Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la Târgu-Jiu, că este convins că după data de 21 decembrie prevederile Codului Penal vor fi aplicate în cazul faptelor comise de președintele Traian Băsescu, conform Agerpres.
„Există în Codul Penal actual prevăzute și incriminate toate faptele domnului Băsescu, trebuie doar aplicat și sunt convins că după 21 decembrie se va aplica”, a afirmat Ponta.
În context, el a precizat că nu răspunde la acuzațiile aduse de senatorul Valer Marian, menționând totodată că se aștepta la mai multă responsabilitate din partea președintelui Traian Băsescu și a candidatului Alianței Creștin Liberale (ACL) la prezidențiale, Klaus Iohannis, care au preluat afirmațiile parlamentarului.Mai multe pe Agerpres
Sursa:Agerpres