Porcul vrajbei pesediste

Dacă e adevărată povestea porcului din decembrie 2013, Dragnea se află la mâna lui Hellvig, care deține acum fotografiile de la eveniment. Adică, la mâna lui Iohannis, care deține controlul asupra lui Hellvig. Președintele nu va cere publicarea fotografiilor, ca să o protejeze pe Kovesi, dar când va veni vremea căderii șefei DNA va veni și vremea căderii lui Dragnea (căci acest partid nu ar mai suporta încă un lider al său livrat total prieteniei cu Sistemul).

Ce a făcut, așadar, Ponta când a dezvăluit povestea acelui porc? L-a dat pe Dragnea legat președintelui, dar legat fedeleș de Kovesi. Vrei să scapi de Dragnea? Trebuie să te hotărăști să scapi și de Codruța. Vrei să-l joci pe Dragnea ca să îngroape ce nu-ți convine din legile Justiției? Trebuie să o îngropi și pe Kovesi!

Dragnea ar fi un erou din filme dacă, pentru a ne scăpa de nemerniciile Codruței s-ar autodetona: „Da, am tăiat porcul în curtea generalului Coldea și i-am dat… mită primul șoric inchizitoarei mele, Codruța Kovesi. Coldea a preferat o bucată de coadă bine pârlită. A și glumit generalul: Delicioase foloase necuvenite cresc în Teleorman, mai gustoase decât caltaboșul lui Remeș. Am glumit și eu: de unde știți cum era caltaboșul acela? Avea tehnică vârâtă în orez – a zis generalul! Încă de atunci mi-am dat seama că, în clipa în care aș vrea să o dau în gât pe Codruța, ajunge să fac publice fotografiile din ziua aceea“.

Desigur că mai este un pas până la autodetonare: să se introducă în regulamentul Comisiei SRI principiul audierilor sub jurământ (ca să fie prinsă Codruța cu sperjur), alături de pricipiul pierderii funcției în caz de neprezentare la Comisie.

Povestea porcului a stârnit multe comentarii glumețe. După cum vedeți, este, de fapt, cel mai bun scenariu de debarcare a indebarcabilei șefe a DNA. Nu știm azi dacă e o coproducție Ponta-Dragnea, dar chiar dacă drepturile de autor pentru idee vor merge către Ponta, statueta pentru interpretare masculină are a-i reveni actualului șef al PSD. Partidul îi va comanda o a doua statuie, după ce i-a ridicat-o pe cea dintâi, în urma condamnării sale că a mobilizat pesediștii la referendumul din 2012 (așa au fost interpretate capetele de acuzare din acel dosar).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

1 Comentariu

  1. de fapt ar trebui sa-i spuna „povestea porcilor”, ca numai oameni nu sunt protagonistii si pastratorii arhivelor audio-video…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.