Președintele Partidului Popularilor Europeni, Joseph Daul, a lansat un atac dur la adresa USL și a premierului Victor Ponta pentru modificările aduse în Parlament la Codul Penal.
Daul a precizat că Victor Ponta alături de majoritatea USL au încercat să-i scutească pe politicieni de infracțiunile de corupție și a apreciat mutarea USL ca o palmă dată valorilor europene.
„Tolerarea corupției de către Victor Ponta și partenerii săi de coaliție PSD / PNL este cunoscută de acum în toată Europa. Cu toate acestea, decizia PSD și PNL de a-i elimina pe politicienii de top din sfera acuzațiilor de corupție, reprezintă o palmă dată valorilor Uniunii Europene”, a declarat Joseph Daul, conform unui comunicat de presă postat pe pagina oficială a PPE.
Liderul PPE nu i-a menajat nici pe liderii celorlalte grupuri politice europene, Socialiștii și Liberalii, despre care spune că au avut o atitudine greșită în tot acest scandal. Daul susține că liderii socialiștilor și liberalilor au închis ochii, pentru ca USL să își poată face jocurile.
”Prin urmare, fac apel la conducerea PES și ALDE să înceteze să-i mai protejeze pe cei de la USL și să condamne public comportamentul inacceptabil”, a mai spus Daul.