Jens Breivik, fost diplomat norvegian, în vârstă de 76 de ani, trăiește într-un mic sat din sudul Franței bântuit de vina pe care poate că o poartă pentru crearea unui monstru. El este tatăl lui Anders Behring Breivik, tânărul care a ucis 77 de persoane în urmă un an și al cărui proces urmează să înceapă în curând. În casa sa nu există fotografii ale lui Anders, nici măcar atunci când era mic. Aceasta pentru că fostul diplomat a călătorit foarte mult, dar și pentru că nu dorește să-și amintească de greșelile pe care le-a comis.
Aflat la a patra căsătorie, fostul diplomat nu și-a mai văzut fiul provenit din a doua căsnicie din 1995, când acesta avea 16 ani. „Nu aș fi putut să fac nimic mai mult pentru a preveni ce s-a întâmplat. Am făcut tot ce am putut cât a fost mic”, spune Jens Breivik. „Am crezut că este bine. Tăcut, mai ciudat, dar nu anormal. Dacă nu a vrut să mă vadă, nu puteam face mai mult. Nu aveam cum. Și apoi chiar părea să aibă succes, cu propria afacere, cu proprii angajați. Era bine, nu-i așa?”, spune Breivik tatăl.
Fostul diplomat admite totuși că nu a făcut cele mai înțelepte alegeri, una dintre ele fiind renunțarea prea rapidă la cea de a doua căsătorie. În manifestul său de 1.500 de pagini, Anders Breivik, fiul criminal, scrie că tatăl său „nu era întotdeauna bun cu oamenii”, în timp ce actuala sa soție, cea de a patra, spune că nu este o persoană cu care să se poată comunica uor.
Acum, actuala familie Breivik este sigură că nu se poate întoarce în Norvegia. „Unii oameni cred că sunt vinovat. Am senzații de rușine și poate…poate sunt de acuzat”, spune Jens Breivik.
Mulți comentatori îl consideră pe Jens Breivik drept narcisist și egoist și un „tată îngrozitor”. Acesta s-a căsătorit pentru a doua oară cu mama lui Anders, și ea având în spate o căsătorie. Căsnicia lor nu a durat decât trei ani, iar Jens considera că fosta sa soție își dorea să fie o femeie singură. Cei doi s-au despărțit când Anders, născut în 1979, avea doar un an. Tatăl și-a văzut fiul de mai multe ori la Londra, acolo unde se află la post. În 1983 a primit un semnal negativ: Protecția Copilului a recomandat ca Anders să fie mutat, pentriu că relația sa cu mama era traumatizantă, iar aceasta nu avea capacitatea emoțională de a se îngriji de el, povestește Jens Breivik. Acesta spune însă că justiția norvegiană avantajează mereu mama, iar procesul pentru custodie a fost pierdut.
Cu toate acestea, relația dintre tată și fiu a decurs bine cât timp Anders a fost mic. În manifestul său, criminalul scrie că a avut o relație bună cu tatăl său, până când a împlinit 15 ani. Era perioada în care Jens era căsătorit cu un căpitan din armata norvegiană, o femeie cu care Anders s-a înțeles bine i cu care a păstrat legătura mai mult decât cu tatăl său în anii care au urmat. Este intersant că tânaărul Anders avea o obsesie pentru uniforma militară, având mai multe asemenea fotografii, realizate nu cu mult timp înaintea comiterii crimelor.
Apoi, tatăl „s-a izolat când aveam 15 ani. Nu era deloc mulțumit de faza mea „graffiti”, de la 13 la 16 ani. Avea patru copii, dar a întrerupt legătura cu toți. Deci cred că este clar a cui a fost vina”, scrie criminalul în manifestul său.
Într-adevăr, tatăl își vede fiul pentru ultima dată când acesta avea 16, ani, în 1995, când Anders începuse deja o mică afacere. „Mi-a spus că dorește să studieze în SUA. Când am început să nu mai aud de el, m-am gândit că a plecat la studii”, spune Breivik tatal, adăugând că a continuat să-i trimită fiului în jur de 300 de euro în fiecare lună.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.