Un arbitru transgen va conduce, luni, un meci internațional oficial, o premieră, conform UEFA, în istoria fotbalului european, pe care o abordează cu o ‘imensă mândrie’ și o ‘profundă modestie’ pentru a susține cauza comunității LGBT+, informează AFP.
Israelianca Sapir Berman, în vârstă de 30 de ani și care a anunțat tranziția sa de la un gen la altul în 2021, urmează să arbitreze luni un meci din preliminariile Campionatului European feminin Under-17, dintre selecționatele Irlandei de Nord și Muntenegrului, la Belfast, iar apoi va conduce meciul Kazahstan – Muntenegru de sâmbătă, din aceeași competiție.
‘A deveni arbitru internațional este o imensă onoare, o imensă mândrie, dar mai ales este ocazia să continui să fac ce-mi place, într-o lume care m-a modelat și în care am crescut’, a afirmat ea.
Ea a asigurat că va aborda meciul ‘cu profundă modestie în speranța de a face totul cât mai bine”, de a-și reprezenta țara și de a apăra ”surorile” sale din comunitatea LGBTQ+ și de ”a arăta lumii că orice vis este posibil’.
Englezoaica Lucy Clark a devenit în 2018 prima femeie transgen din lume care a arbitrat un meci, în campionatul semiprofesionist al Angliei, dar nu a oficiat niciodată la nivel internațional.
Ha, ha! Fata-i dotată cu to’ ce trăbă ca să ieșe mămăliga bună: ari ș’ cratiță ș’ meștecău…
Abila inaintarea mascata a globalistilor. Asadar, un/o LGBT care preia o functie publica- bun, o provocare, nu?
Dara daca maraie cineva in front ca de ce e LGBT, pac! bagam cartea cu antisemitismul. Atu la care nimeni nu are contra-atu.
Foarte fin lucrat, ca la Fabergé.
Transgen nu există.Un bărbat scopit, umflat cu hormoni și scobit cu bisturiul între picioare, eventual cu două pungi de silicon sub mușchii pieptului nu e o femeie ci batjocura sexomarxismului, o grămadă de prostii Unite sub numele de „ideologie” care ideologie merge pe principiul”dac-aș avea, așa, o barbă lungă, și uite-așa o pieptănam”.
Eu zic c-ar trebui interzisă și culoarea ”roșie , ca să nu fie discriminate astea ca ăia cu ”negru . PAR ECZAMPLU am putea face cartonașele nasoale ”verzi ( să vază extremele stele verzi legioniste) și cartonașele bune -giugiuc să fie ”curcubeu .
Trumpski ce zice in problema asa ?Tocmai MIGA sa-l provoace….