Franţa poate fi mândră de rezistenţa sa la acceparea unei prese facile şi obsedată de violarea intimităţii, arată un comentariu publicat cotidianul britanic „The Guardian”, în timp ce opinia publică britanică este revoltată de interceptarea telefoanelor de către ziariştii de la „News of the World”, tabloidul deţinut de magnatul Rupert Murdoch.
În ultimii 30 de ani, presa americană şi cea britanică au ales, cu acordul guvernelor, calea dereglemantării şi liberalizarii politicilor editoriale.
În Franţa, spre deosebitre de Marea Britanie, scrie „The Guardian”, posturile publice de radio şi televiziune nu numai că sunt finanţate direct de stat, dar statul are şi dreptul de a reglementa activitatea acestora. Astfel, Canal Plus a fost obligat să investească un anumit procent din veniturile obţinute în anii săi de glorie în producţii cinematografice franţuzeşti şi datorită Canal Plus şi acestei legi, regizorii francezi au reuşit să obţină audienţe mari în întreaga lume.
În 1989, în Franţa apare Consiliul Suprem al Audiovizualului, care suprevizează activitatea televiziunilor şi radiourilor publice şi private. Cu toţii sunt obligaţi să promoveze cultura. Spre exemplu, televiziunile nu pot programa filme miercuri, aceasta fiind ziua tradiţională a premierelor cinematografice. La fel, 50% din producţii trebuie să fie europene, din care 40% franceze. 35% din melodiile difuzate de radiouri trebuie să fie franţuzeşti, o reminiscenţă a politicii gaulliste de rezistenţî la invazia culturală americană din anii Planului Marshall.
Legea franceză a presei îşi are originea în 1881 şi interzice unui trust media să controleze mai mult de 30% din segmentul respectiv de piaţă.
Venită pe acest fond, investiţia lui Silvio Berlusconi în La 5, prima televiziune privată gratuită din Franţa, a eşuat după şase ani. Motivul, scrie „The Guardian”, a fost şocul cultural: show-uri italieneşti, prezentatoare sumar îmbrăcate şi seriale americane care se repetă la nesfârşit.
Legea franceză interzice presei să publice imagini din timpul proceselor şi a informatii despre victima unui abuz sexual sau legate de o investigaţie. De aici şi socul suferit de o naţiune întreagă la vederea imaginii lui Dominique Strauss-Kahn în faţa judecătorilor americani, când era suspectat de agresiune sexuală.
Spre deosebire de Franţa, „violarea intimităţii de către ziariştii britanici este justificată de un scop nobil-responsabilizarea oamenilor politici şi a vedetelor. În Franţa, o asemneea atitudine este considerată imatură, un produs secundar al puritanismului şi un pretext pentru o cultură a voaieurismului”, se încheie articolul de opinie citat.
Înainte de scandalul de la „News of the World”, în timpul campaniei electorale din Franţa, acelaşi „The Guardian” nu se ferea să observe viciile presei franceze. Cotidianul nota că două treimi din presa tipărită din Franţa este controlată de Lagardere şi Dassault. Interesant este că Dassault şi Lagardere sunt primele două companii din industria de apărare, construind celebrele avioane Rafale, respectiv deţinând 7,5% din EADS, producătorul Eurofighter. Săptămânalul britanic „The Economist” scria că trustul Lagardere a contribuit la regresul independenţei presei din Franţa, la scurt timp dupa ce omul de afaceri l-a numit pe Nicolas Sarkozy „fratele meu”.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.