SF Politic – Președintele a fost scuipat drept în față, azi dimineață, în plină stradă

Parcă a trecut cometa, a trecut cometa, draga de ea, rușii s-au alertat în contra, americanii s-au alertat în contra, iranienii s-au alertat în contra, austriecii s-au alertat în contre, venusienii s-au alertat în contra, românii s-au alertat în contre. Cometa s-a dus, să vezi cum s-a dus ea, cometa, cometa a trecut, Președintele nostru, alertat în contra, a ieșit pe stradă să se răcorească, așa, pe după cometă, primul astronom al țării l-a însoțit vezi bine, el, Președintele, gândind adânc despre cometă, ea, cometa, gândind despre Președintele nostru, noi gândind în contre despre cometă și cometuri, comete și despre fete, cochete, fără ghete, rușii, cometari, vezi bine, americanii, cometari, vezi bine, s-au gândit și ei despre comete aruncându-și unii altora vorbe grele, să le prinzi cu ocaua mică, de grele ce erau ele, cuvintele, cometele. Țara și-a mai revenit, spre prânz, din marea surpriză cometică, uite-așa, cometată țară, draga de ea, țară, vânzolită de venusieni, saturnieni, neptunieni, fiecare după chef, ce să facă ea țara noastră, vai de capul ei. Președintele nostru a ieșit pe stradă să respire aerul cometic, să se bucure de soarele cometic, să se pozeze cu poporul nostru cometic. Dar vai, Președintele a fost scuipat drept în față, azi dimineață, în plină stradă. Pricini n-ar fi? Ar fi. Că el, tocmai el, Președintele, ar fi omul marțienilor, marțienii luând cu japca petrolul, aurul și ardelenii. Că el, tocmai el, Președintele, ar fi omul saturnienilor, saturnienii luând cu japca aurul, petrolul și moldovenii. Ba, mai mult, că tocmai el, Președintele, ar fi omul neptunienilor, ăia, neptunienii, care-au luat cu japca grânele, dobrogenii, sarea, muntenii, caprele. Caprele? Caprele din Ferentari, din Țiglina, din Cornișa. De pe la colțuri de bloc, colțuri cometate, vezi bine, așa cum scrie la carte. Președintele s-a șters de scuipatul popular, cometat și el, cu demnitate, cu fermitate, cu indignitate. Ah, popor necredincios, supărăcios, revoltăcios, așa e el, popor cometat, de nezdruncinat. Și ai să zici, ce-i cu asta?! N-au mai trecut comete peste țara noastră? Au trecut domnule, vezi bine. Mai știi tu că Antonescu s-a certat la cuțite cu Iorga? Mai știi tu că Ceaușescu era mason? Mai ții tu minte că Aerenthal, luptând împotriva bolșevicilor, avea de gând să hăcuiască țărișoara noastră, așa, cometată, cum era ea dintotdeauna?! Asta e, n-ai ce-i face istoriei, cometată, vezi bine! Dar să vezi, că ne înghite o gaură neagră, din aia cosmică, cometată, se înțelege și, gata. Gata cu președintele, gata cu băncile hrăpărețe, gata cu prostanii din guvern, gata cu nevoiașii, gata cu scribălăii de la Uniunea Scribălăilor, gata cu artiștii, gata cu pictura naivă și cu afacerile din dosul blocului, gata cu blocatarii, comete de cartier, gata cu academicienii lui pește prăjit care tac și înghit în sec, vai de capul lor academicieni, cometați și rafistolați din punct de vedere politic. Acum, să vezi ce chestie! Scuipatul șters de pe fața Președintelui, da, el, scuipatul, era un fel de leșie cometică, un nămol cometic și, ce chestie, fața Președintelui a devenit cometică de nu l-a mai recunoscut nici un poporan, oricât de revoltăcios ar fi fost el, poporanul, bietul de el, rătăcit prin marginea asta de univers, hai băi, că totul e de râs!

