Preşedintele Academiei intervine în scandalul de rasism din fotbal

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, susține, într-o postare pe Facebook, că termenul „negru” din românește nu are sensul de „nigger”, „nigga”, „cioară”, „cioroi” din engleza americană.

„Îmi amintesc de o întâmplare nostimă de acum câțiva ani, când un distins intelectual român mi s-a plâns că un italian a folosit, într-o conversație cu el, cuvântul „morbido”, adică „morbid”, fapt care i s-a părut profund jignitor. E drept că interlocutorul meu, ca mulți alți români, credea că știe italiană fără să fi învățat această limbă. Noroc că lucrurile s-au lămurit și întâmplarea a rămas benignă, fără urmări. Adjectivul „morbido” din italiană se traduce în românește prin moale, pufos, lin, delicat și nu prin morbid, bolnav, nesănătos, patologic. În limba italiană, expresia „pelle morbida”, adică „piele delicată”, „piele fină”, „piele gracilă”, este una curentă și exprimă, adesea, un adevărat compliment făcut sexului frumos. Faptul acesta banal arată că limbile au felurite capcane și că există cuvinte de aceeași formă, dar cu înțeles diferit (omonime) și chiar cuvinte de aceeași origine (cu etimologie comună) și cu sensuri deosebite în limbi diferite”, a scris Ioan Aurel Pop pe rețeaua de socializare.

Potrivit acestuia, în românește cuvântul „negru” exprimă în primul rând o culoare și abia apoi o rasă.

„Acum câteva zile am văzut, pe burtiera de la CNN, următorul anunț, preluat apoi și de France 24 și de alte agenții de știri: „Biden picks retired general Lloyd Austin as first Black Pentagon chief” („Biden îl pune pe generalul pensionat Lloyd Austin drept primul șef negru al Pentagonului”). În alte surse referitoare la aceeași știre, în loc de „Black”, am găsit „African-American”. În românește cuvântul „negru” exprimă în primul rând o culoare și abia apoi o rasă. Când se enumeră rasele, se spune încă la noi „rasa galbenă”, „rasa albă”, „rasa neagră”. Cuvinte precum „caucazian” pentru „om alb” sau „african american” pentru „om de culoare neagră” nu s-au încetățenit deocamdată în românește. Caucazian înseamnă la noi locuitor al regiunii Caucazului sau o realitate legată de Munții Caucaz. African american înseamnă american de origine africană, dar, după cum se știe, nu toți africanii (inclusiv cei care trăiesc în Statele Unite) au culoarea pielii neagră. Cu toate acestea, unii adepți ai corectitudinii politice consideră că ar trebui să ne modificăm și noi limbajul și să nu mai folosim noțiuni ca rasă sau negru, socotite ofensatoare, jignitoare. Se va întâmpla, probabil, în timp, acest lucru și se vor folosi alți termeni, fiindcă limbile, ca și oamenii, se schimbă”, a mai scris Ioan Aurel Pop.

El susține că, în acest moment, „negru” din românește nu are sensul de „nigger”, „nigga”.

„Deocamdată, în românește sunt socotite degradante și rușinoase noțiuni ca „negrotei”, „cioroi”, „cioară” etc. Cuvântul „negru” nu face parte, pentru moment, din aceeași categorie, dar asta nu înseamnă că unii nu-l folosesc în sens peiorativ. Există și români care acordă acestui termen un sens de ocară, de discriminare, de înjosire, ceea ce este de condamnat categoric. Oricum, în acest moment, „negru” din românește nu are sensul de „nigger”, „nigga”, „cioară”, „cioroi” din engleza americană. Câtă vreme și în engleză se folosește încă oficial cuvântul „black” pentru a denumi un african american, nu ar trebui să fim nici noi (românii) și nici alții scandalizați. Or, „black chef” nu se poate traduce în românește – oricât de precauți am vrea să fim – decât prin „șef negru”. Dacă viitorul șef al Pentagonului poate să fie numit „negru” în surse oficiale sau în mass-media, ar fi de dorit ca și alții să se poată chema așa, fără supărare sau fără mare supărare. Natural, cu o condiție: ca adresarea să nu fie făcută cu intenția de a jigni. Dacă reaua voință este dovedită, atunci oprobriul vine aproape de la sine și este pe deplin meritat”, se mai arată în postare.

