„Prea multe comune” sau prea puține resurse? De ce reforma administrativă riscă să rateze adevărata problemă a României

Statul român alocă aproximativ 1,2% din PIB pentru funcționarea celor 2.862 de comune care acoperă 87% din teritoriu și 47% din populație.

 

Deși comunele administrează 87% din teritoriul României, ele consumă doar o cincime din cheltuielile administrației locale. Dezbaterea despre comasare ascunde, de fapt, problema reală: veniturile fiscale scăzute, inegalitățile teritoriale și un model economic care subfinanțează serviciile publice.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
„Prea multe comune” sau prea puține resurse? De ce reforma administrativă riscă să rateze adevărata problemă a României

Statul român alocă aproximativ 1,2% din PIB pentru funcționarea celor 2.862 de comune care acoperă 87% din teritoriu și 47% din populație.

 

Deși comunele administrează 87% din teritoriul României, ele consumă doar o cincime din cheltuielile administrației locale. Dezbaterea despre comasare ascunde, de fapt, problema reală: veniturile fiscale scăzute, inegalitățile teritoriale și un model economic care subfinanțează serviciile publice.

În spațiul public, discuția despre „prea multe comune” este prezentată adesea ca o soluție pentru reducerea cheltuielilor statului. Totuși, datele arată că administrațiile comunale costă de peste două ori mai puțin per locuitor decât orașele. Problema reală nu este numărul unităților administrative, ci modul în care sunt finanțate și prioritățile fiscale ale statului român.

Iulian Stănescu, doctor în sociologie și cercetător ştiinţific II și  la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, explică pentru Cotidianul.ro cum stau lucrurile în comune. Dezbaterea despre comasare ascunde, de fapt, problema reală: veniturile fiscale scăzute, inegalitățile teritoriale și un model economic care subfinanțează serviciile publice.

 

 Cotidianul.ro:  În spațiul public se vorbește frecvent despre „prea multe comune”, însă datele arată că ele costă de peste două ori mai puțin per locuitor decât orașele. Nu este această dezbatere, de fapt, o falsă problemă care mută atenția de la cauzele reale ale subfinanțării administrației locale? 

 

Țara noastră are, din păcate, un trecut bogat în inventarea unor false soluții pentru probleme reale. Lucrul cel mai păgubos sau plin de consecințe este că, odată greșeala făcută, nu mai poți reveni la situația dinainte. Gândiți-vă la Adam și Eva din Biblie: odată izgoniți din Rai nu au putut reveni, chiar dacă și-au recunoscut greșeala. Prin urmare, trebuie să căutăm adevărul și să nu ne lăsăm amăgiți de false soluții sau false probleme.

Revenind la zilele noastre, la nivelul anului 2022, cheltuielile de funcționare per locuitor ale comunelor erau de 1.856 lei per locuitor, în comparație cu 4.272 lei în cazul municipiilor și orașelor. Important nu este atât numărul de unități administrativ-teritoriale – fie ele județe, municipii, orașe sau comune – cât modul în care sunt structurate cheltuielile publice. Altfel spus, câți bani se alocă fiecărei unități și volumul de servicii publice pe care o furnizează populației.

Ca să fiu mai clar, statul român alocă aproximativ 1,2% din PIB pentru funcționarea celor 2.862 de comune care acoperă 87% din teritoriu și 47% din populație. Dacă am avea 1.000 de comune, dar costul lor de funcționare ar urca la 1,5% sau 1,8%, unde este economia realizată? Așadar, România are, mai degrabă, o problemă legată de modul în care este conceput și funcționează sistemul finanțelor publice locale. Altfel spus, problema nu este numărul comunelor, ci structura finanțelor publice.

Cotidianul.ro:  Doar 38 din cele 2.862 de comune își pot acoperi cheltuielile de funcționare din venituri proprii. Este aceasta dovada unui model administrativ greșit sau mai degrabă rezultatul unei politici fiscale și bugetare care menține deliberat ruralul dependent de centru? 

 

Ați atins un punct critic în discuția privind așa-zisa reformă administrativ-teritorială. Sunt unele voci în spațiul public, nu neapărat numeroase, dar foarte vocale și care beneficiază de multă expunere în mass-media. Principalul argument care se invocă în favoarea aşa-zisei reforme administrativ-teritoriale este că unele unități administrativ-teritoriale nu își acoperă cheltuielile de funcționare din veniturile proprii. Prin dezinformare, ni se induce ideea că doar unele unități administrativ-teritoriale sunt în această situație, de regulă cele mai mici – comunele.

