Premieră extraordinară a baletului „Don Quijote”

Ritm, culoare, atmosfera plină de viaţăa unui orăşel din Spania, personaje pitoreşti inspirate de celebrul roman semnat de Cervantes, o coregrafie spectaculoasă cu numeroase momente de virtuozitate în interpretarea unei distribuţii tinere şi de valoare înseamnă împreună premiera baletului clasic „Don Quijote”!

Duminică, 29 aprilie, la ora 19.00, toţi iubitorii dansului, dar şi cei care nu au păşit încă în sala Operei Naţionale Bucureşti, sunt aşteptaţi la o seară de sărbătoare. Noua producţie este rezultatul unei colaborări internaţionale: montarea este preluată de la teatrul liric din Karlsruhe (Germania), iar regia şi adaptarea coregrafică după versiunea clasică (Marius Petipa, Alexandr Gorski) au fost concepute de coregraful ceh Jaroslav Slavický.

Evenimentul este dedicat Zilei internaţionale a dansului.

Mai multe versiuni ale baletului “Don Quijote” au fost create în întreaga lume. Despre coregrafia ce poartă numele lui Jaroslav Slavický, artistul a declarat: “Coregrafia spectacolului se bazează pe versiunea Marius Petipa – Alexandr Gorski, cea mai bună versiune din toate timpurile, deoarece concepţia lor şi dansurile au făcut ca acest balet să reziste pe scenele din toată lumea de mai bine de 150 de ani. Desigur, am ajustat, am scurtat sau am suprimat anumite fragmente pentru ca spectacolul să aibă continuitatea dorită, să aibă viteză şi ritm”.

Născut în 1948, coregraful Jaroslav Slavický a studiat dansul la Conservatorul din Praga, apoi a primit o bursă naţională la Academia Vaganova din Sankt Petersburg, unde i-a avut ca profesori pe Alexandr Puşkin şi Boris Bregvadze. De-a lungul carierei, Slavický a creat pentru Conservatorul de Dans din Praga spectacolul „Spărgătorul de nuci“, care a fost prezentat şi pe scena teatrelor din Liberec, Ústí nad Labem, din Brno. A pus în scenă Don Quijote la Teatrul Naţional din Brno (1996), Dansurile Polovţiene (Alexandr Borodin) la Conservatorul de Dans (creaţie care a intrat în repertoriul Teatrului Naţional din Praga). În 2004, Jaroslav Slavický a pus în scenă “Don Quijote” la Teatrul de Stat din Karlsruhe (Germania). Lista adaptărilor sale coregrafice conţine şi “Baiadera” (Ludwig Minkus), “Frumoasa din pădurea adormită” (P.I. Ceaikovski) şi “Raymonda” (Alexandr Glazunov).

Ansamblul de balet al Operei Române în Don Quijote

Din echipa de realizatori a noii montări de la Bucureşti fac parte şi: Katerina Slavicka -Elšlégrovà – asistent coregrafie, scenografia a fost creată de Josef Jelinek, Andreia Martinescu este asistent de scenografie. Conducerea muzicală va fi asigurată de către dirijorul Vlad Conta.

Din cadrul companiei de balet a ONB, distribuţia va reuni atât balerini deja consacraţi şi aplaudaţi, dar şi tinere talente: Mădălina Stoica, Ovidiu Matei Iancu, Mihaela Soare, Mihai Mezei, Kokoro Umemoto, Laura Blica-Toader, Monica Petrică, Ionuţ Arteni, Antonel Oprescu, Răzvan Marinescu, Virgil Ciocoiu, Cătălin Caracaş, Rin Okuno, Sena Hidaka.

Pentru pregătirea acestui eveniment au lucrat, de asemenea, maeştrii de repetiţii: Alin Gheorghiu – şef al companiei de balet a ONB, Anne Marie Georgeta Vretos Litvinenco, Florica Stănescu, Tiberiu Almosnino, Petruţa Almosnino, Camelia Soare, Florin Mateescu, Vicenţiu Popescu, Rodica Fiastru.

