Premierul „tras de urechi“ de elevi

Elevi din Constanța îi atrag atenția premierului Viorica Dăncilă că „promovează atitudini care ne aduc aminte de vremurile de mult apuse“.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) condamnă declarațiile Vioricăi Dăncilă care a spus, referindu-se la modul în care a înțeles afirmațiile președintelui Klaus Iohannis, că “Nu suntem la şcoală ca să vină domnul profesor şi să ia elevii de urechi” și solicită scuze publice din partea premierului.

„Considerăm extrem de grav faptul că în anul 2018 șeful guvernului promovează public atitudini care ne aduc aminte de vremurile de mult apuse. Conform art. 6, alin. (2) din Statutul Elevului “Elevii au dreptul la respectarea imaginii, demnității și personalității proprii.”, fapt ce interzice din start orice comportament care poate aduce atingere integrității fizice sau psihice a elevilor, mai ales din partea profesorilor, persoane care ar trebui să le deschidă perspectivele, să îi determine să îndrăznească, să își asume riscuri. Or, acestea nu se pot cultiva prin instituirea unei culturi a fricii. Suntem de părere că respectul este ceva ce se capătă prin fapte, nu prin impunere”, scriu reprezentanții AEC.

Scuze exprimate public

Aceștia îi solicită prim-ministrului Viorica Dăncilă să le ceară public scuze elevilor din România.

„Atâta timp cât persoanele de la conducerea țării fac afirmații de genul acesta, considerându-le normalități, nu ne putem aștepta la o schimbare a paradigmei în educație, cu atât mai puțin la o adaptare a sistemului de învățământ, alături de mentalitățile care îl constituie, la cerințele și așteptările secolului al XXI-lea”, mai spun reorezentanții AEC.

Viorica Dăncilă a refuzat vineri să se prezinte la Cotroceni, la întrunirea convocată de președintele Klaus Iohannis, pe tema medierii dintre Guvern și BNR.

„Când m-a întors din Israel am văzut declarațiile președintelui, că mă cheama ca la școală. Sunt premierul României și nu pot accepta acest lucru”, a spus Dăncilă.

Referindu-se la o posibilă prezență în ședința de Guvern a lui Klaus Iohannis, premierul a spus că „domnul preşedinte trebuie să anunţe dacă vine la şedinţa de guvern şi trebuie să fie pe ordinea de zi un punct care să necesite prezenţa preşedintelui. Nu suntem la şcoală, ca să vină domnul profesor să ia elevii de urechi, suntem oameni responsabili”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

29 de Comentarii

  1. Gemenele Dăncilă (Vasilica,respectiv Viorica) sunt in degringolada!Una vrea sa isi dea seama ce e aia demisie,ca pe Google, ca tot prostu,nu gaseste nimic in sensul asta,cealalta crede (cu tarie sau la o tarie) ca daca o copila de 3 ani face tumbe pe asfalt,periclitandu-si sanatatea, ,e datorita faptului ca poporul o iubeste!

    • Booyaka, in degringolada evidenta sunteti voi, Statul Paralel! Pai,Lili draga, daca ati ajuns voi sa va manevrati nepotii k sa de telegrame de sustinere Secretaurului General al Partidului? Cine semneaza ‘adeziunea’? Consiliul National al Pionerilor si Soimilor Patriei, aripioara PDL ! Sa mori de ras pana unde puteti ajunge cu penibilul ! Mai lipsea ca tataie kior sa-si puna si el nepotelele sa semeneze adeziunea…..

  2. Adica niste elevi manelisti vorbesc despre educatie. Sa isi faca partid sau sa se inscrie in dna sau sa ia niste meditatii de fizica.

  3. E kk mak sa puna mana sa invete,ca de multe drepturi ce au ,nu mai stiu sa-si vada de treaba.de-asta se-ntampla atatea in scoli ca nu stiu ce-a zis Dancila,practici comuniste ,nici nu stiu ce vorbesc,daca-i iei repede habar n-au de nimic,nu mai invata,se bat,nu asculta de profesori,ii sfideaza.lasa ca ai iesit generatii intregi de medici,de ingineri,de oameni bravi ai acestei tari din scolile comuniste ete na si daca te urechea oleaca ce se-ntampla,doar nu te omora,te corecta.

  4. Mai degraba cuvantul elevi trebuia sa fie pus in ghilimele. Genul asta de insulte politice nu e ceva la care elevii se pot gandi.

