Președintele, obligat să iasă din tranșeele electorale

A trebuit să se ajungă la aproape 8.000 de cazuri pe zi și la peste 120 de morți în 24 de ore pentru ca președintele Klaus Iohannis să accepte soluția propusă de PSD: o largă consultare cu toți specialiștii în epidemiologie, indiferent de partidul cu care simpatizează, scrie președintele PSD pe pagina sa de socializare.

Sper că președintele Iohannis face acest gest nu doar pentru a-și salva imaginea, după cifrele devastatoare ale pandemiei publicate astăzi. Ci pentru că situația gravă în care am ajuns îl obligă pe președinte să iasă din tranșeele electorale”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

Postarea a fost făcută la puțin timp după ce GCS  a anunțat, marți, că 7.733 de români au fost confirmați cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore și 120 au pierdut lupta cu noul virus.

„De luni de zile PSD i-a solicitat președintelui Iohannis să renunțe la rolul de lider de facto al PNL și să redevină președintele tuturor românilor. E bine că măcar în al doisprezecelea ceas a înțeles că trebuie să asculte de sfatul specialiștilor, iar apoi să cheme la Cotroceni liderii tuturor partidelor parlamentare pentru a se ajunge la o înțelegere unanimă cu privire la #planul prin care statul să poată prelua din nou controlul asupra pandemiei”, mai scrie președintele PSD.

Klaus Iohannis a anunțat că la ora 15.00 are o ședință pe tema COVID-19, printre invitați fiind și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, dar și candidat PSD la alegerile parlamentare.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marți, 3 noiembrie a.c., ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății; Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF“,scrie Președinția pe site-ul său. 

Tot acolo se mai precizează și că „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va susține marti, 3 noiembrie a.c., ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă“.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

15 Comentarii

  1. Toți savanții aia care vin la cotroceni nu fac nici cat degetul mic a lui Molnar Geza!!…el trebuia să conducă tot sistemul medical anticovid din romania…păcat!!..

  2. Conform concepției lui Johannis cei 30% dintre români votanți psd trebuie să dispară. Numai că virusul asta nu executa vrerea lui Johannis ci îi înhață pe toți românilor indiferent de culoarea politica. Se cacaie de vreo 6 luni sa aplice starea de urgență la un popor de sclavi sparanghelisti. Huuo Johannis, „președintele PNL”!

  3. adica a se traduce: securimea soros l-a strans de c@ie cu dosarele de la sertare pana a acceptat cooperarea cu specialistii mengele ai apocalipsei davos.

  4. Ce fel de guvernanți sunt ei, de nu știau, nu puteau prevede situația ? de ce au permis o degradare in acest hal a stări sistemului sanitar ?? Au spart un munte de bani cu acest rezultat,..

  5. CĂLĂUZE ȘI CĂLĂUZE

    PrezidentUL vede ca într-un film, nişte beduini, abia târându-se printre dune.
    Beduinilor li se usucă burdufurile, cămilele mor, iar oaza e departe.
    Cu gâtul uscat, toropiti de arsiţă, beduinii se târăsc metru cu metru, dună după dună, îsi rup hainele, se roagă şi blesteamă, până când, minunea-minunilor, ajung la o oază.
    Au învins natura, pe ei înşişi, dar nu sunt mulţumiţi, apa dătătoare de viaţa nu-i înduplecă…
    Beduinii uită de suferinţa îndurată, sau poate tocmai de aceea, chiar înainte de a mulţumi zeilor, se năpustesc asupra bietei călăuze, care abia mai respiră.
    Din fericire, ura nu i-a orbit pe toţi: un beduin vede că burduful călăuzei este la fel de uscat ca al lor.
    În ultimul moment, crima este evitată.
    Abia acum îşi dau seama beduinii de ce se grăbea călăuza, de ce poposea departe de focurile lor de noapte.
    Erau consternaţi şi cuprinşi de remuşcări, că numai ura le-a dat forţa să ajungă la liman.
    Spaima şi dorinţa de răzbunare…
    Fără această ură, n-ar fi ajuns niciodată la oază.
    Fără această călauză mult blestemată, care, acum au aflat, se prefăcea că bea apă dintr-un burduf la fel de uscat ca al lor, n-ar fi ajuns nicăieri…
    Peste ani, nepoţii îşi vor aduce aminte că rătăcirea României prin comunism şi ieşirea la lumină a fost posibilă prin credinţa în Dumnezeu, chit că de prea multe ori au ieşit în faţă cei guralivi, oportunişti fără pic de ruşine.
    Rareori vântul ne-a fost favorabil, speranţele însă, nu ne-au părăsit niciodată.
    Călăuze netrebnice am avut şi încă mai avem, călăuze ce ne-au dorit rătăciţi în haosul numit în bătaie de joc, “tranziţie”…
    Ele, călăuzele, se tem să nu piardă agoniseala anilor în care n-au fost întrebaţi de ce fură, de ce risipesc, de ce sunt laşi, trădători, mincinoşi, corupţi…

