este un jalnic infractor ajuns pe mana justitiei prin denunt. Oricare ar fi denuntatorii ei trebuiesc felicitati pentru atitudine civica si curaj.

  7. Conform legii , orice cetatean care are cunostiinta de savirsirea unei infractiuni , de catre o persoana , este obligat sa raporteze organelor in drept , acest fapt …Prin urmare , daca ponta , nitulescu si sova l-au denuntat pe dragnea , nu au facut decit sa respecte Codul Penal . Acesta este statul de drept …si asa functioneaza , spre bunastarea cetateniloe onesti !

  8. Incredibil, tupeul Pacaliciului Pinochio Ponta!!?.Asta chiar ne crede pe toti retardati mintali, precum a crezut Basescu Traian in cei 10 ani de domnie mafiota in colonie pe cei saraci cu duhul!Bine mai draga Pinochio. Nu faceai matale turul !! televiziunilor Sekuristoide[[ U.M. Digi 24 Tv. Muppets-Show Tv. recte realitatea tv. ]] si il denuntati in direct pe L. Dragnea fara pic de jena cum TelDrum este a lui Dragnea. Nu ai mers tu mai Paclici Pinochio Ponta la Hot-News la maestrul Tapalaga sa acorzi un interviu de toata frumusetea prin care il denuntati pe L.Dragnea de toate relele din lume??!.Ce inseamna asta mai draga Pacalici?! Asta inseamna mai mult decat un denunt. Esti practic un acuzator in toata regula din calitate de Martoe nu de Denuntator. Nu este nici o diferenta juridica intre cele doua ipostaze..Denuntator–Martor -Acuzator!!?. Tu faci parte din ambele categorii draga Pinochio!?.Nu mai prosti mai draga Pacalici [[ daca mai reusesti sa prostesti pe cineva ]] pe cei saraci cu duhul ce nu au capacitatea intelectuala a face diferenta intre un martor acuzator si un denuntator cu acte in regula.Esti jalnic demn de mila draga Pinochio , cu toata dragostea!. Stelu

  9. Asta e un fel de marturisire a lui Ponta ca e omul sistemului paralel. El stie ca aia NU ii vor da lui Dragnea taman pagina aia.

  10. Nu te mai incurca in fineturi juridice draga Pinochio Ponta. Tot un turnator [[Delator..Denuntator]] ramaneti!?.Tu incerci sa pacalesti pe cei saraci cu duhul , vezi doamne tu ai fost un biet martor nevinovat in fata Lulutei!> Hai ca nu tine, zau asa!> Turnatoria, Delatiunea ati facut-o din calitate de martor acuzator!! stimate domn Procuror!. Orisicum, declartia dvs. data in fata slusbajilor Lulutei Keovesy [[ tovarasa de plagiat cu dvs.!]] v-a iesi cat de curand in spatiul public. Atunci sa va vad pe unde scoateti camasa stimate domn Procuror!. Turnatoria in toiata splendoarea sa va iesi la iveala fara doar si poate. Amin.. Stelu

  11. E foarte usor sa faci denunt si ca martor…
    Spui ce trebuie sa spui in declaratia de martor siiiii…, gata denuntul. Tu ramai cu calitatea de martor iar invinuitul se trezeste cu o marturie de martor mai ceva decat un denunt.
    Nu toata lumea e proasta sau are memoria foarte scurta…
    Ne amintim cu totii cum vorbeai de Belina si, dupa vreo 3 zile, a aparut si dosarul Belina. Coincidenta? NU.
    In Romania de azi eu nu cred in coincidente, mai ales in cazul „justitiei” romane.

  12. Militianule, Procurorule ordinar si ticalos, cat de mult ti-am mai luat apararea ?! Ah, imi vine sa-mi fac o coliba in fundul padurii sa nu mai vad pe nimeni. Doamne ce bine te-au mai cunoscut. Uitati-va frati romani in cine ne pusesem nadejdile si sperantele ?! Dispari sarpe veninos…?!

