Ponta explică ce înseamnă denunțarea pactului de coabitare

Premierul Victor Ponta a susținut miercuri seară, la Antena 3, că lipsa de valabilitate a pactului de coabitare va însemna că, din punctul de vedere al Guvernului şi probabil şi al Parlamentului, orice relaţie instituţională cu Traian Băsescu „ca persoană” încetează, iar partenerii europeni şi americani vor înţelege că au fost „manipulaţi”.

Ponta a fost întrebat la Antena 3 ce presupune faptul că pactul de coabitare cu Băsescu nu va mai fi valabil, așa cum el a afirmat într-o scrisoare. În replică, Ponta a spus că efectul va fi acela că, din punctul de vedere al Guvernului şi probabil şi al Parlamentului, orice relaţie instituţională cu Traian Băsescu „ca persoană” încetează.

„Băsescu, dincolo de faptul că a fost demis în 2012 şi a rămas în funcţie minţindu-i pe „cei din străinătate, având sprijinul unor judecători de la Curtea Constituţională, lucrurile în următoarele trei luni trebuie să fie foarte clare: Traian Băsescu se reprezintă pe el, reprezintă familia sa infracţională – pentru că are în acest moment şi face parte dintr-o familie infracţională – şi orice fel de declaraţii, decizii, acţiuni ale lui nu trebuie să fie interpretate ca ale României, ci doar ale lui şi ale grupului său infracţional”, a spus Ponta.

Victor Ponta a susținut că scopul principal al demersului său este ca, folosind „autodemascarea” lui Băsescu, acesta să fie arătat încă o dată partenerilor europeni şi americani ai României, care au susţinut că preşedintele vrea pace, respectarea legii şi a statului de drept, astfel încât ei să înţeleagă că au fost folosiţi şi manipulaţi.

Ponta: Băsescu e nebun

Victor Ponta a mai afirmat miercuri seară, într-o altă intervenție, la România TV, în care s-a referit la pactul de coabitare, că Traian Băsescu „e nebun”, „o epavă politică și morală”, precizând în același timp că are de gând să respecte toate atribuțiile președintelui României.

„Pactul de coabitare cu Traian Băsescu nu mai există! I-am scris deja lui Traian Băsescu să îl anunţ acest lucru. Denunţ pactul de coabitare, din moment ce Traian Băsescu a zis că totul a fost o păcăleală. Am de gând să respect toate atribuţiile preşedintelui României. Cred că preşedintele şi premierul trebuie să colaboreze”, a declarat Victor Ponta.

„Traian Băsescu i-a minţit pe liderii internaţionali. Băsescu este o epavă politică şi morală! În baza acelui acord, Traian Băsescu a semnat decretul prin care am fost desemnat a doua oară premier, de ce a spus că m-a păcălit? Este nebun, nu are nicio logică ce face! Partenerii internaţionali nu mai trăiesc din ce le zicea Traian Băsescu şi Monica Macovei. În 2014, România are o situaţie mai clară şi stabilă în faţa partenerilor internationali. Declaraţiile lui Traian Băsescu legate de pactul de coabitare şi faptul că m-a păcălit nu vor rămâne fără urmări. Să fim realişti, câtă trecere mai are Traian Băsescu în faţa cuiva, când toată lumea ştie cum îşi termină mandatul? Din punct de vedere politic, Traian Băsescu este doar o epavă. Aştept ca Traian Băsescu să plece cât mai repede, pentru că are treabă la tribunal”, a mai spus premierul la postul lui Sebastian Ghiță.

Premierul Victor Ponta i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care afirmă că nu mai este valabil pactul de coabitare, la o zi după ce Băsescu a declarat că l-a păcălit pe Ponta în cazul controversatului acord.

În replică la scrisoare, Președinția i-a transmis miercuri seară lui Ponta să se mai gândească.


Recomanda
Ioana Radu 8628 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.