Ioan Aurel Pop precizează că a scris postarea – menită să explice câteva sensuri ale unor cuvinte – ca om, nu ca președinte al Academiei Române și nu cu scopul de a acuza sau achita pe cineva.

„Față de aceste observații pur filologice, nu am decât o singură remarcă de altă natură, deși este legată și ea tot de sensul cuvintelor: să ne supărăm și să protestăm și noi – măcar de dragul echilibrului – când albii sunt batjocoriți și când românii sunt numiți, fie și cu dezarmantă <duioșie>, altminteri decât români. Nu spun cum, fiindcă este vorba despre un cuvânt prohibit pentru noi”, a mai scris Ioan Aurel Pop.

Arbitrul român Sebastian Colțescu a fost acuzat de rasism, după ce a folosit cuvântul „negru” la adresa unei persoane din staff-ul tehnic al echipei Istanbul Başakşehir. Partida de fotbal dintre PSG și Istanbul Başakşehir, contând pentru etapa a IV-a a Grupei H din Liga Campionilor, s-a întrerupt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

30 de Comentarii

  1. Felicitari domnule presedinte al Academiei Romane si sa traiti multi ani,si sa aduceti mereu clarificari acestor degenerati!
    Dumnezeu sa va ocroteasca si sa luminati pe acesti ticalosi ,prosti si degenerati!

  2. Bine ca s-au gasit tot felul de MAIMU.OI de la DIGI 24 ,IONUTZ STROE Ministrul Sportului sau Roxana Maracineanu,Ministrul Sportului din Franta,toti „TOBA DE CARTE” ca sa nu mai vorbim de HAHALERELE DE LA DIGI24 care sa-l acuze pe Coltescu aiurea.Aici se dovedeste inca odata PUPINCU.ISMUL DEGRADANT care caracterizeaza natia asta de tampiti,am ajuns sa ne apere UNGURII ,vai de mama noastra!Macar cu un ultim gest de decenta ar trebui toti RATATII de la DIGI24 sa-si ceara public scuze …EVIDENT CA N-O VOR FACE…!

  3. He mă,. Gingașu ăsta, prostănacu,..academician șef, la care femeia ideală are 80 de cm și capu pătrat să stea berea,.acu se pricepe și la footbal,..Culmea mă, ce talent irosit.. Să nu știi să-l slobozi pe teren să fugă și să aducă mingea,. C e risipă de talente,.

  4. Ca apa sfințită elevul lui Florian Coldea – IAPop: spune bine că negru în românește nu e rasă, ci culoare, dar apoi o dă la întors spunând că uni înțeleg prin negru rasă și, în final, că nu ia partea nimănui. Atitudine jalnică, cum este și istoria – morbidă, adică moale, cum traduce el – pe care o scrie. Nimic nu se clarifică. Speculații în jurul cuvintelor, și acelea subiective!Cu statul în toate bărcile nu ajungem departe.

  5. Noi, romanii, sintem negri de suparare din cauza limbajului „neadecvat” al dlui Coltescu ! Unii mai ai dracu’ sint negri pina si-n cerul gurii ! (ps : probabil ca cel mai tirziu saptamina viitoare nimeni nu va mai vorbi despre acest „subiect”, dar episodul cu banana „jignita” de roman e inca o dovada a starii de idiotenie avansata in care a ajuns Europa. Si nu numai)

  6. Stati asa, ca n-ati (na, ca era sa scriu n-azi !) vazut inca tot ! In 2021, daca mai traim, se va „demonstra” ca romanii sint neonazisti, teroristi si trimisi de martieni ca sa puna stapinire pe Terra ! Mai spre seara se vor descoperi chiar si lagare de exterminare si camere de gazare prin judetele Vaslui si Salaj, precum si faptul ca cel putin trei sferuri din populatia Romaniei practica regulat canibalismul ! O oroare, ce mai ?! Ma si mir cum de ne mai suporta Pamintul ?! …

