Premierul Marii Britanii: Care-i treaba cu avioanele de luptă

Premierul britanic Rishi Sunak a subliniat joi că trimiterea avioane de luptă Ucrainei ar necesita luni sau chiar ani de pregătire a piloţilor, subliniind că analizează cea mai eficientă modalitate de a ajuta Kievul, transmite AFP.

Important este să ştim „ce ar face cea mai mare diferenţă”, a spus Rishi Sunak într-un interviu difuzat joi seara pe TalkTV în care a subliniat decizia sa de a furniza Ucrainei 14 tancuri Challenger 2, ce urmează să fie livrate până la sfârşitul lunii martie.

„Continuăm să fim în dialog cu prietenii noştri ucraineni privind modul adecvat de a-i ajuta”, a explicat Rishi Sunak.

Trebuie să ţinem cont de faptul că avioanele de luptă sunt „echipamente incredibil de sofisticate care necesită luni, dacă nu chiar ani de pregătire”, a argumentat premierul britanic. Problema nu este doar „echipamentul, ci şi capacităţile şi antrenamentul de care este nevoie, precum şi un plan cu aliaţii noştri pentru a ne asigura că” ucrainenii ies „învingători”, a insistat Sunak.

În prima parte a zilei de joi, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, nu a exclus furnizarea de avioane Ucrainei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

21 de Comentarii

  1. Aici se sifoneaza bani puternic. De ordinul miilor de miliarde, la scara macro. Normal ca renteaza sa inchiriezi cativa actorasi de criza care sa sperie populatia din tarile donatoare.
    Partea cea mai frumoasa e ca nici macar cei care inteleg ce se intampla nu pot opri acest circ sinistru. Autorii au prea multa putere insumata, financiara, politica, militara samd.
    Oamenii de rand trebuie trecuti dintr-o sperietura intr-alta, fara tranzitie. Solutiile oferite trebuie prezentate ca fiind unice.
    Uimitor de simplu, pentru cine a cumparat cu grija mass-media inainte de aceste tunuri financiare.

  2. Cuuum ?
    Nu-i necesar doar sa ai 18 ani si vreo 30 de ore de ,,condus” un asemenea aparat pentru ca in maximum o luna sa poti intra in lupta?

  3. O sa arda toate tancurile trimite de pedofilii drogati englezoi roscovani

  4. Urkkanii au ramas de mult fara piloti, Rusia controlează spațiul aerian al Urkkaniei.
    Cum se mai ridică de prin vreun cotlon ascuns un elicopter sau avion urkkan, e trimis urgent la arat câmpurile fertile ale lui BlacRock & Monsanto…?

  5. Asta zice acum. Dupa o matura chibzuinta si impotriva vointei lor, dar situatia o cere, o sa le trimita. Cu piloti si personal tehnic cu tot. Actiunea se face gradual, intai negari, apoi parca parca si la final se ia decizia negata la inceput.

  6. Am inteles, sa traiti!
    Avioanele englezilor sunt atat de sofisticate jncat nici ei nu stiu sa le foloseasca.
    Nici macar rudele lui Sunak, Imparatul Iulian si Regele Cioaba, nu stiu.

  7. Un pic de studiu de fezabilitate a bătăii vântului nu strică niciodată. Om calculat domnu’ Sunak ăsta.

  8. Eu cred ca ucrainienii sub conducerea inteleapta a celui mai iubit fiu jelenie, pot invata in 2 zile sa piloteze aparatele.

  9. Decand CLANUL BIDEN se clatina
    observ 😛
    ca …se …cam …codesc toti
    sa se puna rau c-o Rusie
    de dupa BIDEN (!) 😀

  10. Sluga cea mai debilă și zeloasă a licuriciului , dispusă oricând la orice,..Numai de mă uit imi vine greață.. Cică nobilime și cultură,. Dehh.

  11. Apropos … de unde stia (IQ=?) Mishteaux ca CIA a ajuns o stransura de epigoni ( veziu ce 5 fost sefi ai CIA care s-au facut -IN SCRIS- de kko in cazul juramantului cum ca LAPTOP-ul DIN IAD … nu e al lui Hunter !)
    😀
    Mishteaux e special (?) ! 😉

  12. Sicriele zburatoare vor fi la inaltime ! Cu sau fara pilot! Doar se stie , dupa cum ne spune Bugetarul omnisicent,ca numai tehnica conteaza in razboi, oamenii, NU si de aceea va invinge cel mai bine dotata tehnic.. In acest sens a se vedea si Victoria americana din Vietnam, care confirma acest enunt al Bugetarului ..

  13. Mishteaux a ghicit nu doar ca COVID-ul care e acum… ce-a deja fost …o farsa costisitoare a bancherilor lumii 😀 :* SHALOM !
    se pare ca clown-ul n-a profetit nimic pana acum ce nu s-a ulterior intamplat !
    Ce urmeaza ? Scandal la nemti ? Impeachment … pentru Biden, care nu-si va termina, cum i s-a „profetit”, mandatul 🙁 !
    😀
    [comentariile … in timp ale lui Mishteaux … recitie acum, cateva inca au sa se implineasca 😀 …cu mintea de pe urma par ALTFEL !]

  14. Cine-i PAPA anglicanilor
    unsul crestinismului ( sTONE of sCONE) in Commonwealth ?
    HEHEHE

  15. Mishteaux, calitatea la cia este mult sub fostul lor nivel. N-au invatat sa adanceasca old school tactics sa treaca la next level au vrut doar sa se impuna cu orice pret folosind eminamente tehnologii avansate sa-i dribleze pe altii, insa au reusit contrariul. Cand competitia era acerba invatau si ei, acum cand au multi supusi s-au fariseit mult, decazand, dar la fel au patit si altii, unii cica grei de la Marea Moarta:)) E greu cu vremurile, se ridica altii, mult mai puternici care au stiut sa cultive omul actorul principal in orice ops.
    Slabuti si britanicii la multe aspecte, alta data erau taticii no1, acum o amintire.

    Vine ceva frumos la nemti, sa asteptam, noul guvern sau noul culoar pentru noul Berlin… We’ll see on what should be…

    Respekt,
    De prin Balkani!
    Jivela Yu…

  16. Ucraina poate fi invingatoare numai daca-si aresteaza echipa de criminali de la conducere… eventual sa-i predea Tribunalului International din Rusia… Chiar daca pierde teritorii, va fi invingatoare pentru ca va opri moartea zecilor de mii de ucrainieni aflati pe front… si moartea altor sute de mii de mercenari occidentali „liberi si democrati”…
    Slava Z !

  17. Bufonul Zelenski daca ar avea putina minte ,si-ar da seama din experienta unui an de lupta impotriva rusilor ,ca nu poate avea niciodata sanse de reusita, cu tot ajutorul militar si financiar primit de la occident.A insista sa lupte cu rusii incontinuare ,este o sinucidere totala atit pt. ukrainieni cit si pt. Ukraina.

  18. Unii sunt atât de dobitoci, încât nu pot înțelege că Rusia nu poate să piardă acest război.
    Un circar a reușit să creeze un război în care au plătit cu viața oameni nevinovați,iar proștii îl alimentează.

  19. „Vine ceva frumos la nemti, sa asteptam, noul guvern sau noul culoar pentru noul Berlin… We’ll see on what should be…”

    Vine ceva ? 🙂

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.