Piața Unirii din Cluj-Napoca s-a transformat într-un cinematograf în aer liber și va fi timp de 10 zile capitala cinematografiei internaționale.
Regizori, critici de film și actori din toată lumea au participat la Gala de deschidere.
Florin Piersic a fost onorat cu un Premiu de Excelență, fiind, de altfel, cel mai așteptat moment de vineri seara, în prima seară de festival.
Pe covorul roșu, bine dispus, și-a făcut apariția Florin Piersic, care s-a ținut de glume, așa cum îl știm, 3.500 de oameni l-au aplaudat în picioare.
„Mă țin bine, mă țin bine de femei să nu cad, în rest sunt în regulă și mă bucur că sunt aici la TIFF. Eu am revenit aici pe scenă, dar încă nu am revenit pe scena mare, visez la acest lucru, dar având vârsta pe care o am m-am gândit să mai am răbdare puțin”, a ținut să precizeze actorul.
La ediția cu numărul 24 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) cinefilii sunt așteptați cu 200 de pelicule din peste 50 de țări.
Flori de piersic…zen.