  7. Excelent Dle Presedinte al Academiei Romane !Un adevarat patriot! Fata de toti analf-abetii rezist de la digi,ctp, burlici-frf, troici-pdl esti cu 7 capete peste acesti venetici plantati in frunte ca paduchii

  8. … sper sa studieze postarea dlui. Presedinte al Academiei Romane si ministrul aIurescu si sa revina cu un comentariu pe site-ul mae, daca a inteles ceva…

  9. Asadar am ajuns sa fim condusi de niste impostori slugarnici in fata strainilor si mai ales analfabeti functionali. Mai bine taceau ca si asa cand vorbesc spun prostii si iohannis si burleanu stroe ajuns ministru pe baza de habarnism iar despre Maracineanu din pacate este o tatza care i-si da cu parerea in piata la te miri ce barfe. Si ne mai miram de ce Romania a ajuns in acest hal dupa 31 de ani de democratie bolnava si porcoasa.

  10. Bine venita precizare facuta de Academia Romana. Asemenea cuvinte cu sensuri diferite ori pervertite sunt foarte multe. Daca te adresezi unui grec cu „ti kalos” sigur raspunde cu zambet si amabilitate. Dupa google translate inseamna „bine ati venit” ori „ce frumos”. In limba noastra ticalos are cu totul alt sens

  11. Cei care-si castiga existenta din fotbal nu-si folosesc capul pentru a gandi, ci pentru a castiga bani.
    Prostia nu doare, dar costa!

  12. „false friend” asa este denumit un cuvant care se regaseste in doua limbi , dar in fiecare limba are alt inteles. pe vremuri asta se invata in scoala generala. acu` e nevoie de un academician sa ne explice . nici asta n-ar fi grav daca majoritatea ar pricepe ceva.

  13. a luat-o razna. Atata le vor cauta in coarne, pana vom ajunge sa ii stergem la fund. Ba pe negrii, ba pe minoritatile sexuale, ba pe martieni.
    Domnule, pe noi europenii albi, cine ne apara?
    Este vina noastra ca suntem albi?

  14. O lume nebună, nebună de legat. O lume în care neomarxismul iti baga pumnul in gura pentru orice
    Ps. Mai nou negrul e alb, si albul negru. Dacă nu li te închina promotorilor corectitudinii politice esti alb, daca li te închina esti negru si automat tot ce e negru e rasa superioară, dar asuprita, marginalizata, discriminata,etc. Noi am devenit caucazieni si caucazieni indieni si indienii asiatici si asiatici extratereștri si extratereștri ipocriții care merita o palmă din partea istoriei, căci prea se considera ca facand parte din noul val culturalizator pentru bietii pământeni care incep sa-si caute identitatea. De la acest fasaiala s-a ajuns la aberația ca romanii sunt rasisti si ca AUR e întruchiparea politică a acestui curent alternativ care, cică, suflă în ceafă groasă a neomarxistilor. Ca de suflet in fund s-au găsit cu nemiluita. Asta i-a încântat la culme. Vedeti de ce Digi 24 e la moda. Pentru pe langa limba isi folosesc si degetele ca sa-i mulțumească pe neomarxisti, si nu unul, ci 24. Cam asa cred ca va arata omul nou în viziunea transumanistilor. Un neuron si 24 degete. Asta da evoluție!!

  15. Valoarea omului nu e data de forma, culoare, ci de altceva! Romani, aparati-va conationalul, care nu a gresit! Iar gestul echipelor de a ingenunchia in jurul noului arbitru ca omagiu adus ideii de „no rasism” este umilitor! Asa se va ajunge ca daca un alb faulteaza un negru in timpul unui meci e rasist! Negrii cinstiti n-au nevoie de discriminare pozitiva! Si sunt tratati decent si onest fara diferentiere rasiala! In curand, voi regreta ca nu sunt negru!

