Poza ce explică, parțial, dezastrul din justiția românească

Poza ce explică, parțial, dezastrul din justiția românească. Este titlul unui text postat pe pagina sa de socializare de Cozmin Gușă. Analistul politic scrie că poza, chiar dacă  „nu e poza cea mai reușită pentru situația justiției(…)“ i-a prilejuit o reflecție. În fotografie apar, într-un colaj mai mult sau mai puțin reușit, Monica Macovei, Laura Codruța Kovesi, Raluca Prună (fost ministru al justiției) și Anca Jurma (fost șef interimar la DNA). 
Iată textul postat de Cozmin Gușă:
„E drept, copiii nu trebuie condamnați pentru gândirea sau faptele părinților. Dar, în același timp, să credem și-n zicerea “AȘCHIA NU SARE DEPARTE DE TRUNCHI!”, adică majoritatea copiilor aplică în viața de adult cam ce-a auzit și văzut în casa părinților. În cazul celor 4 doamne, destule fapte din carierele lor chiar par desprinse direct din “SECURISM”, acolo unde-au aparținut părinții lor. Iar dacă la avatarurile originii familiale mai adăugăm și faptul că, din întâmplare (?) cam toate au fost recrutate în rețeaua SOROS, plus diversele lor frustrări dobândite într-o tinerețe de femei cel mult mediocre, eheeee, abia atunci cocteilul rezultat devine exploziv! După cum au experimentat prea mulți români pe propria piele, din nefericire …??‍♂️?
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 29
Author

21 de Comentarii

  1. A tras si Gusa un loz,oy vah,asa un ghinion nenorocos,sa si-l bage in tuhas!Ce bine ii statea acum umar la umar cu fratele Rares Bogdan,dea dreapta stapanirii..Era si el un euro parlamentar cat de cat,pi bani frumosi si munca putina Dar unde nu-i gusa, vai de picere..Sau asa a primit ordin ,”tu virezi la stanga antifa”

  2. „femelele” dashtepte si milunate cocotate pe Romania. alte capushe capabile ale regimului china….

  3. PROCURORII din Romania sunt CORUPTI in proportie de 99% …
    JUDECATORII din Romania sunt CORUPTI in proportie de 90% …
    ACTUALUL MINISTRU AL JUSTITIEI – din USR-minus! – este CORUPT in proportie de 100% …

    VAI DE EI …DE MAGISTRATII CEI CORUPTI !!!!!!!!!!!!!

    Asa ca, justitia romaneasca actuala este doar o facatura de vite si boi …

  4. Sa te fereasca Dumnezeu de muierile ne-… Asa spune o vorba din popor, si al dracu sa fie daca poporul asta a gresit vreodata, atunci cand s-a hotarat sa spuna … o vorba din popor. Si, indiscutabil, COPII SUNT OGLINDA PARINTILOT. Asa ca, cei care dau vina pe tinerii de azi, mai bine s-ar gandi un pic la ei insisi.
    P.S. Cuvantul muiere nu are nimic jignitor. Este doar romanescul preluat din spaniolul mujer. Este la fel ca famme, ca woman. E adevarat, sunt si muieri care-si dau ochii peste cap daca le zici asa. Alea NU-S muieri de-adevaratelea.

    • @singur muiere vine chiar din latina „mulier” asa ca sa mai lasam francofonia.

  5. Sa se mai intrebe cineva de pe planeta de ce milioane de Romani au mare neincredere in Justitia lor?pai d-asta!!!!Ea este formata de 31 de ani tot din aia care au fost si din urmasii lor si vor urma probabil inca vreo 50 de ani ca sa se mai schimbe ceva.

  6. @singur,

    Bre, „muiere” este cuvant neaos romanesc si vine de la m..e, care inseamna gura. Dupa cum sper ca stii, femeia este prin excelenta o fiinta guraliva, ce suplineste forta fizica cu puterea cuvantului. Cum stramosii spaniolilor se trag din ROMANIA, ca tote neamurile ariene, inclusiv latinii, e si normal ca spaniola sa se asemene cu romana.

  7. Cine se naște din pisică șoareci mănâncă. Amuzant cine discută despre „SECURISM” – tovarășul Gușă Gușovici…

  8. Da unde-i todorel, impreuna cu dragnea si tariceanu, acestia au distrus justiti din romania,,, pupinkuristi voiculescieni!

    • carmen,monica macovei,ca procuror comunist,batea, la propriu, detinutii anticomunisti din acele timpuri!nu-ti mai bate tu capul cu Tudorel Toader,care e un profesionist!iti dai si tu cu parerea…T.Toader a facut 2 lucruri beton ca ministru:demiterea lui Kovesi si SIIJ(singura Sectie care e intr-adevar independenta de politic) pe care nu prea cred ca va reusi sa o elimine lingaii care doar latra ca vor o justitie independenta!
      Nu compara cele 4 aratari din poza cu T.Toader,rade lumea fetito…