În schimb, altele, de regulă cele cu mulți locuitori se pot susține singure și ar fi, chipurile, viabile. Realitatea financiară a României este cu totul alta: 0 din 41 de județe își acoperă cheltuielile de funcționare din venituri proprii, 2 din cele 103 municipii (București și Oradea), 8 din 216 orașe și 38 din 2.862 de comune. După cum se poate observa, aproape toate (98,55%) dintre cele 3.221 de unități administrativ-teritoriale se află în această situație! Pe această linie de gândire ar trebui să desființăm toate județele și mai toate municipiile și orașele. Nu este absurd?!

Cotidianul.ro: Comunele administrează 87% din teritoriul României și aproape jumătate din populație, dar gestionează doar 21% din cheltuielile de funcționare ale administrației locale. Ce spune acest dezechilibru despre prioritățile statului român? 

Dr. Iulian Stănescu: Cheltuielile totale de funcționare ale administrației publice locale sunt împărțite astfel: comunele – 47% din populație, 21% din cheltuielile de funcționare; municipiile și orașele – 53% din populație, 52,7% din cheltuielile de funcționare; județele (consiliile județene) – 26% din cheltuielile de funcționare.

În toate țările, cheltuielile de funcționare ale marilor aglomerări urbane sunt mai mari deoarece aici întâlnim servicii publice scumpe, care sunt aproape imposibile de furnizat în regim privat – încălzire centralizată, transport public, drumuri și infrastructură de interes local. Revenind la statul român, dacă privim parcursul istoric al României de la 1859 și până în prezent, mediul rural a fost cel care a suportat cea mai mare parte a costurilor economice (inclusiv fiscale) și sociale ale modernizării statului, urbanizării, industrializării și, mai aproape de zilele noastre, ale tranziției la capitalism. Între altele, unul dintre rezultate a fost o întârziere istorică de dezvoltare. În 1990, imensa majoritate a oamenilor de la sate încă trăiau ca în perioada premodernă – fără apă curentă, canalizare, gaze naturale, drumuri desfundate etc.

Proces viguros de recuperare a decalajelor istorice de dezvoltare

În prezent, România înregistrează inegalități sau disparități majore între mediile de rezidență: nivelul veniturilor, șansa de a merge la o școală mai bună sau la un spital bun, ca să dau doar câteva exemple, este determinat mai degrabă de unde te naști decât de ce poți face în meseria, profesia sau ocupația pe care o ai. Cu toate acestea, în ultimele două decenii a avut loc un proces viguros de recuperare a decalajelor istorice de dezvoltare, de aducere a satului românesc în modernitate, proces impulsionat atât de către autoritățile centrale, cât mai ales de către primarii de comune.

În opinia mea, aici este una dintre principalele realizări ale perioadei scurse de la Revoluție, despre care se vorbește prea puțin. Voi da un singur exemplu: proporția gospodăriilor de la sate cu baie în interiorul locuinței – 8% în 1992, 72% în 2024. Este rezultatul conjugat al programelor naționale (PNDL, Anghel Saligny), atât de contestate cam de aceleași cercuri care promovează așa-zise reforme administrativ-teritoriale, și al fondurilor europene.

Cotidianul.ro: Propuneți impozitarea mai curajoasă a marilor averi și profituri, după modelul Occidentului. De ce credeți că România evită constant astfel de măsuri și cine câștigă din menținerea acestui status quo?

Dr. Iulian Stănescu: România se zbate într-o problemă fiscală majoră. Deficitul public este mare (7-9% din PIB), iar datoria publică a atins cote alarmante (60% din PIB) pentru o țară periferică în economia europeană, sensibilă atât la șocuri externe, cât și la decizii interne greșite. Problema este cât se poate de reală, iar riscul este de grecizare – scăparea de sub control a datoriei publice, urmată de vânzarea la prețuri dezavantajoase a unor părți din avuția publică și austeritate perpetuă. Orice problemă are, cel mai adesea, mai multe soluții.

Unele pot fi mai bune, altele mai puțin bune. Pacientul se face bine mai devreme, mai târziu sau chiar deloc. În cazul nostru, este clar că avem o diferență (prea) mare între veniturile fiscale (din impozite și taxe) și cheltuielile publice. Pe de o parte, FMI, Banca Mondială și Consiliul Fiscal ne spun la unison că avem veniturile fiscale prea joase, nu cheltuielile publice prea mari. Pe de altă parte, premierul Ilie Bolojan, USR şi anumiți formatori de opinie susțin contrariul – cheltuielile publice sunt prea mari. Trăim în era internetului și cititorii noștri pot afla singuri răspunsul printr-o căutare pe Eurostat sau printr-o întrebare către un asistent AI.

