Ponta: Hai mai stai, hai că pleacă Dragnea!

Fostul premier Victor Ponta susține că Pro România nu va negocia cu PNL pentru a vota moțiuni de cenzură, precizând că nu va reveni în PSD cât timp Liviu Dragnea va fi liderul partidului.

„Aș vrea să fie destui colegi alături de mine. PSD are o majoritate obținută prin vot. (…) Foarte mulți colegi m-au căutat în această perioadă să spună ‘hai mai stai, hai că pleacă Dragnea’ (…) Problema este dacă conducerea acestui partid poate să revină pe o direcție de modernizare și de centru în care eu am crezut (…) Cine va veni (în Pro România n.r.)? O să vedem. La început probabil foarte puțini (…) Nu avem ce să discutăm cu PNL, să votăm moțiuni de cenzură. Eu o să votez moțiuni de cenzură când o să mi se spună că o să vină un guvern mai bun. Dacă mai vin și alți parlamentari alături de noi trebuie să știe că nu le dăm nicio funcție și trebuie să știe că urmează represaliile”, a spus Victor Ponta, duminică, într-o conferință de presă.

Întrebat dacă există șanse să revină în PSD, Ponta a spus: „Anul trecut toată campania s-a făcut cu fața mea, că dacă se făcea cu fața lui Dragnea, se mai pierdeau voturi. Eu nu am plecat din PSD, am aflat de la televizor că nu mai sunt membru pentru că nu am votat moțiunea. Vă reamintesc că am fost vreo 18 care nu au votat moțiunea și înțeleg că numai eu nu mai sunt membru.(…) Niciodată nu o să mă auziți spunând ceva rău de partidul în care am activat, de oamenii care mi-au fost alături la multe campanii și de oamenii care m-au votat și pe care eu i-am votat. Eu am tot tras de PSD și Adrian Năstase și Mircea Geoană să facem un partid modern, de centru stânga, european, progresist. Domnul Dragnea l-a dus la cum era PDSR, ăla pentru care foarte mulți urăsc și acum PSD (…) Domnul Dragnea întotdeauna își negociază pentru el, PSD e o chestiune pentru el, pe persoană fizică. Ori lucrul ăsta mă face să spun un lucru: cât e Liviu Dragnea șeful PSD nu mă veți vedea înapoi în PSD”.

Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au lansat, duminică, un nou proiect politic, Pro România, prezentat ca o alternativă la oferta partidelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.