Premierul Victor Ponta s-a declarat marți de acord cu organizarea congresului PSD mai devreme, în opinia sa partidul trebuind să decidă dacă dorește „continuarea guvernării” sau dacă se trece în opoziție.
„Eu vreau un singur lucru la Congres, la care spun încă o dată că nu candidez la nicio funcție, dar cu siguranță e important ca la congresul PSD, dincolo de alegerea conducerii, să se dea un mesaj clar dacă se dorește continuarea guvernării sau dacă PSD decide altfel, să treacă în opoziție, ca să știm și noi cei de la Guvern ce facem”, a declarat Ponta înaintea ședinței Biroului Permanent Național al PSD, în care se discută despre organizarea Congresului partidului.
Întrebat dacă este de acord cu o devansare a Congresului partidului, Victor Ponta a spus: ”Sigur că da, cum decid cei de aici e foarte bine”.
Mai mulți social-democrați au cerut în ultima perioada ca partidul să-și organizeze Congresul în luna octombrie, idee care nu a fost respinsă de Liviu Dragnea. Biroul Bermanent al partidului a propus marți organizarea Congresului pe 11 octombrie.