Premii pentru spectacole din toate colțurile lumii

La finalul săptămânii trecute, după șapte zile „cu sute, mii, milioane de povești, emoții și experiențe inedite, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii (FITC) a ajuns la final“, anunță reprezentanții manifestării.

Organizat în perioada 7-14 octombrie 2017, Festivalul a reunit peste 40 de reprezentații dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 12 ani, dar și activități conexe, adresate tuturor celor care recunosc rolul teatrului și al artei în educarea tinerei generații. Peste 20 de teatre și companii teatrale din 9 țări – Austria, Belgia, Israel, Italia, Polonia, Rusia, Spania, Suedia și România (Cluj-Napoca și Brașov) au fost prezente în București cu această ocazie, aducând pe scena festivalului universul plin de mirare și de sens al teatrului pentru publicul tânăr.

Având o structură competițională, FITC 2017 a răsplătit cele mai valoroase producții și cele mai spectaculoase performanțe actoricești, câștigătorii fiind desemnați de juriul alcătuit din Robert Seguin, Director al Festivalului „Kaolin și Barbotine“ și al Centrelor Culturale Municipale Limoges (Franța), Vlad Massaci, regizor (România), și Alexandrina Halic, actriță (România).

Laureați internaționali

În semn de recunoaștere a importanței sale, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii a fost sprijinit, pentru al doilea an consecutiv, de Institutul Cultural Român, care a acordat două premii în valoare totală de 4.000 de euro, pentru cele mai bune spectacole prezentate în competiție.

Distincțiile au fost acordate în cadrul Festivității de premiere care a avut loc sâmbătă, 14 octombrie, după cum urmează:

Premiul Juriului, pentru performanța de a exprima emoții puternice cu simplitate și creativitate a mers la  Teatrul Testoni Ragazzi – La Baracca (Italia) pentru „O poveste cu susul în jos“

Premiul Juriului, pentru transmiterea unui mesaj puternic împotriva egoismului a fost acordat montării „1+1“ semnată de La Società della Civetta (Italia) și Nano & Aroosak (Iran).

Premiul pentru cea mai bună interpretare (în valoare de 1.000 de euro, oferit de Teatrul Ion Creangă) a fost acordat echipei spectacolului „Oamenii Pinguin“, Teatrul Asou (Austria).

Premiul „Educația Timpurie“ (în valoare de 2.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român) și Trofeul FITC 2017 pentru cel mai bun spectacol adresat copiilor de vârstă mică și foarte mică s-a dus în Polonia pentru piesa „Aproape“ jucată de trupa Centrului de Artă pentru copii din Poznań.

Premiul „Cornel Todea“ (în valoare de 2.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român) și Trofeul FITC 2017 pentru cel mai bun spectacol au fost ridicate de Teatrul LaBu, Spania pentru spectacolul „Bianco“.

Diplomele și premiile acordate au fost completate de trofeele speciale, create pentru al doilea an consecutiv de un grup de copii talentați în cadrul atelierelor Eematico, o organizație inovativă care realizează programe educaționale bazate pe joacă și învățare experiențială. Inițiat în anul 2005, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești“ este organizat anual de Teatrul Ion Creangă, fiind unul dintre cele mai longevive proiecte de gen din România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.