  5. Cam slabi la metafore membrișorii AEC. Debandada din clase, obrăznicia și rezultatele slabe la învățătură nu par să preocupe “paradigma imaginii, personalității și demnității proprii”. Mâine poimâine vom afla că scena cu Moș Niculae din Amintirile din copilărie trebuie cenzurată dovedind o educație cu rămășițe medievale. Vom vedea câți Ion Creangă va da învățământul constănțean condus după protocoalele AEC, că scene cu bătăi și păruieli între fete vedem sistematic. Și să încerce să vadă câte minute este ținut în grădiniță sau clasă în Occident un râzgăiat needucat. Nu-l trage nimeni de urechi, îl dă afară din școală să rămână imbecil în demnitate și personalitate.

  6. Ma lasati in pace si cu elevii? Cine i-a indemnat pe elevi sa-si dea cu parerea? La cit de inteligenta e generatia actuala de elevi, de-as fi ziarist m-as abtine de a face astfel de comentarii…

  7. Astia sunt, din doua una: ori sunt Editat, ori sunt Editat.
    Ce are afirmatia lui Dancila cu promovarea „unor atitudini de mult apuse”?
    Nu cumva Dancila atragea atentia chiar asupra acestei practici practicata de Iohannis?
    Acum mi-a venit in minte o a treia varianta si ii intreb pe acei Editat elevi: Cu cat ati fost platiti sau ce vi s-a promis ca sa faceti o astfel de afirmatie tampita?

  8. Incredibil!! Acesti nemernici ordinari , incearca din toti bojogii, sa amestece si elevii ROMANI in troca politicii dambovitene! Uluitor asa ceva!. Va mai amintiti cate asociatii..Ong-uri si alte adunaturii !!? la nivel national , contestau modificarile la legile justitiei?. Si anumite asociatii de locatari!! de elevi si studenti erau oripilate de modificarile ce vor fi aduse la legile justitiei. In final sa dovedit fara putere de tagada , cum justitia este incalecata 100% de Sekuritate [[Binom ]] judecand dupa protocoale secrete!! ce nu au aface absolut nimic ,nici macar trecator cu legea, cu constitutia Romaniei. Acum ce sa vezi minune mare.Elevii din Constanta sunt oripilati de comportamrntul doamnei Dancila!! nu de cel al Dulapului din varful dealului cotroceni.Vai mama noastra ca neam, cu asemenea comportament. Suntem pierduti pe vecie ca neam. Amin..Stelu

  9. Și Asociația noastră de Locatari solicită ca dna Dăncilă să-și ceară scuze. Ni se alătură și ONG-urile Piticot și Barbăcot, care sunt oripilate de limbajul dânsei. Nici măcar nu-l egalează pe Băsescu, ceea ce ne indignează.

  10. Bine ca elevii care fuumeaza, arunca cu scaunele, urla in clasa sau se drogheaza, au voie sa bata profesoarele cu pliciul la fund si profesorii nu au voie sa-i traga de urechi si sa-i ridice in sus de perciuni iar in cadere libera sa primeasca o scatoalca dupa ceafa. Pe vremuri erau pusi la colt si mai primeau si o rigla triunghilara din lemn de stejar la palma. Si era foarte bie,. Asa s-a dezvoltat Romania. Acum nici macar nu se poate varui ce a mai ramas in picioare in economie. Asta e liertate prost inteleasa. Lenin spunea ca, libertatea este necesitatea inteleasa! Acum,inseamna ca am progresat sub nivelul Marii Negre!

  11. Hm mi-ar placea sa le dau elevilor semnatari niste extemporale ,…

  12. Chestia aia din C-ta ,care isi zice „Asociatie bla,bla..”(urmaresc mai demult postarile lor),pute de la distanta afilierea ei la actuala opozitie..care o fi ea. La invatat ,copii ( ca ati ajuns sa va bateti joc de elevii care isi vad de treaba..adica invata carte) !

  13. Hai mai ne lasi? chiar elevii nu au mai putut suporta zisele primului ministru? Manipulare de doi lei bai constantenilor. Stie cineva cand a fost constituita aceasta asociatie? Nu cumva ieri?

