Cum vrea premierul „să-i cumpere“ pe moldoveni

Premierul vrea „să-i cumpere“ pe moldoveni. După ce a fost huiduit în timpul discursului pe care l-a avut în Piața Unirii din Iași, premierul a încercat să dreagă busuiocul în fața moldovenilor. Le-a aruncat în față informația că în ședința de Guvern de marți va fi adoptată o ordonanță de urgență prin care gestionarea proiectului Autostrăzii Unirii va trece la Ministerul Transporturilor și se va încheia parteneriatul public privat. Apoi a plusat.

A anunțat că Guvernul ar putea acorda ajutoare de stat investitorilor care vin în judeţele din zona Moldovei.

Nu se poate dezvoltare fără investiţii. Orice investitor care va vrea să investească în România va fi invitat de noi să analizeze şi investiţia posibilă într-unul dintre judeţele Moldovei. Mai mult decât atât, avem un instrument prin care putem să determinăm această locare a unor investiţii, care se numeşte instrumentul ajutorului de stat, prin care vom asigura un ajutor de stat mai mare pentru investitorii care vor investi în Moldova, astfel încât să ne asigurăm că vor alege acea locaţie”, a afirmat Orban, prezent la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române.
Şeful Executivului a precizat că o astfel de măsură va fi luată în contextul în care „Moldova a fost nedreptăţită în ultimii 20-25 de ani”.
Dacă analizăm investiţiile realizate în Moldova, vom vedea că resursele alocate Moldovei din bugetul central nu au fost niciodată suficiente pentru a asigura dezvoltarea Moldovei. Obiectivul nostru principal este acela de a pune bazele unor investiţii serioase în Moldova„, a adăugat Ludovic Orban.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. boszgoru asta, neam cu tataru de teleorman, zice „A anunțat că Guvernul ar putea acorda ajutoare de stat investitorilor care vin în judeţele din zona Moldovei.”

    pai daia ati daramat, praduit si dat pa scobitori strainilor, voi cu besescu petrov1, ditamai tara. Ati facut praf infrastructura si capitalul likid existent, zestrea poporului, propietatea poporului. Munca paritilor si bunicilor vostri de o viata. Se trezeau la munca zilnic la orele 05:00 si 06:00, ca sa aibe boszgoru orbanu, germanu iohanuu si tataru besescu petrov1, ce sa darame, vinde si distruge.

    Ca snu sa faca dastea, „calea erau communiste”. De dadea PSDul ajutoare de stat, daramati statul. Cum defapt ati si fracut.

    T R A D A T O R I L O R

  2. Sica si promisiunile – lalaila, se face ca nu pricepe ca-i iepuras pentru ambitiile bolovanoase ale incrancenatului, are zilel numarate ca galinaceea din zicala „curaj gaina ca maine te tai”.

  3. Ha, ha, ha! Voi nu ati vazut punga in care vorbea deoarece era transparenta?! Lasati-l sa se minta singur, se va convinge daca are sanse.

  4. Politrucul asta de silicon europenoid inca nu a priceput ca noi vrem soveranitate individuala , nu investitii frauduloase inrobitoare ! Banii stim sa-i cream si noi , nu sintem timpiti sa-i luam de la altii . Jos dictatura !

  5. Vrajeli pentru alegeri.Cand dadea Psd-ul ajutoare de stat pentru firme romanesti era penal,nu-i asa? Si unde sa vina investitorii cand nu mai au cu cine sa… una alta,dupa ce au plecat moldovenii afara,mai ales cand au guvernat ei,cei „de dreapta”,si cand au avut grija sa pompeze bani si avantaje pentru investitori doar in fiefurile lor din Ardeal? Acum ,de fapt,Iohannis si smecherasii sai,in vederea alegerilor,santajaza si bat seaua cu vrajeala ca le va face rai pe pamant,dar numai acolo unde vor fi votati ei.

    • L-a nimerit perfect Petrov cand l-a botezat Mandolina. Are expertiza la lautari de orice fel, inclusiv politici.

  6. Minciuna sfruntata , minciuna institutionalizata , sunt metodele de conducere a tarii , metode aplicate cu succes de toate partidele, perindate in ultimii 30 de ani, la guvernare . Daca aceste partide si-ar fi respectat blazonul, Romania ar fi fost departe ; am fi avut mii de kilometrii de autostrada , coruptia, jaful si distrugerea economiei romanesti , nu s-ar fi putut realiza si nici taierea padurilor , sau vinderea pamantului agricol al tarii la straini! Dar totul la noi este posibil , deoarece nimeni nu raspunde . Vin partidele la guvernare cu programe pline de promisiuni mincinoase ; nu le realizeaza , iar pentru asta nu au nicio raspundere ! In Romania , coruptia , jaful , sunt moduri de viata ! D’ aia nu ne vor nimeni niciunde , nici macar in spatiul Shengen , ca sa nu mai vorbim de calatorii in SUA , fara viza. Suntem toti vinovati , suntem vinovati pentru tacerea si resemnarea noastra !

  7. Jegul asta si in gesturi copiaza pe tradatorul de la Cotroceni! Niste nemernici votati de spalatii pe creier!

  8. Sa nu o dam cotita. De vina sunt toti parlamentarii din Moldova pentru subdezvoltare zonei. Toti sunt niste cozi de matura, au prins osul de ros si au uitat de cei care i-au votat, in parlament sunt inexistenti, doar prezenti la previlegii.

  9. Păi are bani postăncul ??? N-are,.! Eventual de vinde Transilvania…poate cumpăra moldoveanul,. care nu e ieftin de loc și a trecut de faza promisiunilor niciodată respectate. Acu vrea banii jos și ochii la ușă,..ca la kogălniceanu,.

  10. @ Apreciați că și Consiliul Concurenței ar trebui să verifice și să avizeze cheltuielile guvernamentale atunci când se dau bani publici pentru afaceri private, ?

  11. Sica Mandolina – o mandolina rablagita, pe care zdrangane Sefu’ cel Mare.

  12. Poate observa oricine ca Orban a facut ca si Ceausescu in ziua fatidica: ,,Vom mari salariile cu 100 de Lei”.

  13. Oare moldovenii uita ca in noaptea de 11/12 februarie 1866, politicienii conservatori plus liberali l-au arestat pe printul lor si al Unirii Principatelor, Al.I. Cuza ???, atat de usor uita marsavia acestor impostori numiti fals, politicieni ?, mincinosi, corupti …. .

  14. Ce Roman cu capul pe umar poate asculta lalaielile astuia ? Aia 5 milioane de pensionari daca se trezesc ii arata cat de curând unde trebuie sa mearga.Vrea ”sa cumpere”……pe moldoveni….Probabil ca d-aia imprumuta la greu cartzu sau cum il mai cheama….Mai ceva ca petrov care ,modest ,a luat moca doar 20 de miliarde!!!!!

  15. Ce Roman cu scaun la cap il mai poate asculta pe acest mascarici.Le-a tras tzeapa Romanilor mai ceva ca petrov.Poate ca totusi cei 5 milioane de pensionari pacaliti in campanie se vor trezi !!!! Asta a preluat guvernarea printr-o smecherie si si-a batutu joc de legile tarii aprobate de parlament,promulgate si s-a sters cu ele undeva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.