Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat joi că în lipsa unei retrageri „a trupelor ruse” de pe teritoriul Ucrainei, va fi vorba de un „adevărat război”, într-un interviu acordat postului de televiziune CNN, potrivit Mediafax.
„Toate trupele de pe teritoriul ucrainean sunt ruse, în componenţa lor intră cetăţeni ruşi”, a declarat Poroşenko, adăugând că liderii separatişti din estul Ucrainei au făcut parte din serviciile secrete ruse.
„Dacă asta (incursiunea rusă) va continua, va fi un adevărat război”, a apreciat preşedintele ucrainean.
Totuşi, preşedintele ucrainean s-a pregătit să colaboreze cu „oricine”, inclusiv cu autorităţile de la Moscova, pentru a contribui la instaurarea păcii în Ucraina, a spus acesta într-un interviu acordat CNN.