Președintele e manipulat de agenturile străine

Agenturile străine, sub acoperire, nu se mai opresc din ceartă. Stau așa, sprijinite de parapet, în dorul lelii, și se ceartă, dar ce se mai ceartă, sub acoperire.

Trec comete, trec farfurii zburătoare, trec alte obiecte stelare neidentificate și neidentificabile, dar agenturile străine, sub acoperire se ceartă neîncetat. Agentura franțuzească îi bate obrazul agenturii rusești, de la 1848 o ținem tot așa, când eu, când tu. Agentura chineză, mai proaspătă, se ia de agentura japoneză care se înțeapă cu agentura germană. Agentura thailandeză se ia la harță cu agentura poloneză care îi trage un șut obraznic agenturii egiptene. Nu vă mai certați, strigă agentura britanică, uite că a trecut cometa Halley.

Dă-o-n mă-sa de cometă, mârâie agentura bulgară închizându-și vestita umbrelă, acum mâncată bine de molii. Agentura pakistaneză se ceartă cu agentura indiană. Agentura americană se ceartă cu agentura rusă. Agentura italiană se ceartă cu agentura albaneză. Voi v-ați băgat peste noi. Era omul nostru. Ba nu-i așa, era omul nostru înainte de-a fi omul vostru. Chiar așa? Chiar așa. Ba nu se poate, intervine agentura maghiară trăgându-se de brăcinari cu agentura ucrainiană. Și uite-așa, președintele nației noastre a ajuns pe mâna agenturilor străine. E de la sine înțeles, el trebuie să le mulțumească pe toate, le dă câte ceva, așa, în mod egal, nediferențiat. Mai știi ce interese au agenturile străine pe teritoriul țării noastre dragi?!

N-ai de unde să știi. Lucrurile astea se petrec departe de ochii lumii, acolo, la palat, prin alte birouri secrete, în temple și biserici, pe sub arcadele mănăstirilor, între ruine suspecte, într-un tunel, într-un alcov, la întruniri selecte, la serate literare, la ședințe de partid. Nici vorbă să comunice careva pe email sau pe Twitter sau pe Facebook. Dar mai știi? Președintele nostru are multe mijloace de comunicare secretă la îndemână. Acum, de ce să mint, știrea asta stă să iasă la iveală la televiziuni, pe rețelele de socializare, prin ziare și la radio. E interesant că președintele nației noastre nu poate împiedica acest lucru.

El a ordonat serviciilor noastre secrete să stea cu ochii pe toți postacii posibili, să fie toți îndosariați și filați zi și noapte. Ce să mai vorbim, e ajutat și de agenturile străine, mai ales de acelea care au sateliți militari pe deasupra țării noastre. Știrea oricum va fi publică în câteva minute. Tocmai de aceea agenturile străine se ceartă acum între ele. Toate se bănuiesc, unele pe altele, pe șleau. Așa fac agenturile străine dintotdeauna, joacă pervers, joacă leapșa, joacă țările, partidele, armatele și alte jocuri din astea fără cap și coadă. Președintelui nostru îi place jocul de-a agenturile străine. E un joc stenic, pasionant, te ține în priză, îți dă aripi și sens în viață. Îl poți juca lejer, oricând ai chef dacă ești președinte de țară.

Noi încă nu am înțeles cum stă treaba cu manifestarea puterii în Mileniul III. Dar suntem pe cale să ne dumirim. Acum, încă un minut, agenturile străine încă se ciorovăiesc la parapet. Trec niște comete dar lor nu le pasă. Ei, gata, că agenturile astea străine nu au odihnă, se tot iau la harță, ceva de speriat. Așa că să le lăsăm în treaba lor și noi să facem publică această știre-bombă în întreaga lume. Dar stai așa, că nu s-a terminat! O altă întrebare legitimă! Cum comunică Președintele nației noastre comunică, vezi bine, cu agenturile străine prin cutia poștală, aia verde, din stânga imaginii de mai sus. O vezi? Păi nu e coș de gunoi! Asta e așa, la hoha, ca să fie păcăliți dușmanii. Oamenii Președintelui nației noastre nici nu știu că, atunci când aruncă gunoiul Președintelui la coșul ăsta, de fapt livrează mesaje secrete. Aha, acum te-ai prins, nu?

Vezi tu, întrebarea care se mai pune e, ce-mi comunici ca să-ţi comunic?! Întrebarea asta s-o puneţi tuturor de la prieteni la preşedinte. Întrebarea asta trebuie pusă televiziunilor, ziarelor, preoţilor, marketerilor, consilierilor de imagine, specialiştilor PR, publicitarilor, şoferilor şi casieriţelor, inspectorilor şi primarilor, femeilor de serviciu, modistelor şi stiliştilor, subretelor, marinarilor, generalilor, revoluţionarilor, cârcotaşilor, frondiştilor, imperialiştilor, spionilor, sportivilor, mecanicilor de locomotivă.

Ce-mi comunici ca să-ţi comunic?! Asta vrând să însemne că trebuie să facem un efort să descoperim dacă cei din jur, dacă cei din viaţa noastră, dacă cei care şi-au asumat conducerea poporanilor şi a ţării au ceva inteligent, interesant, novator de comunicat. Dacă nu, nu. Cum comunicăm între noi şi de ce o facem!? De ce ne povestim diverse chestii? De ce nu ne mai tace gura  de dimineaţă şi până seara? Introvertiţii au şi ei gura mare numai că e întoarse înspre sinele lor. Să vezi ce zumzăială e în mintea lor! Cum comunicăm între noi şi de ce o facem!? Uneori comunicăm nasol, adică nu comunicăm.

Dăm din umeri, pur şi simplu. Dar şi asta e o comunicare, nu? De fapt comunicăm tot timpul. Dar cum? În multe feluri. La ce ne foloseşte comunicarea asta de neoprit? Universului puţin îi pasă de noi. Ca să ucidem singurătatea asta a noastră cosmică, inexplicabilă, inventăm tot felul de poveşti, de ficţiuni care să ne susţină mintea, să n-o luăm razna. Așa cum e și povestea asta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. Speram poate o sa ne ajute DIVINITATEA sa-i trezeasca acestui mercenar Iohanis ceva simtaminte umane si morale SI SA NE LASE IN PACE PE NOI ROMANI SI PE ACEASTA TARA ROMANIA CARE I-A DAT TOT CE ARE SI SA SE DUCA IN LUMEA LUI SA NE LASE SA NE ALEGEM UN PRESEDINTE ROMAN PATRIOT,COMPETENT , CU DEMNITATE CARE SA SERVEASCA INTERESELE ROMANIEI SI ROMANILOR !!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.