În sfârşit, Sfântul Sinod ia o decizie pe potriva sa. E prima după destul de multe contradictorii. Eu unul nu pot să uit cum acest organism bisericesc a tratat accesul la dosarul preoţilor care au colaborat cu Securitatea. Pur şi simplu a scăldat-o, încercând să protejeze turnătoriile feţelor bisericeşti. Din moment ce şi societatea civilă n-a izbutit să facă mai mult decât biserica, nu văd de ce m-aş mai întoarce la acest subiect. Nu vor statul şi structura sa cu epoleţi să dezgroape epoca, pace bună! Înseamnă că este acelaşi sau măcar unul de aceeaşi grupă sangvină cu prăbuşitul stat comunist. Cu acest prilej cer scuze celor credincioşi întru Domnul, dar eu unul mai trăiesc cu sentimentul că piramida Bisericii Ortodoxe Române are în sânul ei destui oameni care aparţin aceleiaşi lumi care stă ascunsă şi în conducerile instituţiilor statului, în partide şi parlament, în mass-media (acolo şi-au plasat cei mai mulţi oameni), chiar şi în rândul comunităţilor româneşti din străinătate.
Decizia Sfântului Sinod încearcă să declanşeze un fel de schimbare de comportament în rândul preoţimii. Efectele ar fi salutare în planul vieţii morale. Şi odată cu alt comportament al tagmei preoţeşti, cu siguranţă că şi norodul va fi silit să mai renunţe la câteva din obiceiurile sale păcătoase. Repere în comunităţile lor, preoţii au fost adeseori şi „craii” lumii păstorite. N-are rost să repetăm poveşti despre preoţi curvari, comersanţi sau dispuşi să ia şi pielea de pe credincioşi. Cândva am şi scris o mică povestioară despre Necuratul ajuns preot într-un sat. Şi ca să nu se supere nimeni, am plasat acţiunea în satul meu, deşi nu se potrivea cu locurile noastre.
N-aş vrea să intru în amănunte. Şi n-aş vrea să povestesc pe larg despre părintele care ducea vasele rituale primite de la pomeni înapoi la magazin de unde erau cumpărate iar şi aduse în dar la următoarea înmormântare. Şi nici povestea preotului prins cu o prostituată la Athenee Palace. Omul povestea poliţiştilor cum mai contribuie şi el la securitatea naţională, raportând ofiţerilor informaţiile culese de la spovedanii.
Presiunea pusă de decizia Sfântului Sinod asupra preoţimii este una de bun augur. Într-o derută accentuată a vieţii morale din România, întoarcerea spre familie este mai mult decât binefăcătoare. Şi pentru preoţi, şi pentru enoriaşi.
În ce măsură armata de preoţi aflată în rândurile BOR va socoti decizia Sfântului Sinod ca una în direcţia curăţeniei vom vedea. Nu ştim cum se va aplica această hotărâre. Cine va verifica dacă preotul este autorul unui adulter? Sau preoteasa? Nu cumva devine extrem de complicat? Şi dacă preoţii şi ale lor soaţe, pentru a evita o pierdere importantă pentru amândoi, ascund neînţelegerea şi hotărăsc să trăiască fiecare pe cont propriu, dar fără să divorţeze? Hotărârea Sfântului Sinod va fi respectată, dar familia nu va câştiga nici în onorabiliate, nici în trăinicie. Dimpotrivă, această hotărâre ar putea dezvolta arta prefăcătoriei şi convieţuirea de ochii lumii.