Versiunea clasică a baletului „Don Quijote”, cel mai des întâlnită pe scenele lumii, aparţine coregrafilor Marius Petipa şi Alexandr Gorski. Marius Petipa a montat pentru prima dată „Don Quijote” la Teatrul Balşoi din Moscova în 1869. În 1900, coregraful Alexandr Gorski a preluat libretul lui Marius Petipa şi a adaptat coregrafia. Această din urmă versiune se perpetuează pe marile scene ale lumii.

Don Quijote în versiunea coregrafului Jaroslav Slaviscky

Prima montare a baletului „Don Quijote” în ţara noastră a avut loc la Timişoara, în 1967, realizată de coregrafa Mercedes Pavelici. De-a lungul anilor, alte versiuni, apropiate de cele ruseşti, văd luminile rampei la Iaşi (coregrafia: Gheorghe Stanciu), Timişoara (Francisc Valkay) şi la Constanţa (selecţiuni, în coregrafia lui Oleg Danovski).

La Opera Naţională Bucureşti, baletul „Don Quijote” cunoaşte prima variantă în 1970, în coregrafia lui Vasile Marcu şi scenografia Ofeliei Tutoveanu Drăgănescu.

În anul 2000, Mihai Babuşka oferă, în spiritul liniei clasice, o nouă adaptare coregrafică a baletului „Don Quijote”, în scenografia Adrianei Urmuzescu.

Până la sfârşitul stagiunii 2011-2012 vor mai fi doar patru reprezentaţii ale noii producţii a baletului „Don Quijote” (3 mai, 30 mai, 8 iunie, 24 iunie).

“Dansaţi sub cer!”

Festivalul Dansului de la Brescia

Ziua Internaţională a Dansului a fost instituită în 1982, cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei arte. Se celebrează în fiecare an, în 29 aprilie, data naşterii lui Jean-Georges Noverre (1727-1810), care a fost primul mare coregraf al epocii sale, creatorul baletului modern. În aceste zile, dansul este celebrat pe meridianele lumii, de la cel clasic la spectacolul de varietăţi, de Burlesque la Stromp…

Cu prilejul celei de a 30-a aniversări a Zilei Internaţionale a Dansului, coregraful francez Sidi Larbi Cherkaoui menţionează în mesajul său: “Să celebrezi infinita coregrafie a vieţii. Prin vremuri, prin epoci, cea care a supravieţui cu precădere este arta. Arta pare să fie tot ceea ce umanitatea a lăsat moştenitorilor ei – fie cea a clădirilor, a cărţilor, a picturii sau muzicii. Sau a mişcării, sau a dansului.

În acest sens, consider dansul ca o lecţie a celei mai actuale şi mai moderne istorii, în relaţie constantă cu trecutul său cel mai recent, dar putându-se derula numai în prezent.

Dansul, într-un anume fel, nu abordează frontierele în aceeaşi manieră cu alte forme artistice. Chiar atunci când unele stiluri încearcă să se limiteze sau să lucreze într-un anume cadru, mişcarea vieţii, coregrafia ei şi nevoia ei de perpetuă schimbare câştigă foarte repede, permiţând amestecul stilurilor.

Balerini în timpul repetiţiilor, la Şcoala de Balet Clasic Cosi-Ştefănescu

Cred că dansul este una dintre formele de expresie cele mai oneste şi trebuie să-l îndrăgim pentru că atunci când oamenii dansează, fie că este vorba despre un balet, o luptă hip hop, un spectacol experimental de dans contemporan sau pur şi şi simplu de dansul în discotecă, ei se dezlănţuie şi rareori minicunile se mai pot desfăşura, iar măştile cad. Oamenii se reflectă unii pe alţii constant, dar când dansează ceea ce reflectă cel mai mult este acest moment de sinceritate.

Mişcându-ne ca şi ceilalţi, mişcându-ne împreună cu ceilalţi şi privind putem trăi mai bine emoţiile, gândurile lor şi ne putem conecta la energia lor. Este poate momentul în care putem să-i cunoaştem cel mai bine pe ceilalţi şi să-i înţelegem.