  14. Studiile arata ca-copiii e peste 50% analfabeti. Nu spune nimic aceste studii de numar de parinti idioti,de cei care dau comunicate idioate. Premierul s-a referit la scoala da pa timpul dictatorului vechi, al de fugi cu elicoteru la Targoviste, scoala pe care actualii parinti au facut-o si nici ca macaiau.
    Dar, poate ca premierul ar fi trebuit sa se refere la scoala interbelica si sa zica: „nu suntem la scoala ca sa te puna popa cu genunchii goi pe coji de nuca”. E mai bine asa, democratilor?

    • „Studiile arata ca-copiii e peste 50% analfabeti” … Sint analfabeti, ca este mai multi ! Studiile „spune” multe si despre cei care masacreaza limba romana …

  15. Pe cand o sa protesteze si „Asociatia Sugarilor nascuti la 7 luni” din Cirlibaba?

    • #Nefericiții# care au pus la cale mizeria asta habar nu au de psihologia comunicării: O manipulare proastă se întoarce prin efect de bumerang împotriva ta! Vezi reacțiile de forum. Prin concepție și procedeu pare să poarte marca USR. Parcă vor să-l scoată pe Dragnea președinte. Succes căcărăilor!

  16. generatia branconera a constantei „””europenii elevi „””da extemporal cu primul ministru,,,deh,,cand ii dai””” NAS LUI JOHAN ”se urca pe ,,,,,

  17. Protestul „elevilor” duhnește rău a secureală utecistă (pardon, useristă!)… Harașo tavarăsci, ocim harașo!

    • @JE SUIS RARINCA: Danke Mein Herr!! (Îmi cer scuze că nu v-am mulțumit pe românește, dar nu vreau să mă trezesc cu vre-un dosar la DNA. Folosirea limbii române va deveni în curând… ABUZ ÎN SERVICIU!)

  18. Departe de mine atitudinea de a fi un simpatizant al „intelectualei” din Videle, dar ca sa vina niste loaze si niste mucosi, care stau 23 ore din 24 lipiti de „iphone” pentru a schimba idiotenii cu altii/altele de teapa lor si sa ne vorbeasca de „vremurile de mult apuse” pe care nu numai ca nu le-au cunoscut niciodata dar in care ei/ele nu erau nici macar in faza de „proiect” … e cam mult !

  19. In mod sigur majoritatea comentariilor la acest articol sunt scrise de „pamblici” si „imunoglobine” dupa chipul si asemanarea membrilor guvernului tarii. In loc sa va bucurati ca elevii adica viitorul tarii, cei care va vor plati pensiile, au coloana vertebrala, gandesc critic si nu au nevoie sa perie un politruc pentru a reusi in viata, voi muriti de invidie ca nu sunt niste moluste fara demnitate ca voi, care va umiliti in fata politrucilor zilei si care v-ati lasat umiliti de profesori in timpul comunismului si dupa! Acesti elevi vor fi cei care vor scrie istoria viitoare a tarii si in ea va vor mentiona pe voi ca generatiile care au gandit cu stomacul, pentru ca nu au avut cap si gandind cu stomacul ati dat tara inapoi!

    • Măi #postaci# dați din craci parc-ați fi niște gândaci! Sunteți de tot râsul. Editat faceți tot ce puteți pentru a se îndeplini avertismentul vrăjitoarei Hillary: „FRAȚI, SURORI, LUAȚI AMINTE, AVÂND PUȚINTICĂ MINTE, CÂT AȚI FI DE DAȚI ÎN PAȘTE, MARE GHINION VĂ PAȘTE! ȚINEȚI MINTE TREI CUVINTE: LIVIU DRAGNEA PREȘEDINTE!”

  20. „Intelectualii” gubernului beseDIST au iesit la atac. Doar tampii hoti si corupti pusi pe hotzii pot accepta o tzatza ca PM. Am vrut sa scriu ca n-am avut niciodata un P.M. mai „intelectual” ca Viorela, dar mi-a adus aminte ca BeSeDE se trage din PCR si acolo regula era sa nu fi facut mai mult de 4 CLASE primare, asa ca traditia trbuie sa fie pastrata.

  21. De cînd dislexicii ăștia, și like-iștii au păreri?
    Ei nu știu că fac parte din categoria ,TFL-iști.?

  22. Sigur sunt fii de opozanti si ,,s-au mobilizat” impotriva premierului.Eei,ce sa vezi,le sifonat imaginea,dar cand se bat ca chiorii si ei si ele,cand se spanzura din motive de instabilitate emotionala,cand fumeaza se imbata si se drogheaza,nu le mai este sifonata imaginea?(sunt mai putini cei corecti,decat ceilalti).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.