Premieră la Vatican: Papa a vorbit la telefon cu 12 astronauţi din spaţiu

Papa Benedict al XVI-lea a vorbit, sâmbătă dimineaţă, cu cei 12 astronauţi care se află pe Staţia Spaţială Internaţională. Este primul telefon dat vreodată de un Înalt Prelat în spaţiu.   Papa a spus că admiră curajul, disciplina şi devotamentul astronauţilor. Printre cei 12 „rezidenţi” ai Staţiei Spaţiale Internaţionale se află şi doi italieni, potrivit […]

De cotidianul.ro - Autor

Papa Benedict al XVI-lea a vorbit, sâmbătă dimineaţă, cu cei 12 astronauţi care se află pe Staţia Spaţială Internaţională. Este primul telefon dat vreodată de un Înalt Prelat în spaţiu.

Papa a spus că admiră curajul, disciplina şi devotamentul astronauţilor. Printre cei 12 „rezidenţi” ai Staţiei Spaţiale Internaţionale se află şi doi italieni, potrivit evz.ro.

Suveranul Pontif a adresat o încurajare astronautului Mark Kelly, a cărui soţie, Gabrielle Giffords, membră a Camerei Reprezentanţilor din SUA, a fost împuşcată în cap, în urma atentatului din ianuarie, din Tucson, Arizona.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.