Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, într-o postare pe blogul său, că, politic, „cine îşi face calcule crezând că îl poate exclude pe Traian Băsescu din ecuaţia politică a următorilor patru ani comite o eroare copilărească”.
„Săptămâna trecută, un francez mi-a împărtăşit impresiile sale despre România, după mai multe vizite pe care le făcuse la noi în anii nouăzeci. «Ce m-a uimit», mi-a spus el, «a fost sărăcia din Bucureşti. O vedeai când te uitai la drumuri. Gropi peste tot, calitate proastă a asfaltului, rigole neîngrijite etc. Culmea e că, în peisajul ăsta dezolant, se mai găseau unii care să fure capacele de la canale. In-cre-di-bil! E singurul loc din lume în care am văzut aşa ceva!! De ce ajung unii să facă un asemenea gest? Scapă de sărăcie în felul ăsta? Dar oare nu se gândesc şi la comunitate?», m-a întrebat nedumerit interlocutorul meu. Aşa şi cu alegerile anticipate în timp de criză, pe care le solicită unii pesedişti şi penelişti!”, a scris Preda pe blog.
Potrivit acestuia, „criza financiară e grozavă, semne de redresare nu sunt deocamdată, economia seamănă cu un drum desfundat”, iar soluţia propusă de opoziţie o constituie alegerile anticipate.
„Cine iese din sărăcie în felul acesta? Comunitatea ce câştigă? Să fie România (şi) singurul loc din lume în care unii cred că scapă de criza deficitului public prin alegeri anticipate? Las la o parte faptul că a face alegeri anticipate e ceva mai greu decât a fura un capac de canal. Într-adevăr, opoziţia poate destitui un guvern printr-o moţiune, apoi refuză două propuneri venite de la preşedinte. Constituţia spune că, într-o asemenea situaţie, preşedintele poate dizolva camerele, după consultarea şefilor Camerei şi Senatului. Dar «a putea să» nu e acelaşi lucru cu «a fi obligat să». Acesta nu e un scenariu, ci doar o reamintire a textului constituţional”, a adăugat europarlamentarul PDL.