Premiul meu pentru Oscar

Așa suntem noi acum! Speriați, pe un drum subțire cu o pantă pe care n-o prea putem ataca, de o parte, prăpastia, de cealaltă, muntele de piatră (…)

Premiul meu pentru Oscar

Așa suntem noi acum! Speriați, pe un drum subțire cu o pantă pe care n-o prea putem ataca, de o parte, prăpastia, de cealaltă, muntele de piatră (…)

Din cînd în cînd, mai apucă un chef nebun să stau  de povești cu prietenul meu Oscar. Nu mult. Nu des. Pe vremuri, cînd împărțeam același apartament, ne întindeam la taclale cu orele și rezolvam și problemele comunismului și ale Europei și ale lumii studențești.
Mai ieri, din senin, Oscar deschide o discuție despre zăpadă. Omul a copilărit într-o zonă muntoasă, nu departe de o pîrtie de schi. Alunecă pe zăpada înghețată mai ceva ca o umbră. Ai zice că este un balerin pe schiuri. Asta mă și complexează în fața lui. Și-a luat un apartament pe Warhte și de acolo urcă pe pîrtie sau, dacă nu-i zăpadă, face cîteva ture pe munți. Dacă zăpada este bună, trage cîteva coborîri. Cu două-trei demonstrații pe Postăvarul face liniște pe pîrtiile din Poiana Brașov. Toți ajung să se întrebe:
-Cine-i ăsta și de la ce club vine?
Ei bine, Oscar începe povestea despre o potecă prin zăpadă:
-Domnule, ca să ies spre Poiana Mică, trebuie să o iau pe o cărare strîmbă, îngustă și pieptișă. E ca dracul! Parcă îi făcută pentru teste de alpinism. Ca să pot urca, trebuie să calc exact ca balerinele. Și, cînd fac un nou pas, musai să pun piciorul exact în fața celuilalt, chiar, puțin încălecat. Altfel, alunec și cad! Și, pe zăpada asta de o jumătate de metru, ieri, am căzut de două ori. Dacă mă întorc, pot să o iau la vale ca un sac de cartofi scăpat din vîrful dealului. Dacă dau să mă proptesc, mîna mi se afundă pînă la umăr în troian. Dacă mă răsucesc în sens invers, malul de zăpadă afînată vine peste mine. Dau să caut o piatră cu piciorul. Se duce ca prin pene. Dacă îl mai întind puțin, simt golul de la marginea potecii. Adică prăpastia! Nici cum nu-i bine și orice aș încerca, tot la vale mă duc, pentru că nu găsesc un punct de sprijin. Să mă reazem de ceva, să mă proptesc cumva într-un pietroi, într-o cioată, într-o scorbură. Nici să strig nu pot. N-am la cine! Nimic! La stînga este valea, la dreapta, muntele abrupt și înghețat iar, în fața mea, cărarea lată numai cît o curea de călugăr bătut.
-Și?
-Na! Așa suntem noi acum! Speriați, pe un drum subțire cu o pantă pe care n-o prea putem ataca, de o parte, prăpastia, de cealaltă, muntele de piatră din care nu putem mușca și, în față, vârful spre care oricît ne-am chinui nu prea putem avansa. Spune și tu? Pe cine să cred? Pe ce informație să mă bazez? În ce vești pot să cred? Ce contract rămîne valabil? Ce să produc? Ce merge și ce nu? Pe ce politician să contez? La ce bancă să bat? Tu nu vezi că, pe zi ce trece, oamenii se poartă de parcă ar fi atinși de un covid al vorbăriei, de o pandemie a golăniei și a neseriozității? Dacă politicianul zice astăzi una și mîine alta, de ce Popescu să nu facă la fel? Dacă președintele și-a tras sute de hectare, de ce să nu-și tragă și ministrul și primarul? Spune și tu, ce vremuri sunt astea? Tot felul de caricaturi ajung să decidă pentru viața noastră. Nu numai în România! Și prin alte părți, inclusiv în Europa! Parcă politicieni așa proști și derbedei n-au fost niciodată. Și de un tupeu fără margini. Pentru enormitățile pe care le auzi acum, altădată te ardeau pe rug sau te vîrau la mititica. Or, te izolau pe o insulă și îti tăiau limba! Acuma te invită la toate televiziunile că faci audiență. Nimeni nu vrea să mai audă o discuție serioasă. Bancuri, enormități, glume proaste, fomfleuri. Dacă înjuri, ai curaj. Ești viteaz. Pe vremuri, pentru lipsa de respect față de comunitatea în care trăiai, te expulzau! Acum, ești tare. Te decorează!
-Te-a lovit pesimismul, zic eu.
-Pe dracul! Îmi lipsește un om, o voce, un punct de sprijin. Cineva în care să cred. Chiar așa! Cineva în care să cred și să-mi spună ceva convingător. Altfel, alunecăm vertiginos pe panta asta de care îți ziceam și de care mă tem.
-Este o vreme a comunicării planetare, prietene! Tot omul are idei și vrea vizibilitate. Adică, glorie! Se crede deștept și îndreptățit să arate ce poate. Dar, cei mai mulți nu sunt în stare decît să nege orice!
-Spune și tu, ce lume-i asta?
Și răspunsul, concluzia, se amînă, iar, pentru data viitoare, pentru următoarea situație de criză, pentru următoarea decizie cretină a nu știu cărui ministru sau cu ocazia următoarei declarații imbecile a celui mai popular politician român.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Spirala reiterarii acestui ciclu de 4 etape este bine inteleasa de specialistii IT. O putem utiliza cand ceva functioneaza incorect sau deloc – cand „sistemul de relatii sociale e deficitar…” ? SISTEMUL nu isi va schimba starea sau comportamentul de la sine, este inertial si a mostenit mare parte din „tarele” sistemului anterior… Intoteauna conjunctura va favoriza sau defavoriza orice incercare de corectare a modului sau de functionare. Analizati daca nu cumva „ciclurile Kondratiev” sunt cicluri de dezvoltare sau de regres… si daca dupa fiecare ciclu in care o generatie creaza bogatie nu urmeaza alt ciclu in care averea este irosita si jefuita de o generatie care mai si ingroapa totul in datorii… Primele 3 cicluri Kondratiev au fost mai lungi apoi resursele dimunuate, cresterea demografica si explozia informationala creaza cicluri mai scurte cu circa 20%.. azi am parcurs deja aproape si doua din cele 3 cicluri scurte… in 2030 aproximativ va incepe un nou ciclu… semnele se vad deja. Resursele sunt epuizate, supravietuirea este tot aprig disputata iar morala sau regulile au disparut aproape cu desavarsire… A 4-a revolutie industriala poate afecta semnificativ raportarea societatii la mijloacele de productie. Problemele demografice, schimbarile climatice, poluarea, instrainarea terenurilor agricole, epuizarea resurselor energetice, etc…, pot determina fie revenirea cu picioarele pe pamant fie un cantec de lebada national. O sansa in plus pot avea comunitatile care vor reusi sa controleze si sa utilizeze eficient si corect resursele publice … CONTROLUL PUBLIC PRIVIND SELECTAREA PROIECTELOR, ALOCAREA SI UTILIZAREA TRANSPARENTA A RESURSELOR ESTE DEFICITAR. Este evidenta nevoia de organizare si solidarizare a cetatenilor, de caractere, de buna credinta, de foarte multa educatie, modestie si coerenta pentru a mai schimba ceva… Si fara GIGO (Garbage In..put, Garbage Out..put)…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.