Preşedinte de Comisie Prezidenţială: Vârsta de pensionare trebuie egalizată

Sociologul Marian Preda, cel care a condus Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Democrafice, îl contrazice pe şeful statului şi spune că vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi ar trebui egalizată la 65 de ani. „Eu cred în continuare că asta trebuie să se întâmple (vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi să fie egalizată […]

De cotidianul.ro - Autor
Preşedinte de Comisie Prezidenţială: Vârsta de pensionare trebuie egalizată

Sociologul Marian Preda, cel care a condus Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Democrafice, îl contrazice pe şeful statului şi spune că vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi ar trebui egalizată la 65 de ani. „Eu cred în continuare că asta trebuie să se întâmple (vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi să fie egalizată […]

Sociologul Marian Preda, cel care a condus Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Democrafice, îl contrazice pe şeful statului şi spune că vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi ar trebui egalizată la 65 de ani.

„Eu cred în continuare că asta trebuie să se întâmple (vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi să fie egalizată la 65 de ani – n.r.). Şi cred că se va întâmpla în cele din urmă. Nu mâine, fireşte. Cred că 2030 era o dată realistă pentru aşa ceva. Dacă nu va fi 2030 va fi 2040, dar tot se va întâmpla”, a declarat pentru Realitatea.net, Marian Preda.

Acesta spune că a ascultat argumentele preşedintelui şi spune că acestea sunt din registrul celor enunţate de cei care cred că trebuie să existe o diferenţă între vârstele de pensionare. „Cred că argumentele în favoarea egalizării vârstei sunt mai puternice”, a adăugat Preda.

De altfel, un raport al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România recomanda anul trecut egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi la 65 de ani.

„Egalizarea vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei şi între categorii ocupaţionale la 65 de ani pentru ambele sexe este imperativă din perspectiva egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi este necesară pentru echilibrarea în timp a cheltuielilor cu pensiile. Măsura poate fi adoptată într-o variantă cu consecinţe parţiale imediate prin acordarea pentru femei a dreptului de a rămâne în funcţie la cerere până la vârsta de pensionare a bărbaţilor. Acordarea dreptului de a rămâne în muncă până la 65 de ani (chiar până la 70 de ani prin prelungire anuală) numai pentru femeile cu grad de profesor universitar constituie o discriminare faţă de femeile care au lucrat în alte domenii. Dacă se menţine, dreptul trebuie generalizat”, se menţiona în sinteza Raportului Comisiei Prezidenţiale.

Mai mult, Raportul sublinia că „este necesară o campanie publică de promovare a avantajelor pe care le au femeile în cazul pensionării la vârste egale cu bărbaţii deoarece majoritatea populaţiei nu este conştientă de acestea şi susţine încă pensionarea femeilor la vârste mai mici.”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.