Realitatea este că România a avut venituri fiscale de circa 29% din PIB în 2024, comparativ cu media statelor membre UE de 40% din PIB, pe când cheltuielile publice totale au fost de 44% din PIB, față de media statelor membre UE de 49% din PIB.

Mirare și ridicări de sprâncene

Revenind la întrebarea dvs., Manifestul Asociației Comunelor din România și al Asociației Stabilitate, Armonie, Tradiții (SAT) din 2024, la care am avut onoarea să fiu coautor, oferă 7 categorii de soluții pentru reforma sistemului finanțelor publice locale, care se înscriu în linie cu recomandările FMI, Banca Mondială și Consiliul Fiscal, între care și creșterea veniturilor fiscale prin impozitarea marilor averi și a marilor profituri. În tot Occidentul, mai ales în Europa de Vest, chiar și în SUA, cei cu venituri și averi mai mari plătesc și impozite mai mari. Dacă veți merge la Paris, Berlin, Londra sau Bruxelles și le veți spune că în România milionarii și miliardarii în euro au aceeași cotă de impunere la impozitul pe venit (10%) precum cei cu salariu minim pe economie (circa 500 euro net), veți observa mirare și ridicări de sprâncene.

Avem un sistem fiscal mai apropiat de cel din nordul Africii

Noi clamăm că vrem să fim ca în Occident („vrem o țară ca afară”), ca România să fie la fel ca țările din Europa de Vest, cu servicii publice de calitate, dar avem un sistem fiscal mai apropiat de cel din nordul Africii sau din Balcanii de Vest. Nu poți să ai sistemul fiscal din Macedonia de Nord, dar spitale și școli ca în Franța sau în Germania! România a evitat constant astfel de măsuri în ultimii 20 de ani din cauza unui consens politic și ideologic în jurul unui stat minimal, care își subfinanțează cronic serviciile publice și este incapabil să ofere suficientă bunăstare cetățenilor săi. Iar a cărui soluție de preferință în situații de criză constă în austeritate. Cine câștigă, mă întrebați?

Marile corporații și câștigătorii tranziției – cei care au beneficiat din plin de privatizare, restituirea proprietăților, afaceri cu statul etc. Cei care pierd: majoritatea covârșitoare a populației, îndeosebi cei săraci și lipsiți de putere, între care regăsim și imensa majoritate dintre locuitorii satelor. Cum lucrurile nu se schimbă, mulți români își pierd speranța de mai bine: unii emigrează, alții aleg să facă mai puțini copii sau deloc. După care ne plângem că scade numărul de locuitori, că se depopulează orașele și satele…

Cotidianul.ro:  În timp ce se discută despre desființarea sau comasarea comunelor, dvs. vorbiți despre combaterea evaziunii, eliminarea privilegiilor fiscale și digitalizare. Nu riscăm să reformăm structura administrativă fără să atingem, de fapt, problema reală a resurselor? 

Dr. Iulian Stănescu: Problema reală ține de nivelul resurselor și de modul în care acestea sunt împărțite. Indiferent de cum trasăm pe hartă unitățile administrativ-teritoriale, din două sau mai multe sărăcii nu vom obține decât o altă sărăcie, eventual mai dură. O altă soluție falsă, păguboasă, dar insistent promovată în spațiul public este cea de regionalizare administrativă a României. Țara noastră a experimentat de trei ori în secolul trecut o structură a statului pe 4 paliere, inclusiv regiunea administrativă.

A încercat-o ocupantul militar german în Primul Război Mondial, a încercat-o regele Carol al II-lea în timpul regimului său de dictatură regală, au încercat-o comuniștii în perioada 1950-1968 prin copierea modelului sovietic. Toate trei s-au dovedit eșecuri. Într-un final, s-a revenit la structura pe care statele române au cunoscut-o încă din timpuri străvechi: guvern central, județe și comune (sate). Nu ne cunoaștem istoria și riscăm să repetăm greșelile din trecut…

Dacă am desființa jumătate din comunele din România, impactul asupra deficitului ar fi aproape insesizabil

Iar ca să mă refer concret la comune, cheltuielile lor de funcționare sunt de 1,2% din PIB. Cel mai adesea se vehiculează ideea că prin comasarea unui număr mare de comune s-ar reduce cheltuielile salariale și s-ar realiza mari economii, capabile, chipurile, să facă minuni în reducerea deficitului. În realitate, cam jumătate dintre posturile ocupate la nivelul comunelor sunt asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav. Aceste posturi nu vor dispărea indiferent dacă avem 2.862, 2.000 sau chiar 1.000 de comune.