  9. Individele din fotografie au fost clocite in clocitoriile tatilor comunisti-securisti, alese de Secu – Kovesi a ars etapele inaltata de motz, dupa dosarele de incredere existente in nomenclatura garzii cadrelor promovabile.Cu trecutul parintilor au avut usa deschisa, adica li s-a deschis larg ,gasindu-si acolitii ce le-au promovat ,relatiile,pilele, cercul deja conducator instalat.
    AU fost primite cu bratele deschise de reteaua UE, care s-a sprijinit pe produsele neo-comuniste, de asta data un comunism „societate deschisa”, virare spre noua ordine si disciplina de dominatie a masei manipulate.Toate contributiile lor, metodele si conceptiile s-au indreptat spre represiune impotriva celor multi si sprijinirea antidemocratiei,sub sloganuri mincinoase si simple pretexte ce au adus haos,ilegalitati, pentru a distruge legea,statele nationale,drepturile si libertatile, tot ce a cucerit Ro la 1989, impreuna cu Securitatea care le-a educat, intretinut si alaptat cu produsele sorosiste:minciuna, ideologie neo-marxista, accenturarea represiunii,dispretul fata de Stat si Constitutie.Unelte ale UE si NOW ,spectre de „elita”globaliste.

  10. Nici inainte de 1989 justitia romaneasca n-a fost prea JUSTITIE, dar dupa 1989 a fost o catastrofa, mai ales pe timpul celor patru cucoane mentionate alturi de care ar mai trebui puse si alte catastrofe: Livia Stanciu si Tarcea. De remarcat ca toate aceste gunoaie au iesit la suprafata si s-au dezlantuit pe timpul mandatelor lui Petrov.
    Si ptr ca intotdeauna este loc si de mai rau, stati sa vedeti ce va urma in acesti 4 ani de guvernare mafiota ,,liberala”.

  11. Daca at fi doar acesten4 judeca toate , nu ar fi nimic…acestea nu maijudeca procese in Romania , dar coruptia din justitie nu a disparut.
    SRI le conduce ….

  12. Cand am scris intr-o postare recenta ca sufragerista fomista lingea cu sarg blidele din sufrageria lui Oprea mi s-a respins postarea. Ce este neadevarat sau jignitor in afirmatia mea?

  13. Toate astea patru figurante (dar mai sunt mii de preaplecati pe langa ele in justitie) au un numitor comun: nu stiu deloc carte! Noroc cu securitatea!

  14. Cum sa ai o justitie impartiala cu securistii astia care fac dosare la comanda, fara probe, doar cu scopul de a elimina unii politicieni incomozi? Stiu ca nu-i trage nimeni la raspundere!!!!!!!

    • Daca ne -am lovi doar de politicienii, nu ar fi nimic…multi dintre noi nu avem de-a face cu politicienii, dar ne lovim de un administrator de bloc care te suprataxeaza ,ca sa-i multumeasca a pe primari, ne lovim de un sef angajat pe pile si care nu stie carte dar nici meserie, dar nu-i plac ce-i care stiu si carte si meserie, ne lovim de un politist corupt care iti da amenda doar ca nu ai parcat masina drept, de un avocat care se vinde , de lovim de incompetentii in functii mari etc.etc

  15. Greseala in justitie este ca se dau salarii, sporuri si pensii care nu justifica perfomantele beneficiarilor. Un exemplu etalon este avocatelul promovat politic direct in functia de judecator sef al CCR, actualmente comentator confuz pe justitie la televiziunile care-l promoveaza.
    Banii si puterea in orice domeniu corup direct proportional cu marimea lor.
    Un functionar bogat caruia ii maresti veniturile nu va deveni mai putin corupt.
    Din contra chiar, dedulcit la mierea stupului se va preta si mai mult la coruptie si abuzuri pentru a deveni si mai bogat. Saracii nu vor trai mai bine sub un stapin mai bogat, vor suferi si mai mult cresterea exploatarii la care vor fi supusi de nesatul.
    Este de neinteles logica unor pensii mult mai mari decit salariile maxime obtinute de unii bugetari.
    Stimuleaza lipsa de initiativa si efort in perioada de munca activa pentru a se conserva pentru perioada pensiei. Deasemenea stimuleaza tendinta de iesire cit mai devreme la pensie a bugetarilor din servicii, justitie, armata interne.
    Mai sint cel putin 3 nume care trebuie sa se alature celor 4 propuse de autor: Livia Stanciu, Augustin Lazar, Cristina Tarcea.

  16. Cica o poza face mai mult deCAT o mie de cuvinte! Din poza rezulta ca se da cu ciocanelul cu mana stanga, dreApta fiind ocupata! Daca nici in America nu exista justitie de se fura voturile cu mortii cu rucsacu in spate, ce pretentie sa ai la colonia Romanica unde magistraTii nu au niciun Dumnezeu de se cred Dumnezei pe pamant!

  17. Dl. magistrat Cochinescu – infierat aici pe nedrept, a fost si este, la ani lumina departare de Justitia comunista, si de principiile care o guvernau, deoarece, magistratul Cochinescu – oricine l-a cunoscut, este un om de inalta cultura juridica si universala. Nici un cetatean roman, nu s-a putut plange – nici inainte de ’89, nici dupa, de sentintele date de Cochinescu, mereu in spiritul si litera legii. Fiica este atacata la gramada cu Macoveasca&Co, aiurea.

  18. Guse, fost propretar de statie tv, face valuri! Acum insa, are dreptate! Cele patru „otrepe” ne-au stricat echilibrul social, in special Macovei si Kuyrveshy! Cred ca li se trage si de la viata intima dezordonata!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.