  16. Ce zdrentze la FRF. sau gudurat pt banii uefa si il ataca pe bietul Coltescu. A zis de un negru ca e negru. Ba dementilor, voi traiti in alta lume

  17. Am o gaina neagra, una alba ,una roscata si una pestritza. Toate sunt aceeasi rasa galinacee…asa cum toti oamenii sunt rasa umana.
    Culoarea este un epitet cum ar fi inalt, pitic, slab , gras.
    Unu gras nu e rasa grassilor…

  18. In viziunea neo-marxistilor usr ACEASTA POEZIE E RASISTA SI TREBUIE INTERZISA
    Negru
    poezie de George Bacovia

    Carbonizate flori, noian de negru…
    Sicrie negre, arse, de metal,
    Vesminte funerare de mangal
    Negru profund, noian e negru…

    Vibrau scantei de vis… noian de negru;
    Carbonizat, amarul fumega –
    Parfum de pene arse si ploua…
    Negru, numai noian de negru…

  19. @Stroe cel scuzat ca-i rasist: Stoe (PNL, si nu-i de mirare, date fiind atitudinile unui Johannis, marele Shef), trebuie obligat sa demisioneze. Eu i-am scris pe pagina facebook s-o faca, tipul fiind si lash – ca de-aia-i … ministru al sporturilor: sa fie, adica, la fel madamei Maracineanu Ruxandra, ministra FRANCEZA a sporturilor, alta provocatoare – , un LASH. MARACINEANU, MINISTRA NEDEMNA, DECLANSÂND SCANDALUL. STROE, ÎNC-O NULITATE NEDEMNA, imitând-o. Mafia din sport de la MINISTER începând. LASHITATEA din sport FIIND DICTATA DE LA MINISTER, sub puterea „exemplului” de la Cotroceni. NEGRUL care-al ataca, pe stadion pe COLTESCU fiind cunoscut bine-n sport si de justitie, atât pentru HULIGANISM, cât si pentru RASISM ANTI-ALB. Respectivul antrenor NEGRU (ori, a desemna culoarea pielii cuiva, asa cum a facut si COLTESCU, NU-I NICI O „DISCRIMNARE”, respectivul antrenor, fiindca-i antrenor, NEGRU fiind „modelul” unor inepti, si i-am numit pe STROE si MARACINEANU RUXADRA, care, amândoi, trebuie s-ajute la curatarea vietii publice, DEMISIONÂND imediat. Destul cu impunitatea NULITATILOR PROVOCATOARE. DEFAIMAREA si XENOFOBIA, ANTI-ROMÂNISMUL la care se dedau mai si fiind pedepsite, si penal, si civilmente.

  20. .. din nefericire nimeni nu vede adevăratul rasism din acest eveniment respctiv gerstu de RASISM făcut de UEFA care a înlocuit pe criterii etnice „brigada românească de arbitri” nu cu o altă „brigadă tot românească de arbitri„ ci cu o „brigadă olandeză de arbitri” …. ACESTA ESTE „RACISM” și „NO RESPECT” din partea forului european de fotbal. De ce au înlocuit românii cu olandezii??? pentru că nu suportau turcii să-i arbitreze „țiganii români”? Acesta este rasism și dacă am avea avocați cu sânge în instalție ar trebui să dea în judecată UEFA pentru acest gest care vizează o etnie, respectiv „etnia română”, dar din punct de vedere al uefa, rasism este doar când spui negrilor că sunt negri.

