Ponta vorbeşte! Cine gândeşte?

L-am auzit pe Victor Ponta şi luni, şi marţi, şi miercuri. Omul acesta nu se mai poate opri din declaraţii politice.

L-am auzit pe Victor Ponta şi luni, şi marţi, şi miercuri. Omul acesta nu se mai poate opri din declaraţii politice.

L-am auzit pe Victor Ponta şi luni, şi marţi, şi miercuri. Omul acesta nu se mai poate opri din declaraţii politice. Adică din vorbit. Fiecare zi lăsată de la Dumnezeu este presărată cu o nouă declaraţie politică a premierului, cu semnalarea unui nou succes, cu anunţarea unei noi pomeni electorale. Victor Ponta a intrat în vria alegerilor şi bombardează populaţia cu cadouri aducătoare de voturi, exact aşa cum au procedat toţi predecesorii săi, inclusiv Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc. Au mai apărut câteva articole în presa străină. Să avem grijă s-o ţinem tot aşa, îndeamnă premierul, de parcă asemenea comentarii ar apărea la comanda autorităţilor române (nu râdeţi, uneori se mai întâmplă şi băieţii de la maşina de făcut minuni îşi freacă mâinile cu satisfacţie).

Luni, premierul Victor Ponta şi-a adus aminte de o întâlnire cu Adrian Sârbu, care nu ştiu ce i-a zis. Ca prin minune, ANAF-ul şi forţele de băgat firmele în sperieţi au picat pe grupul de firme condus de Adrian Sârbu. Una-două, televiziunile au anunţat vestea, profeţind pagube de 1 milion de euro. Cam cât produce un cazan de băutură nefiscalizată din inima Bărăganului. Care piaţă de băuturi nu-l deranjează pe premier cât îl deranjează Adrian Sârbu cu articolele din Gândul.info. Să ne înţelegem asupra unui lucru. Premierul este egal cu sine. Resentimentele sale faţă de toate televiziunile care nu-l menajează sunt egale cu cele faţă de ziarele care îl critică.

Una-două, doctorul nostru în drept punea potera pe cei care nu îşi ţin gura şi pun la îndoială măreţele realizări ale ţipuritului său guvern. Aplică aceeaşi metodă ca a troicii Traian Băsescu-Elena Udrea-Sorin Blejnar, când aceştia au pus Fiscul pe jurnalişti. Sorin Blejnar a băgat jurnaliştii şi televiziunile Realitatea TV şi Antena 3 în controale şi recuperări de taxe imaginare. Victor Ponta e şi mai cumplit. Trece direct de acuzaţii de evaziune fiscală, asta în vreme ce piaţa alcoolului, cea de legume şi fructe sau tunurile date de insolvenţele fanteziste generează găuri enorme la buget.

Cine gândeşte finanţele şi economia plaiurilor mioritice? Pe marele gânditor al economiei româneşti zis Niţă nu l-am mai auzit de la Beijing. Constantin Niţă a dispărut în ceaţă cu energiile sale cu tot. Finanţele au intrat şi ele într-o perioadă de totală necomunicare. Cum spuneam, din guvern nu vorbeşte decât Victor Ponta. Despre ce? Despre ce i se spune că dă bine şi reprezintă un nou succes. Şi din când în când mai scapă câte un şuvoi de resentimente. Ca în disputa sa cu Adrian Sârbu, care, cine ştie când, i-a întors premierului un sictir sau i-a pus o talpă în văzul lumii. Totuşi, despre starea şi evoluţia economiei româneşti şi a finanţelor cine vorbeşte? Tot Victor Ponta! El foloseşte şedinţele de guvern pentru a ne transmite în direct ce gândeşte numai dânsul despre meritele guvernului său. De când n-a mai anunţat ceva, bietul Mirel Palada a rămas fără păr şi fără operă televizată. Despre celelalte, mucles. Este o tăcere mormântală. Zice Traian Băsescu că diminuarea CAS-ului produce o gaură de 5-5,5 miliarde în fondul de pensii? Mucles! Nu i-o întoarce nimeni, nu vine nimeni din partea premierului să ne convingă că bugetul suportă această generozitate guvernamentală. Traian Băsescu, pe bună dreptate bănuit că şi-ar dori să ne-o lustruiască niţel pe Elena Udrea cu al său partid, vine şi zice că stăm catastrofal şi la capitolul absorbţiei fondurilor europene. Cine iese la rampă să ne explice situaţia sau să ne demonstreze contrariul? Sau pur şi simplu să tragă ponoasele acestei poticneli?

Oricât ar părea de aiurea, începe să fie clar un lucru. Nimeni nu gândeşte temeinic calea pe care mergem. O ţinem la marea nimereală în care se risipeşte viaţa noastră cea încercată de îndoieli, răzbunări şi confuzii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.