Recomanda 3

4 Comentarii

  1. Vai de el!
    Ce se acoperă între ei, după acest eșec pe Schengen, de spală pe mâini, încearcă să țină acoperit SCANDALUL!
    Niciun VINOVAT, dle președinte, PNL, PSD, UDMR, AUR, USR ETC?!
    La ce REVOLTĂ în simțiri și cuget este la frații noștri români, iar voi vă FACEȚI CĂ PLOUĂ, VĂ ACOPERIȚI CA NISTE LAȘI, după de naziștii aia ne scuipă în față, va fi o reacție atunci când voi credeți că ați scăpat „NEVĂTĂMAȚI POLITIC ȘI RESPONSABIL”!
    CE LAȘI ȘI FRICOȘI!
    Ir veni ei și „croații, marocanii” noștri curajoși!

  2. Fiindca cei implicati in actiune se simt sfar-șiiți, o vacanta la munte, la sky in Austria ar fi concediul ideal, spuse seful cel mare . Asa ca primii codeierii ai tarii îsi pusera schiurile pe masini si plecara cu coada intre picioare sa testeze grosimea obrazului de zapada din Austria. Brovo lor. Adevaratii patrioti asa procedeaza. Ling unde au scuipat si sterg unde au improșcat cu materie organica. Constiinta curateniei universale isi facuse si de data aceasta datoria. In politica nimic nu se pierde ci, totul transforma dintr-un rahat in alt rahat. La intrebarea finala: de ce va e asa de cald, dragi condeieri securisti, fireste nu veti avea nici un raspuns, fiindac acolo veti avea gura plina cu o matrerie care va va impiedica sa vorbiti si mainile infipte adând in ea. O viata de vis va asteapta. Sa fiti binecuvantati alaturi de cei care vand acum si ceea ce a mai ramas din Romania, adica sufletul si spiritul ei. O deșertaciune a deșertaciunilor totul e circ si balamuc regizat si nimeni nu are curajul sa arate cu degetul mare in jos, de teama sa nu-i fie taiat degetul si dat hrana șacalior tarii.

  3. ”Legiunea securistiulor sub acoperire”, din mass media, primi ordinul de actiune. ” Scuipati presedintele”. Consemnul fu unul oarecum ciudat si de aceea mânuitorii condeiului ramasera, o clipa pe gandâuri, dar numai o clipa, după care isi atarnara pe pereti indemnurile creatoare: unde am lins scuipăm, unde am sarutat flegmam, pe cine am lingusit ostracizam. Shenghenul austriac trebue salvat, isi ziceau altii. ”Sa-l salvam, sa-l salvam de gat cu el sa ne incecam”, scandau altii. Valul nemultumirilor atinsese culmile Himalayei care, nemulumite de agitatia starnita au purces la producerea de avalanse diareeic verbale cu zapada înghetata din cacao. Unii, mai cu initiativa, organizara un Campionat National de scuipat la tinta, iar tinta nu putea fi alta decat navetistul de ziua a saptea. In plină euforie sosi un nou ordin, care-i lasă cu gura cascata. Lingeti unde ati scuipat si sarutati unde ati lovit. Generalii iesira la rampă ca sa intareasca ordinul. Doamne câta constinciozitate afisara mintile lor imbibate in rahat. Unii îi lingeau fruntea, altii obrajul si majoritatea dosul si fata infertilă. Transpiratia curgea rauri , rauri pe fetele lor și, din pacate nu se simtea nici urma de umilită in gesturi si miscari, ba dimpotriva curgeau fluvii de argumente in favoarea dusului cu albitori.

  4. Nu știu cum se face că președinții din dreapta au fost scuipați in fața: Petrov a primit o flegma adevărată intre ochi iar Johannis una virtuala. Problema e că nu se înțelege că nu-ți oferă nimeni nimic pe gratis. O țară înfrântă economic în 1989 la fel ca cele din CAER nu putea să ceară mai mult în schimbul lichidării lui Ceaușescu! Libertatea de circulație costa mai mult pe sclavi decât dictatura. Ce credeați că dacă ați reușit să rupeti la ordin străin lanțurile dictaturii sunteți și liberi? Sclavii vor rămâne sclavi până la moarte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.