Sfârşitul lunii ianuarie aduce în cinematografele din România un nou erou animat: Pene Galbene este un pui de pasăre care nu a putut migra, împreună cu familia, spre ţările calde. Acum, Pene Galbene porneşte în căutarea unei familii, care să fie numai a lui.
Yellowbird/ Pene Galbene este primul film de lungmetraj al studioului TeamTO. Singurul film cu animaţia produsă integral în Franţa, având o echipă de peste 200 de oameni, care au lucrat atât în studiourile din Paris, cât şi din Bourg-Lès-Valence. În România, Pene Galbene va putea fi văzut din 30 ianuarie, în 3D.

Pene Galbene a căzut din cuib
Pene Galbene cade din cuib şi-n felul acesta se pierde de familie tocmai când lua primele lecţii de zbor. El este adoptat de Buburuză, care-l creşte într-o cabană părăsită din pădure. Neavând alte păsări în jurul lui, lui Pene Galbene îi e frică să-şi ia zborul de unul singur.

Buburuza, mama adoptivă
Într-o zi de toamnă, Buburuza îl determină să iasă din casă. Yellowbird porneşte şovăielnic prin pădure şi dă nas în nas cu Darius (Danny Glover), care este rănit mortal. Darius este liderul unei familii de păsări migratoare, care tocmai se pregăteau să plece spre ţările calde.

Dialog între generaţii
Tema povestirii Yellowbird/ Pene Galbene îi ajută pe spectatori să descopere extraordinara experienţă a migraţiei, care nu e deloc uşoară şi care înrâureşte destinul a mii de păsări din lume. Mai presus de toate însă, este povestea maturizării unui tânăr care îşi găseşte calea în viaţă şi totodată o nouă familie.

În lumea păsărilor migratoare
Printre vocile pe care le veţi auzi pe marile ecrane se numără cea a lui Seth Green (Anatomia luiGrey, Scooby-Doo), Yvette Nicole Brown (The Ugly Truth), Dakota Fanning (War of the World, Charlotte’s Web, The Twilight Saga), Danny Glover sau Jim Rash. În varianta dublată, vocile sunt asigurate de Cristi Neacşu, Gabriela Bobeş, Răzvan Niţu-Dinu, Gabi Costin sau Adina Lucaciu.