Ponta, Iohannis şi Udrea se întrec în urări cu ocazia Naşterii Maicii Domnului

Candidaţii la alegerile prezindenţiale din toamnă s-au folosit de ziua de 8 septembrie, care este sărbătoare în calendarul ortodox (Naşterea Maicii Domnului), pentru a arăta cât de credincioşi sunt şi pentru a aduna like-uri pe reţelele de socializare.

Prima care le-a făcut urări pe Facebook celor care îşi sărbătoresc azi onomastica a fost Elena Udrea, care a postat un mesaj la puţin timp după miezul nopţii. Au urmat Victor Ponta (la ora 9 dimineaţa) şi Klaus Iohannis (la ora 12), în vreme ce alţi candidaţii cu şanse de a obţine peste 2% în alegeri n-au găsit de cuviinţă să folosească reţelele de socializare pentru a transmite urări aducătoare de like-uri.

Victor Ponta: „Nasterea Maicii Domnului este, de fapt, o dubla sarbatoare: a natalitatii si a feminitatii – fara de care prima nu ar exista”

„Faptul ca, pe langa Adormirea Maicii Domnului (sau Sfanta Maria Mare), sarbatorim si Nasterea Maicii Domnului (Sfanta Maria Mica) nu este intamplator si nu tine numai de statutul Sfintei Fecioare Maria in viata Bisericii si in sufletele credinciosilor. Nasterea Maicii Domnului este, de fapt, o dubla sarbatoare: a natalitatii si a feminitatii – fara de care prima nu ar exista. „La multi ani!” tuturor celor care poarta numele Sfintei Fecioare Maria!” (Facebook, 3.247 like, 303 share, 89 comentarii)

Klaus Iohannis: „Astăzi, ne aplecăm din nou asupra a ceea ce reprezintă această Sfântă Sărbătoare pentru creștinii ortodocși și catolici”

“Nașterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din anul nou bisericesc și una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, ne readuce, an de an, mai aproape de credință și de valorile spiritualității. Astăzi, ne aplecăm din nou asupra a ceea ce reprezintă această Sfântă Sărbătoare pentru creștinii ortodocși și catolici și cred că trebuie să folosim acest moment pentru a ne regăsi liniștea sufletească. Doresc tuturor celor care poartă acest nume sfânt multă sănătate, bucurie și belșug!” (Facebook, 734 like-uri, 37 shares, 28 comentarii)

Elena Udrea: „La mulţi ani şi iubitei mele mame”

„La mulţi ani tuturor românilor adevăraţi, buni şi frumoşi care îşi sărbătoresc de Sfânta Maria ziua numelui! Să aibă parte de sănătate, linişte şi cât mai multe bucurii împărtăşite cu cei dragi!
La mulţi ani şi iubitei mele mame, cel mai imporant sprijin şi reper moral din viaţa mea şi omul care mă face întotdeauna să zâmbesc la finalul unei zile, oricât de grele.” (Facebook, 3.458 like, 199 comentarii, 57 share)

Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.