Președintele AEP nu-și știe titlul lucrării de doctorat

Constantin-Florin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a plagiat mai bine de jumătate din teza de doctorat pe care a susținut-o în 2016 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), scrie Emilia Șercan pe site-ul pressone.ro

„Domeniul în care Mitulețu-Buică a devenit doctor este Informații și Securitate Națională. (…) Am verificat lucrarea în doi pași pentru a ajunge la această concluzie: mai întâi am trecut-o prin TurnitIn – unul dintre cele mai performante softuri de verificare a similitudinilor existente în lume –, iar mai apoi am analizat indiciile furnizate de program pentru a stabili dacă este vorba despre plagiat sau despre similitudini. Raportul de verificare cu TurnitIn a indicat un procent de similitudine de 56%“, mai scrie Emilia Șercan. (…)

„Astfel, la finalul verificării concluzia este una fără dubii: cel puțin 124 de pagini din cele 211 ale tezei de doctorat a lui Constantin-Florin Mitulețu-Buică – reprezentând 58,76% din lucrare – sunt plagiate.

Există o explicație pentru procentul de mai sus, ușor mai mare decât cel identificat de TurnitIn: Mitulețu-Buică a plagiat în teză porțiuni mai mari de text decât cele identificate de TurnitIn, însă acestea au fost reformulate destul de mult astfel încât softul nu le-a identificat ca atare“, conchide jurnalista care a i-a cerut un punct de vedere și președintelui AEP.

„Emilia Șercan: Domnule Mitulețu-Buică, puteți să îmi spuneți titlul tezei dumneavoastră de doctorat?

Constantin-Florin Mitulețu-Buică: Titlul tezei mele are legătură cu controlul civil democratic asupra forțelor armate. Nu vi l-aș spune complet acuma pentru că sunt la spălătorie și sunt prins cu niște treburi.

E.Ș.: Și nu puteți să mi-l spuneți acum, întreg?

C.F.M.B.: Nu aș putea, nu aș putea, pentru că v-am zis, pe lângă faptul că sunt foarte obosit… De două săptămâni tot încercăm să închidem niște alegeri“.

Articolul integral poate fi citit pe pressone.ro

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. „Nu vi l-aș spune complet acuma pentru că sunt la SPALATORIE și sunt prins cu niște treburi” Aha ! Deci, dupa ce ca plagiaza, se mai ocupa si cu spalarea de bani !… He he ! Nume predestinat ! Mitulețu a dat o mica mituleață ca sa fie facut doctor !

  2. Incercati sa-l intrebati si pe Nulutu’ Apendicita , ca a facut doctoratul simultan cu rezidentiatul, iar primul job a fost director medical si manager la spit Husi. Culmea, a incasat si salariul intreg de la Husi in vreme ce era parlamentar, fara sa aibe pacienti la Husi.

  3. Interesul a fost sa il faulteze pe Ponta, restul sunt trecuti cu vederea! Din acea perioada am scris clar: distrugerea lui Ponta si…pas! Ceea ce se vede, se practica cu succes!

  4. Mai oameni buni. Lucrurile sunt foarte simple. Pana in 89 Romania avea 1900 de doctori in diferite domenii, oameni care si-au pregatit lucrarile in ani si ani de experienta, cercetare, inventica, agricultura, medicina etc.
    Cati sunt acum in Romania doctori? Zeci de mii. Nu stiu, 40-50 de mii. Va dati seama ca am fi cea mai tare tara din lumea cu atatia doctori. Sunt domenii unde nu poti sa ai doctorat, sau e cumva foarte greu. Spre exemplu dreptul. Ce poti tu sa invetezi roata? Acolo lucrurile sunt clare. Am vazut doctorat la Limba si literatura Romana, interpretare a unor opere a unor mari scriitori/poeti romani, dar care saracii nu au avut fata de doctori, vine acum o profesoara si hop DOCTORAT in Eminescu, Blaga, Creanga. La politie. Cum ma sa crezi ca vreun singur politist, unul singur si-a facut lucrarea de doctorat sa zicem la Istorie sau dracu stie pe ce domeniu si-a mai factut-o. Hei. Oameni buni. Doctori adevarati de la revolutie daca om mai avea 1000 si cred ca aceia sunt din cei 2000 dinainte de revolutie. Acum sunt DOCTORI de carton, gen OPREA, PONTA, KOVESI, MITUȚ si multi, multi altii.

  5. Nu facea nimeni doctorate daca nu li se dadeau sporuri la salar. Nu exista niciun alt motiv pentru care s-au bulucit astia la doctorate. Kovesi avea spor la salar pentru doctorat? DA. Mituț asta are spor la salar? DA.
    M-am uitat pe CV-ul omului. E de pe alta planeta. Exemplu clar de sinecura. Scoli in aparare, securitate, posturi de manager in stanga in dreapta, in AEP de ceva ani, in proiecte europene mufat la banii de acolo, mama ce lista lunga. El presidente KWJ este miniciunica pe langa ce CV are dl Mituț. E omul baietilor buni. Unde il pui, acolo rezolva problema.

  6. Domeniul INFORMATII, in Romania a devenit domeniul preferat al TEMBELILOR. D-aia stam asa de bine la informatii. Adica, stim doar ce ne ordona partenerul strategic. Noi N-AVEM OCHI, N-AVEM URECHI, iar daca se intampla sa vedem si sa auzim, N-AVEM VOIE SA INTELEGEM ce vedem si auzim. Rectific, AVEM VOIE, dar NU INTELEGEM NOI.

  7. Intrebarea vizavi de prolixul titlu al teze este, care “autorități cu responsbilități în domeniul securității și apărarii” trebuie controlate și de către cine în condiția de Conflict armat? Ale țării atacate sau ale țării agresoare? la fel este vorba de respectarea drepturilor omnului în operațiunile de menținerea păcii. Cine nu respectă? trupele ONU? Trupele altor țari aduse să separe părțile în conflict? Multă știința de legilație internațională, de legislații naționale și lungă prezență și experiență în zone de conflict din divese părți ale lumii trebuie să ai să scrii o asemenea lucrare. Până când mai tolerăm asemenea universități și asemenea submediocrii cu titlul de profesor unuversitar și dreptul de conducător de doctorate?

  8. Inseamna ca Mituletu n-a facut pe plac cuiva. Scorpia asta, Sercan, latra numai la comanda. E la fel ca Tolontan, CTP si Manastire.

  9. Jumi-juma’!
    Jumatate a plagiat-o si jumatate i-a scris-o altcineva. La fel nici madam Udrea habar n-avea care era titlul lucrarii ei de doctorat in stiinte militare. Macar a avut bunul simtz sa renunte la doctorat.
    Azi nu poti sa mai tragi un scuipat in sus de frica sa nu-i pice in cap unui doctor in tot felul de stiinte.

  10. „Președintele AEP nu-și știe titlul lucrării de doctorat” Pai de asta a si fost numit analfabetul-sluga presedinte la AEP!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.