Îmi place să-mi imaginez un spectacol de dans ca o celebrare a coexistenţei, o modalitate de a oferi spaţiu şi timp celui de lângă tine. Avem tendinţa să uităm, dar, implicit, frumuseţea unui spectacol rezidă înainte de toate în convergenţa unei mulţimi, a persoanelor aşezate unele lângă altele, împărtăşind acelaşi moment. Nimic nu este personal; un performance este o experienţă prin excelenţă socială. Fiecare dintre noi, cei care ne-am adunat pentru acest ritual, suntem părtaşi la spectacol, el fiind legătura noastră cu prezentul.

Deci, în 2012, urez întregii lumi să se bucure de dans. … Dansaţi pentru a găsi sinceritatea, a o transmite, a o reflecta şi a o celebra”.

Maria Pages interpretează un dans flamenco

În panorama internaţională, dansul a câştigat o nobilă demnitate. În această ediţie, el este celebrat cu bucurie în întreaga lume, gata de a aborda orice tip de dans, deoarece tema aleasă pentru 2012 este “Dansaţi sub cer”.

La Brescia, în “Auditorium San Barnaba”, duminică va fi organizat un impresionant spectacol, cu momente coregrafice de la dansul clasic academic până la cel contemporan, cu teme muzicale care vor atinge partituri de Ceaikovski şi arii din operele lui Verdi, de la tarantelele populare la autorii cei mai cunoscuţi. Toate, sub bagheta coregrafului Walter Matteini.

Aki Saito în Frumoasa din Pădurea adormită

La Paris, la Casa UNESCO, a fost organizat un eveniment unic, în prezenţa coregrafului Sidi Larbi Cherkaoui, autorul mesajului pentru acceastă ediţie, în care s-au adunat dansatori, coregrafi, alături de un public pasionat de această artă, care doboară toate barierele politice, culturale şi etnice şi doreşte să unească întreaga umanitate în prietenie şi pace, în jurul unui limbaj comun, dansul.

La Filarmonica din Verona sunt prezentate două lucrări în premieră absolută, create de Mario Piazza, coregraful recunoscut la nivel internaţional pentru abilitatea sa de a amesteca diferite limbaje artistice şi de a asimila, teatrul, cinematograful, muzica, artele figurative, redate într-un mod personal ce vor fi aduse pe scenă în 11 şi 16 mai. “Pulcinella”, pe muzica lui Igor Stravinski, are de această dată decorul creat de Picasso pentru Baletele Ruse ale lui Serghei Diaghilev, în 1920. Ca şi în muzica originală a lui Stravinski, reprezentaţia într-un singur act păstrează la Mario Piazza elementul allegro şi burlesc. Coregraful priveşte cu un ochi inovativ toată trama libretului, Pulcinella fiind unul dintre personajele principale din Commedia dell’Arte. În legătură cu “Mandarinul miraculos”, se spune că Bela Bartok a rămas fascinat de potenţialul expresiv al scrierii omonime a lui Menyhért Lengyel, iar premiera ce a avut loc la Scala din Milano în 1942 a fost un adevărat succes. Mario Piazza, în versiunea sa, a încercat să transmită expresivitatea dramei, încredinţând rolurile principale lui Jason Reilly şi Yuniesca Sanchez.

Armonii în contrast la San Remo

Tot cu acest prilej începe “Festivalul de Dans” de la San Remo, care se desfăşoară la Teatrul “Ariston” cu participarea extraordinară a şcolilor de dans italiene şi a lui Alex Atzewi şi a Companiei sale, aducând un nou concept, cu fragmente din “Armonii în contrast”, cu simetrii şi asimetrii ale corpurilor în mişcare, jocuri de lumini, umbre şi penumbre.

Şi pentru că ediţia aceasta înseamnă o mare deschidere către toate genurile dansului, în concurs vor figura performance-uri de la dans clasic până la hip hop. Revoluţia limbajului dansului şi a expresivităţii reprezintă noul mod de a comunica în acest festival internaţional.

