Ponta, mesaj transmis cu ocazia Zilei Pompierilor

Pompierii români au avut în prima jumătate a acestui an 145.000 de intervenţii, demonstrând că au ca prioritate siguranţa tuturor cetăţenilor din România, a declarat premierul Victor Ponta, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Pompierilor.

„Cu ocazia Zilei Pompierilor Români, îi onorăm pe cei pentru care devotamentul, curajul şi altruismul sunt calităţi puse în slujba salvării de vieţi omeneşti, a protejării mediului şi a bunurilor românilor. Riscurile pe care şi le asumă în efortul de a-şi ajuta semenii sunt dovada unor calităţi morale extraordinare, care au fost întotdeauna apreciate de români prin respectul şi încrederea pe care le-au afişat faţă de instituţia Pompierilor”, se arată în mesajul semnat de primul ministru şi transmis de biroul de presă al Guvernului.

Ziua pompierilor se sărbătoreşte la 13 septembrie, începând cu anul 1953, în amintirea actului eroic al pompierilor militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea revoluţiei de la 1848.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.