  21. Este trist că în România johannisto-orbanisto-helwigisto-turcanisto-ciucăisto-chițuisto – danybarnisto – cioloșisto se ajunge la a nu spune adevărul. De ce nu au intervenit Aiurescu de la Externe și Stroe de la Sport pentru a spune simplu și credibil că negru la Colțescu nu are nimic cu rasismul? Așa jos a ajuns regimul lui „dragi români”? Dragi, pesemne, dacă dau vot la erori! A intervenit Ion Aurel Pop, zis Aiurel la Cluj-Napoca, care, așa cum se poate citi în articol, nu vrea să semneze cu funcția pe care a dobândit-o cum a dobândit-o. Ca să nu i-o ia băieții? Numai că și el nu exclude rasismul (cică unii români ar înțelege rasist cuvântul negru!) ceea ce este aiureală. Și nu vrea să ia partea unuia în discuție – altă aiureală. Aiurel nu se dezminte! Cu aiureli poți fi în funcția în care este! Un pas bun a făcut, a arătat că negru este înțeles în multe feluri. Dar de ce nu are IAPop caracterul să apere ce a spus Colțescu. Poate fi orice, dar rasism nicidecum? Românii ce se proclamă verzi nu se pot ridica în picioare? Trebuie să aprobe Florian Coldea?

  22. Stati linistiti, ca Stroe nu-i nici rasist, nici „nerasist” … e doar un amarit de exhibitionist !

  23. Reacţie stranie a lui Ioan Aurel Pop după apariţia unui document care îl leagă de Securitate: Mă aștept ca dl. Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte

    Da, mai securistilor rasisti.

  24. Domnule academician Ioan Aurel Pop, corect articolul deși subțirel. Dacă apare numai în România este cam puțin. Din demnitatea de Președinte al Academiei Române puteți lua legătura cu ambasadorii noștrii domnul George Maior în USA și cei doi foști Digi TV domnul Emil Hurezeanu ambasadorul României în RF Germania și domnul Luca Niculescu ambasadorul României în Franța spre a promova articolul, a cumpăra spațiu, în ziare de mare circulație din țările pe care la reprezintă. Și la fel în alte țari UE unde fotbalul este sport național. Și de ce nu și în ziare și de opoziție, dacă mai sunt, din Turcia. Altfel v-ați deranjat degeaba.,

  25. Faptul ca asa-zisele ‘autoritati’ romane, in cazul de fata FRF, iau partea acuzatorilor straini, oricat de imbecili ar fi acestia, si prefera sa livreze capul lui Motoc strainilor, e graitor si simptomatic pentru decaderea morala a societatii in care traim. Aproape toate institutiile si federatiile care teoretic reprezinta Romania au ajuns sa reprezinte de fapt globalismul cel mai cretin si cel mai antinational.
    Asta se intampla cand predai cheile tarii unor necunoscuti care se jura ca-ti vor binele.

  26. Ion Aurel Pop (zis Aiurel) e cel care l-a angajat pe Florian Coldea (intre altele,un repetent) ca profesor universitar (!!!)la Universitatea Babes Bolyai. Credem ca-l va baga si in Academie. Cei de la AUR il au in carti. O cale sigura spre esec.

  27. Nici o autoritate oficiala, institutie, personalitate, nu a incercat sa-l apere(sau macar sa explice) pe Coltescu ! Ce rusine !
    Multumim domnului profesor Ion Aurel Pop.
    Daca arbitrul ar fi fost ungur, polonez, rus sau ceh ar fi fost aparat cel putin de federatia de fotbal. Este trist cand ai tai de fapt nu-s ai tai ci ai lui Soros !

  28. Ce faci, ii aduni pe securisti laolalta? Ai impresia cumva ca tin cu tara?

  29. Dacă pe Ion Aurel Pop se reazemă națiunea, vai de capul nostru! Ce spune el, despre înțelesul cuvântului negru pe românește, au spus-o alții înainte cu cîteva zile. Desigur, florian coldea dirijează și s-a calculat impactul. Dar de ce nu semnează Ion Aurel Pop cu funcția lui? Ce jenă are? De ce dă înapoi, spunând că nu ține partea cuiva? Și, cum zice cineva mai sus, de ce nu trimite o declarație prim ambasadori? Doar cu Maior este amic la cataramă, pe Niculescu și Hurezeanu îi știe din familie.
    Într-adevăr, tot la Secu se rămâne?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.