Pulbere de stele

După ce anul trecut balerinii Teatrului “Scala” din Milano s-au bucurat de un real succes cu spectacolul oferit de Ziua Dansului, de această dată, în prim-plan se află Compania “Ramo” din Lodi, care aduce un spectaculos musical “Pulbere de stele”, o pluralitate de sinergii din diferite discipline, de la teatru-dans la musical, cu melodii celebre din perioada interbelică, precum „Baciami piccina” sau „Bambole non c’è una lira”, de fapt un omagiu adus spectacolelor de varietăţi italiene ale anilor ‘40. Va fi prezentat duminică la “Teatro alle Vigne” din Lodi.

Un omagiu adus spectacolelor de varietăţi italiene ale anilor ’40

Pe de altă parte, spectatorii vor trăi o întoarcere în timp, în anii ‘40, şi în câteva scene de “Burlesque”, în care frumoase fete vor invada străzile îmbrăcate în costume de dantelă cu chipiuri, cu pantofi cu pene şi accesorii rafinate. Magie, dans, muzică pentru a trăi duminică, 29 aprilie, o seară unică în oraşele italiene, de la Roma la Milano. Vor fi aduse din scenă în stradă ritmuri din clasicul jazz sau din blues, cunoscute din cabarete, din care nu vor lipsi bineînţeles renumitul “Cancan” şi ironia Burlesque-ului cu nota sa decadentă, spre deliciul publicului. Sophie Champagne va prezenta un neo-burlesque, o seducătoare şi capricioasă divă din alte timpuri, alături de Mademoiselle Zazie, amintind-o pe Madame Luette, a cărei vocea întruchipa parfumul Neapolului, cea care înfierbânta café-chantant-urile epocii.

Burlesque invadează străzile Italiei de Ziua Dansului

Oare vor reuşi tinerii să se îndrăgostească de ritmul “Stomp”-ului englezesc, cu combinaţiile sale de teatru, dans şi muzică? Mulţi spun că da, pentru că el reprezintă realitatea cotidiană în care trăim, cu percuţiile sale evocând dezordinea vieţii urbane, sursă de ritm contagios. Acest gen s-a născut la Brighton în 1991, datorită creativităţii lui Luke Cresswell şi Steve McNicholas. Triumfând de pe Broadway la Paris, de la Los Angeles la Tokyo, el înseamnă dans, teatru şi muzică împreună, merge de la concertele simfonice la rock, vizualizând muzica şi ritmul. Este totodată circ, rit tribal, cultură “pop” în care zgomotul se confundă cu opera metropolitană. Spectacolul “Yes/No”, care a cucerit deja întreaga lume, fiind lansat pe mai mult de 40 de scene internaţionale, a fost răsplătit cu nenumărate premii, printre care “Laurence Olivier” pentru cel mai bun spectacol şi pentru cea mai bună coregrafie. Fără un scenariu, fără cuvinte, Stromp aduce în scenă cântecul timpului nostru tradus într-o simfonie intensă şi ritmică, în sonorităţile civilizaţiei contemporane. Contribuie şi întreg ansamblul format din balerini, percuţionişti, actori, acrobaţi care dau viaţă şi voce celor mai “vulgare” instrumente: bidoane, roţi penumatice, perii de cap, ligheane, aducându-le pe scenă într-un “delir” artistic.

Noul dans iubit de tineri, Stomp

Pentru că lumea evoluează, Web-ul reprezintă o punte către viitor, mai ales într-un moment atât de dificil, şi contribuie la îndepărtarea barierelor prin difuzarea artei fără graniţe. Jurnalista şi criticul de dans Sara Zuccari a inaugurat un site despre lumea dansului, intitulat şi “Dancing on the web”, destinat în special tinerilor între 15 şi 25 de ani, subdivizat în categorii precum “Repertoriu”, “Clasic”, “Contemporan”, “Modern Jazz”, “Urban Dance”. Pe 1 octombrie 2012 va fi un concurs, articulat în trei faze, în care juriul va putea face preselecţia de pe video şi în care concurenţii vor fi votaţi online, până la urmă fiind decretat un singur învingător pentru fiecare disciplină. În 3 decembrie 2012 va fi comunicat numele învingătorului care va evolua în cadrul unei Gale de dans alături de nume internaţionale de elită.