„Preşedinte pentru România”, programe speciale la TVR

Pe parcursul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, TVR1, TVR2, TVR Internaţional şi TVR Moldova vor difuza o serie de programe şi corespondenţe dedicate acestui eveniment important pentru românii din ţară şi străinătate.

Ziua va începe cu ediţii speciale ale emisiunilor matinale, prezentate de Andra Soceanu şi Daniel Coman, de la orele 7.00 şi 10.00, sub genericul „Preşedinte pentru România”.

Transmisii în direct şi informaţii în timp real continuă şi în ediţiile speciale difuzate de la orele 12.00, 14.00, 16.00 şi 18.00, când jurnaliştii TVR vor aduce date de ultimă oră din toată ţara, inclusiv de la Biroul Electoral Central.

Televiziunea Română va acoperi evenimentul la nivel național, corespondenţii TVR urmând să transmită cele mai noi informații din Bucureşti, Timișoara, Cluj, Iași, Craiova, Târgu Mureș, Buzău, Constanța, Galați și Sibiu.

De asemenea, la fel ca la scrutinurile precedente, TVR se va afla alături de românii din străinatăte, prin transmisii live ale corespondenților aflați în șapte orașe importante din Europa: Mihaela Antoche – Paris, Roxana Zamfirescu – Londra, Cătălin Deacu – Roma, Mihnea Ionescu – Munchen, Lucian Pîrvoiu – Bruxelles și Felix Damian – Madrid. Fluxul de informații din străinătate va fi completat de transmisiile live ale TVR Moldova, de la Chișinău.

TVR 1 va rămâne în mijlocul evenimentelor până la finalul zilei. De la ora 19.00, TVR 1 și TVR 2 transmit simultan un program de știri special, sub acelaşi generic al zilei, „Președinte pentru România”. Prezentatorii ştirilor TVR1 şi TVR2 vor aduce în faţa telespectatorilor poveştile, trăirile şi speranţele oamenilor din ţară şi din străinătate care merg la vot în 24 noiembrie. Va urma Telejurnalul de la ora 20.00, prezentat de Mihai Constantin.

Programul continuă cu ediţiile de analiză ale ultimelor informaţii şi rezultate previzionate, moderate de Ionuţ Cristache, la orele 20.30, 22.00 şi 23.00. De la ora 21.00 telespectatorii vor putea afla în timp real primele estimări ale rezultatului alegerilor din 24 noiembrie.

Ionuț Cristache realizează zi de zi, de luni până joi, alături de Cornel Nistorescu, emisunea „Tu ce zici?“. Aceasta se difuzează pe cotidianul.ro și Radio Gold FM. În cazul în care ați ratat emsiunea în direct, care începe la ora 17.00, o puteți urmări integral pe cotidianul.ro  sau pe pagina de FB a cotidianul.ro

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Diaspora a Obosit sa Sponzorizeze Paraziti Tradatori ca Traian Basescu si Klaus Iohannis.
    Vom Lua Tara Inapoi din ghiarele Dihorilor sub Obladuirea Marelui Cirmaci !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.