Dacă ne referim strict la angajații din aparatul de lucru al primăriei (funcție publică sau funcție contractuală), atunci cheltuielile de personal ale tuturor celor 2.862 de comune din România înseamnă doar aproximativ o treime de procent din PIB, adică în jur de 0,35%. Chiar dacă am desființa jumătate din comunele din România, impactul asupra deficitului ar fi aproape insesizabil! Tocmai de aceea, manifestul din 2024 indică unele soluții concrete și viabile, cum ar fi reducerea cu circa o pătrime a numărului de consilieri locali.

România are grave probleme legate de modelul său economic

Astfel, s-ar obține economii mai mari decât prin desființarea celor 500 de comune cu cel mai mic număr de locuitori. Iar impactul negativ asupra serviciilor publice furnizate cetățenilor ar fi inexistent, deoarece aceștia sunt demnitari, iar nu oameni care lucrează în primărie. Iar ca să închei pe subiectul economiilor iluzorii din comasarea unui mare număr de comune, observ că pe primul loc nu se pun oamenii și nevoile lor, ci banii. De aceea, întreb: dacă pentru o adeverință trebuie să mergeți 30 km în loc de 5 km, cine economisește?

În fapt, România are grave probleme legate de modelul său economic, de volumul exporturilor, de nivelul tehnologic al activității economice, de nivelul de capitalizare și profit în sectorul firmelor. Rezolvarea acestor probleme structurale nu are nimic de-a face cu numărul de comune…

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Una din definițiile prostiei este și încremenirea în trecut.
    Distanța până la obținerea unei adeverințe în secolul XXI trebuie să fie un click online sau până la cutia de scrisori.
    În România nu numărul bugetarilor este problema ci structura aparatului bugetar.
    Autorul vorbește de calitatea vieții.
    Oare, într-o comună mică, este mai important să plătești 8-10 angajați plus 8-10 consilieri în primarie sau să plătești un medic de familie în plus, un învățător, un polițist, un asistent social….

  2. Comuna din Paris
    Evident ca sunt prea multe comune, iar ptr administrarea lor sunt angajate tot felul de rude, amante si pile. Unii nu au nici macar liceul.

  3. Problema nu e numarul de comune si primarii ci numarul mare de spagi si parandaraturi ce trebuie returnate de firme politicienilor, magistratilor si politistilor.

  4. Economia e pe butuci si doldora de datorii…cică chear si companiile care livrează energie electrica încă nau primit banii de vreo doi ani ! Bolojaaan!!! forever…

  5. Articol inutil. „Doar 38 din cele 2.862 de comune își pot acoperi cheltuielile de funcționare din venituri proprii. Este aceasta dovada unui model administrativ greșit sau mai degrabă rezultatul unei politici fiscale și bugetare care menține deliberat ruralul dependent de centru?”
    Banuiesc ca cercetatorul e platit din publici de PNL si PSD. Aici e vorba de saracia endemica de la tara. Totul s-a concentrat dpdv economic pe Bucale, Iasi, Cluj… la tara au ramas decit case parasite si pensionari amariti. De unde venituri?

  6. ‘…România are grave probleme legate de modelul său economic, de volumul exporturilor, de nivelul tehnologic al activității economice, de nivelul de capitalizare și profit în sectorul firmelor. Rezolvarea acestor probleme structurale nu are nimic de-a face cu numărul de comune…’ – cu alte cuvinte: ‘Romania, un stat esuat’, cum spunea unu’…

  7. Daca nici citind acest articol, bazat pe date verificabil public ( ex. Baza de date TEMPO a Institutului National de Statistica, baza de date EUROSTAT), oamenii nu se trezesc la realiate, atunci chiar ne meritam soarta. Nu e vorba sa facem sate frumoase pentru sateni saraci, ci sa traim cu totii mai bine. Sa ne aducem aminte sa vrem macar un pic de bine si pentru altii, nu numai pentru noi ‘ fericitii’ ca stam la ‘oras’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.