Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat vineri că există dovezi potrivit cărora un consilier prezidențial rus, Vladislav Surkov, a coordonat ”grupuri de lunetiști străini” care au ucis protestatari în urmă cu un an la Kiev, transmit Reuters și DPA, citate de Agerpres.
”Cu numai câteva zile în urmă, șeful securității statului mi-a spus că forțele speciale au furnizat probe conform cărora consilierul prezidențial rus Vladislav Surkov a coordonat grupuri de lunetiști străini în Maidan (numele dat de demonstranți Pieței Independenței din Kiev)”, a menționat Poroșenko.
Comentariile șefului statului ucrainean au fost făcute într-o întâlnire cu rudele celor aproape 100 de persoane împușcate mortal în timpul protestelor din 2014 din Piața Independenței din Kiev împotriva președintelui de la acea vreme, Viktor Ianukovici.
Petro Poroșenko a adăugat că autoritățile ce anchetează faptele comise în acele circumstanțe au stabilit o ”conexiune rusă clară” cu tirurile lunetiștilor din Piața Independenței.