De ceva vreme, sunt amic cu un inginer constructor, Vlad Sultana. Ne tot întâlnim pe terasele încălzite și prietene cu fumătorii ale unor baruri. Acum vreo două săptămâni, cam pe la a doua bere, mi-a zis:
-Acum zece ani, lucram la mentenanță la Universitatea București. Aveam niște băieți pe care-i trimisesem să repare un zid din care cădea tencuiala. S-au dus să se apuce de treabă. Peste vreo trei ore, când am trecut să văd dacă nu s-au îmbătat cocă, i-am găsit tăind cu flexul un safe. Bocăniseră în zid, ăla sunase a gol, așa că l-au spart. Dăduseră peste dihania aia. Credeau că găsesc aur și diamante, au dat peste niște hârtii. Fraierii…dacă îl ascundeau și îl duceau la lăcătuș să îl deschidă normal, luau 2-3000 de euro pe el ca popa. Era obiect de colecție, marca Fichet, făcut în 1910.
-Ce hârtii erau? Ce s-a ales de ele?
– Ăia voiau să le arunce, le-am luat eu. E un dosar cu admiterea la Facultatea de Chimie, din 1950. Era deja cu verificări de cadre, chestii…
-Îl mai ai? Pot să îl văd?
Istorie cu destine bușite
Tura următoare când ne-am întâlnit, de data asta la un vin fiert, Vlad a adus dosarul. Conținea organizarea admiterii la facultățile de chimie și științe naturale de la Universitatea București, pe atunci botezată C.I.Parhon în cinstea savantului comunist care fusese primul președinte al R.P.R., din 1950, când lupta de clasă se ascuțise tare de tot. Intrarea la studii superioare se făcea pe bază de dosar, iar ce conta cel mai mult din acesta era dovada „originii sociale”.
Partidul împărțise potențialii studenți în patru categorii:
- Cei cu origine sănătoasă, copii de muncitori sau țărani săraci.
- Căldiceii, progenituri de funcționari și intelectuali fără avere, meseriași independenți fără salariați, țărani mijlocași.
- Cei cu origine nesănătoasă, fiii și fiicele unor burghezi, chiaburi, proprietari de afaceri mici și mijlocii.
- Dușmanii de clasă: urmașii celor condamnați politic, ai moșierilor, ai marilor capitaliști, ai foștilor politicieni necorespunzători.
Pentru admiterea la Universitatea București, în anul de grație 1950, candidații au fost obligați să aducă un puhoi de acte care să le arate fidelitatea față de regim. Pe lângă unele normale, cum ar fi certificatul de naștere, de cetățenie, de absolvire a liceului, trebuiau și altele care să ateste că parinții nu sunt „păcătoși politic”: certificat de la comitetul provizoriu (autoritatea locală), adeverință de bună purtare de la întreprinderea unde lucrau, caracterizare din câmpul muncii, cazier judiciar.
La proba scrisă, care era eliminatorie, la chimie, se promova doar cu note de trecere. Nu se știe cum, în sala de examen, se strecurase și un număr de ”năpârci burghezo-moșierești” din categoria socială a patra, 11 din 209 candidați. În ciuda faptului că 10 dintre ei luaseră note de trecere, o mână de politruc a scris în dreptul numelui lor, cu roșu, „respins” sau când i s-a făcut lene, a tras o linie orizontală. Aș vrea să le amintesc numele, fiindcă ar fi interesant să aflu ce s-a ales de ei după ce partidul le-a barat accesul la studii în numele luptei de clasă: Bărbuleanu Constantin, Boitan Ion, Chiran Nicolae, Constanda Letiția, frații Nicolae și Polixenia Florescu, Elena Juncu, Nicu Iulia, Papinian Franga, Stoenescu Elena. Vor fi putut ei oare să intre mai târziu la vreo facultate? Și-a putut urma vreunul vocația de chimist?
La Facultatea de Științe Naturale, lucrurile au stat mai simplu: Comisia de primit dosare le-a respins din start pe cele ale „oamenilor de categoria a patra”. A ajuns să dea examen un singur „suspect”, fiu de popă, dar despre care se preciza că nu are avere.
În „capsula timpului” găsită de amicul meu, am mai dat peste o statistiscă a locurilor scoase la concurs la Universitatea Parhon de unde se vedea procesul accentuat de sovietizare, fiindcă la limba engleză erau doar 30 de locuri, iar la rusă 70.
Am mai găsit în dosar începutul ciornei unui discurs al unei tovarășe rămasă anonimă pe care a părăsit-o brusc inspirația: „Am înțeles ca să fiu o militantă a frontului păcii condus de Uniunea Sovietică și să întâmpin Congresul Comitetelor de luptă pentru pace prin”. Prin ce? Prin vigilență împotriva dușmanului de clasă?
O distopie
Discriminarea în învățământul superior românesc a început în 1940 când au fost excluși studenții și profesorii evrei, iar candidații trebuiau să aducă certificate că sunt arieni și creștini. Mai târziu, cum s-a văzut din dosarul prezentat mai sus, candidații trebuiau să vină cu hârtii care să arate că au „sânge de proletar”.
Să ne închipuim că, în 2027, Putin ocupă România și îl înșurubează pe Călin Georgescu pe post de Gheorghiu-Dej. Stegarul Dac ajunge ministrul Educației fiindcă spune că are două licențe. La facultate, se va intra pe bază de certificat de tarabostes și comati, cu test ADN care să arate că te tragi din dacii liberi. La admitere, vor fi probe obligatorii de tăvăleală prin zăpadă, ca doamna Cristela, recitări din Radu Gyr, întrebări din opera „Hrană, apă, energie“ și prepararea bulzului. Dintre cei care vor pica se vor selecționa mesagerii către Zamolxe.
De ce să ne imaginăm asta și să nu ne imaginăm ce-am pățit eu când am vrut să intru în învățământul superior, când, după ce mi-am depus actele și când am ieșit din birou, oprindu-mă să-mi leg un șiret, am auzit prin ușa ce nu se închidea bine: „Cine-i ăsta?Îl știe careva? Din partea cui vine?!Ce caută pe-aici?!” samd. La „examen” cel care a luat postul puțea a alcool ieftin , avea moaca de bețiv de meserie și spunea tuturor că postul e al lui.Și apropo de stegarul dac sau ce-o fi, că secretar de stat, nu cred c-ar fi dat un miliard lpe vaxuri covide pentru că nu are spate dar are sânge-n instalație.