Premierul Victor Ponta l-a înștiințat miercuri în scris pe președintele Klaus Iohannis că începând de joi, 9 iulie, vrea să-și reia activitatea ca prim-ministru.
„Având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuțiilor de prim ministru, vă rog să luați act, conform legii, de reluarea activității mele în Guvern, începând cu data de 09.07.2015. și de încetarea interimatului în funcția de prim ministru, potrivit prevederilor art.107 alin 3, teza finală din Constituția României, republicată”, se arată în documentul trimis președintelui Klaus Iohannis, semnat de premierul Victor Ponta și de prim-ministrul interimar Gabriel Oprea.
![]()
Victor Ponta s-a întors miercuri în ţară. Premierul a fost internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde s-a operat la genunchiul stâng, după o accidentare suferită într-un meci de baschet.