Prea mult, domnule Liiceanu!

„Ceea ce par să nu-nțeleagă Dragnea și oamenii lui e că societatea română a ajuns din nou la un punct de fierbere la care, în curând, nu puțini vor fi dispuși să moară în picioare. Sfidarea acestor indivizi, care continuă, beți de cinism, să se pună, ca borfași, unii pe alții pe liste, în guvern, în parlament și-n toate funcțiile bănoase ale țării, readuce în starea de spirit a unei părți a populației acel grad de exasperare care i-a făcut pe oameni, în decembrie 1989, să strige în Piața Universității: «Vom muri și vom fi liberi!»“.

Iată cum se încheie strigătul său de încrîncenat: „De la Iliescu la Dragnea, trecând, cum ziceam, prin stațiile Năstase și Ponta, istoria noastră postcomunistă a desenat axa Răului. Au făcut din România, jefuind-o sălbatic, cel mai mizer popor al Europei. Care hienă lasă prada din gură de bunăvoie? Și care animal prădător se bagă de bunăvoie în cușcă? Dar dacă nu vor de bunăvoie, să-i ajutăm. Pe mâine“.

Toată trupa de comando a lui Traian Băsescu trăiește în regim de alarmă. De la Mircea Cărtărescu și Gabriel Liiceanu la Andreea Pora și Moise Guran, toți au trecut de partea lui Klaus Iohannis și au devenit dușmani de moarte ai alianței PSD – ALDE. Pe aceiași i-am regăsit ca promotori ai demonstrației de duminică. De cîteva săptămîni – și pe fondul unui PNL prăbușit în mediocritate –, vocile vechii societăți civile au luat locul opoziției. Ele dau tonul în campania contra PSD – ALDE. Sunt cam aceleași voci care au făcut parte din faimoasa echipă a băsiștilor. Doar Mircea Mihăieș nu pare a se fi trezit și nici H.R. Patapievici nu și-a găsit locul de unde să combată. Cu mici diferențe, am revenit în situația de la începutul anului 2005, când vîrfuri de lance erau tot Liiceanu și Cărtărescu. A dispărut Robert Turcescu, cel care cerea eliminarea dinozaurilor din presă. Compormițîndu-se definitiv, el a trecut pe un loc de trompetă lîngă Traian Băsescu. Campania împotriva dinozaurilor a fost înlocuită cu cea împotriva televiziunilor care îi încurcă pe aceiași. Și tot Gabriel Liiceanu, Andreea Pora, Mircea Cărtărescu și nenumărați căței cărora le-a crescut doar nasul. Li s-a adăugat Moise Guran, lovit de vise politice după accidentul de la Colectiv. Miza disputei, zic agitații combatanți, este blocarea ordonanțelor de urgență privitoare la amnistie și modificarea Codului penal.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul versiunea tipărită

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.