Premieră: Transplant cu o inimă de porc

instrumente

În premieră, medicii au reușit un transplant de inimă de porc unui pacient, într-un ultim efort de a-i salva viața. Spitalul din Maryland declară că pacientul se simte bine la trei zile după operația experimentală.

Deși este prea devreme pentru a ști dacă operația va funcționa, marchează un pas în încercarea de zeci de ani de a folosi într-o zi organe de animale pentru transplanturi care să salveze vieți.

Medicii de la Centrul Medical al Universității din Maryland spun că transplantul a demonstrat că o inimă de porc modificată genetic poate funcționa în corpul uman fără să fie respinsă pe moment.

Pacientul, David Bennett, în vârstă de 57 de ani, știa că nu există nicio garanție că experimentul va funcționa, dar era pe moarte, nu era eligibil pentru un transplant de inimă umană și nu avea altă opțiune, a declarat fiul său pentru The Associated Press.

„Aveam de ales între deces și transplant. Eu vreau să trăiesc”, a declarat Bennett cu o zi înainte de operație.

Luni, Bennett respira singur, însă deocamdată conectat la un aparat care îi ajută noua inimă.

Următoarele câteva săptămâni vor fi critice, deoarece Bennett se va recupera după operație, iar medicii vor monitoriza cu atenție cum se descurcă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

10 Comentarii

  1. Superb! O sa ajunga cetateanul un patruped paros si slaninos cu sorici ca asa vrea caposul global.

  2. La transplantul de creier nu-i necesar sa apelam la porc. In general il avem cam toti.

  3. Insemna incet, incet sa se dovedeasca ca prin cooabitare in ale trasplantului organelor de porc la om, ca omul se trage din porc. Si atunci cine va mai manca carne de porc???

  4. @ „parere…”, 11 ianuarie 2022 la 10:59
    Tare aș vrea eu să te văz peste doi, trei ani – cînd tehnica va fi pusă-la-punct inclusiv imunologic – în ipostaza de a trebui să alegi ca dobitoc ce ești un organ de ghițăl, pentru transplant la tine…
    E mai corect ca o mamă să fie forțată de situație să-i cedeze fiicei sale aflată pe moarte unul din cei doi rinichi? Momentan, într-o astfel de situație, nimic nu garantează că rinichiul mamei va fi acceptat în corpul fiicei (deci riscul morții rămîne foarte mare, cu consecința pierderii acelui rinchi), iar mama se poate trezi și ea, ulterior, cu probleme majore de sănătate la rinichiul rămas, ce ar putea-o băga și pe ea în mormînt… E corect să vrem o altă posibilitate?

  5. Dar ce se fac … cei „neiubitori” de porci pantru transplant de „inima” ??? Popoarele SEMITE si cele ISLAMICE .
    Apropos … porcul este specia cea mai apropiata de dsspecia maimutelor … din care se TRAGE si specia „Homo sapiens”!
    [But new genetic analysis suggests that pigs and primates may actually share a hidden evolutionary relationship].

  6. He he ! Asta nu-i nimic ! La noi, specialistii romani au transplantat creierul lui Cîțu la o broasca, care dupa cinci minute de la iesirea din spital s-a inecat pe balta ! Iar donatorul, culmea, nici macar acum n-a observat ca-i lipseste „ceva” ! … Experimentul, care era promitator si se dorea a fi executat pe toti politicienii romani, mari iubitori si salvatori de animale, a fost total intrerupt, din grija si respect pentru fauna si biodiversitate !

  7. Când oamenii devin cu adevărat porci nu mai contează ce inima au in piept sau cum sa devii un porc în viață și nu unul mort. Cam la asta s a ajuns. Imaginați că cam câți vor accepta fericiti un cip in mana că să fie ” nemuritori”. Rasa umană nu mai are nici o șansă. Cel puțin nu pe planeta asta. Cine și ce mai este acel individ care accepta mai curând să primească decăderea din regnul uman in cel animal doar pentru că nu vrea sa moara. Acum. Mi e scârbă de aceste larve care nu mai au nici o limită a mizeriei. De aceea lumea aceasta se va sfârși. Și bine va fi.

  8. Nasol ! Pai, daca mergem tot asa, o sa dispara complet din restaurante ceafa de porc ! O sa fie toata rezervata pentru transplanturi la cocalari sau politicieni romani (de multe ori, cam acelasi lucru …). In plus, cum in medie trebuie trei rinduri de ceafa pe cap de bombardier … s-ar putea sa fie chiar penurie …

  9. Intrebare: Cui II este FRICA de ANIMALE ??? Din care NE TRAGEM si noi OAMENII (specia Homo Sapiens) !!!

    Raspuns: Doar STUPIZILIR … care CRED … ca se TRAG din NECURATUL cel INEXISTENT !!!
    QED

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.