  13. Nu ..Turnatoria..in sine deranjeaza pe Dobitocii si Bovinele incaltate din colonie!! ce vad in aceasta fapta marsava o ..Virtute..!!sa fie sanatosi acesti Imbecili!. Problema grava la domnul Procuror Pinochio este alta..MINCIUNA..Savarsita in aceste turnatorii, delatiuni spuneti cum vreti dvs. In ce constau acestea. Domnul Procuror Pinochio stia si stie foarte bine cum TelDrum nu are nici o legatura juridica cu L. Dragnea, iar dansul in calitate de fost procuror nu se joaca cu cuvintele in a acuza aiurea oamenii!!fie el si L. Dragnea.Acest lucru se chinuie si Gestapoul DNA-ist de vreun an de zile sa faca cat de cat o legatura juridica intre L.Dragnea si TelDrum. Din pacate pentru dansii, cat si pentru domnul Procuror Pinochio acest lucru nu l-au reusit pana in prezent.Vorba latinilor. Verba Volant, Scripta Manent. ..Vorbele Zboara, Scrisul Ramane.. Iar declaratia scrisa de catre domnul Pinochio in sediul Gestapoului va iesi cat de curand la lumina zilei. Atunci sa-l vedeti pe Pacalici cum da din colt in colt. Va marsa pe aceeasi smecherie juridica. Nu domnilor, eu am fost Martor nu Delator-Turnator. Hai sifon mai Pinochio, te rugam frumos nu ne mai insulta inteligenta la modul grosolan. Stelu

    • Bai purtator imputit de cizme cazone, nu te mai opresti din aberatii? Daca te consideri esti corect, da-ne o explicatie corecta a discrepantei dintre averea afisata de dragnea si castigurile llui de bugetar. Cata avere o mai fi ascunsa, doar prin denunturi am mai putea afla.

  14. Am o nedumerire: Baronul de Münchhausen nu purta o musteață ciocoiască, iar Mickey Mouse nu purta ochelari. Atunci care este asemănarea dintre ei? De la PSD să li se tragă?

    • Nu..Nu.. Asemanarea celor doi este doar in tartacuta si prostia dumitale!! Atat si nimic mai mult.Voi aceasta pleava mizerabil!! analfabeta!! ce atarnati ca un pietroi de gatul acestui popor napastuit in calea dezvoltarii sale!!nu aveti capacitatea intelectuala sa discerneti binele de rau. Amin. Voi ati fost sustinatorii infocati ai Sekuristului Mizerabil Basesku Traian in cei 10 ani de domnie Mafiota in Romania.Pe voi sa bazat Basanul Mafiot in a va prosti si Imbeciliza pana la moarte si dincolo de dansa.Din pacate pt. noi i-a reusit aceasta operatiune sekuristoida mafiotului. Si acum il plangeti pe Sekuristoid si pe al sau Sistem Ticalosit Mafiot, cum recunostea chiar dansul in piata publica fara pic de rusine. Pardon, ati schimbat doar dosul. Acum sustineti [[ PUPATI ]]unul mai Balan si mai Dolofan. Stelu

  15. Informatie de ultima ora!! Este uluitor oameni buni ce poate face acest Pacalici Ponta. Aflu chiar in aceste momente[[de la Antena 3 Tv. ]] cum domnul fost procuror Pacaliciul Pinochio Ponta a facut o plangere [[Denunt.Delatiune..Turnatorie cum doriti dvs. sa-i spuneti ]] la marea preoteasa sefa a Dna-ului Luluta Plagiatoarea Keovesy, prin care domnul Pacalici Pinochio Ponta cere nici mai mult nici mai putin arestarea lui L. Dragnea intrucat dansul se simte amenintat in calitatea dansului de asa zis martor in dosarul TelDrum!!??. Daca nu pot sa-l aresteze pe Dragnea macar sa-i dea un control judiciar. Acestea sunt cerintele Pinochioului facaute la Dna, prin plangerea cu pricina. Acum spuneti dvs. ce intelegeti prin actiunile acestui ..Ticalos.. la adresa lui Dragnea facute pe mana cu Binomul!. Ce ofi cu adevarat domnul Pinochio. Delator..Turnator..Praduitor!!?..Denuntator! sau pur si simplu un Ticalos fara margini?!. Intrebare retorica fireste. Stelu

    • Il intreci in materie de ridicol pana si pe noul ministru al invatamantului. Dar nu-i bai, tara are nevoie si de mascarici ca tine. OSD ne da paine si circ, la trapez evolueaza acum ilustrul Stelu! Vezi sa nu-ti frangi gatul, cat ai fi tu de gradat.

  16. Ponta dupa ce si-a dat demisia din fruntea guvernului pe face-buci mai are si pretentie. E un nerusinat spunand ca nu la turnat pe Dragnea cand chiar din prima fraza a denuntului se vede cuvantu Dragnea.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.