Poveste politică

La sfârşitul lui august, întregul București a pornit în căutarea Marelui Iniţiat. Unii spuneau că e vorba de Superiorul Necunoscut, alţii că cel care vrăjise întreaga suflare nici nu şi-ar fi avut sălaşul pe Pământ. Madam Zenobia era cât pe-aci să mă dibuiască, dar i-am făcut două, trei pase magnetice şi şi-a mutat gândul de la mine.

Klaps, antrenorul de fug-gi, m-a oprit într-o bună zi pe stradă şi mi-a spus că-mi face cinste cu o halbă, două. Mi s-a plâns în fel şi chip că Superiorul Necunoscut refuză să i se arate, deşi ţinuse dietă şi respectase codul Wudo cu cea mai mare sfinţenie. Crezi că o să mi se arate? Zi, se va întâmpla această minune?! I-am cântat în strună. De bună seamă că Superiorul Necunoscut, sub a cărui vrajă trăiau cu toţii, avea să-l aleagă. Şi de ce nu, la urma urmei?! Crezi că o să am norocul ăsta? Să pun mâna pe Marele Premiu?! Alergau cu toţii după milioanele puse la bătaie de nu ştiu cine, care pusese lumea pe jăratic, lăsând ca indiciu doar numărul unei căsuţe poştale.

Până şi domnişoara Elvira umbla după Superiorul Necunoscut, vrând să-i pună câteva întrebări despre structura intimă a Universului şi despre mersul ascuns al lumilor la sfârşit de mileniu. Elvira mi-a telefonat într-o seară cu gânduri neruşinate. Nu mai ţin minte ce scuză am invocat. Nu m-am întâlnit cu ea şi nici n-am căutat-o. Nu e oare dragostea una din căile sigure către Absolut?! În sfârşit, până şi garda civilă, SPP-ul, Jandarmeria, SRI, SIE, Armata, spionii au început să umble după Superiorul Necunoscut, vrând să-l someze în numele Republicii să dezvrăjească Bucureștiul.

Uneori, seara îi aud pe gardieni tropăind pe trotuar, gata, gata să-l burduşească pe Superiorul Necunoscut în duba lor argintie. Am o oarecare simpatie pentru aceşti vajnici apărători ai ordinii publice. Deschid fereastra şi îi îmbărbătez. Ei mă salută cu mâna la chipiu, pocnind din călcâie. După ce se pierd prin aburul înserării, eu mă privesc îndelung în oglindă şi-i fac cu ochiul Superiorului Necunoscut. Asta e, ăsta e adevărul. Nici Băse, nici Hrebe, nici Iliescu, nici Voiculescu, nici Coldea, nici Maior, nici Trump nu s-au prins. Nici Johannis. Uite-așa, mă privesc în oglindă.

Recomanda 1

1 Comentariu

  1. Aflind cine l a Initiat pe Marele Initiat se poate afla, simplu, cine e Marele Initiat.

    In orice caz Marele Initiat e Mic de Tot!…adica il gasesti in Tot, cind cauti Micul! Cit de mic e Micul? Pai Mic cit Zero!, care E! Totul, nu Nimicul.

    Marele Initiat esti Tu!, oricare Tu!, dar care se Priveste pe Sine Insusi ca ntr o Oglinda!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.