  6. Johannis nu are tel umanitar în viața fiindcă nu are copii! Nicio lacrima pentru sclavii lui Angela! Apropo se mai merge la sparanghel?

  7. Sunt indivizi care nu se pot exprima direct, nu-si pot comunica ideile numindu-le, apeland la basme pe post de metafore! In ultimul basm „calauza”(a se citi Secu-iul din Deal, ca doar de el e vorba in analiza!)e lapidata intr-o „dezlantzuire de ura oarba”, dupa care atat arabii, cat si camilele, isi marturisesc in lamentatii lacrimogene(isi vor sorbi lacrimile!)regretul autoflagelandu-se…Basmele au rolul distorsionarii realitatilor in afara aceluia de adormit copiii…

  8. Desigur, analfabeții funcționali nu citesc până la capăt și nu înțeleg nimic din orice, niciodată.

  9. Fac prinsoare ca nea Klausica,cucu nemtesc cu fixuri de la orele 6 fixe,nu se poate abtine sa nu dea cateva la cioc lui Ciolacu si peeseedeee-ului.Numai asa de chichi,sa arate cine e seful si ca reprezentantii psd-ului au fost primiti din mila la masa pentru ai umili.Psd-istii vor face propuneri,Liberalii se vor preface ca asculta si parerea altora,Prostimea va trage ponoasele.

  10. iti amintesti cuvintele lui Mircea Basescu:”stie ma”, iar in situatia uneori dramatica alte ori tragica exista un invingator, un profitor suplimentar in afara ”muntelui” de bani.
    cand inchizi spitalele, cand refuzi o analiza gratuita desi ai platit ani de zile, vine SISTEMUL PRIVAT si la preturi mari iti fac testul te trateaza/consulta, etc.
    apoi iti pui intrebare de ce la stat nu te poti trata?
    de ce la Stat din contributia a milioane si milioane de salariati nu este loc, nu sunt conditii sau si mai tragic te lasa sa mori sau chiar…
    De ce ministerul a instaurat aceasta stare? De ce cadrele medicale sunt obligate sa actioneze impotriva omului pt a-l obliga sa se adreseze privatilor daca au bani, daca nu cum vrea cerul.
    De ce Cerul accepta marsavia? Sa fie o repetarea a Cartii lui Iov, epoca dupa epoca?

  11. Adevărat, basmele adorm copiii care, de regulă nu prind sfârșitul.
    De aia sunt basmele pline de metafore, să facă copiii mai deștepți, căci au timp să se prostească PAS CU PAS, când unii vor deveni comici sau zmei de poveste, până devin propria lor metaforă, cuantificabilă prin distorsiunea realităților, în amintirea copilăriei lor nefinalizate prin cei șapte ani de acasă.

  12. Cum nimeni nu stie cand se va termina epidemia, atunci PSD sa propuna prelungirea mandatului lor pe viata. Dar cum in acest caz ar incalca grav constitutia Presedintele ar putea suspenda Parlamentul in aceasta perioada de suspendare a Constitutiei. Pentru PSD atentie ce isi doreste ca daca se intampla nu o sa le placa.

  13. Președintele iese din clopotul de sticlă, nu din tranșee, ideea de tranșee ar induce falsa idee de măreață bărbăție prezidențială
    Ieșirea lui Iohannis este o acțiune de marketing în favoarea Guvernului.
    Cum așa? Uite cum: refuzul de a testa masiv a dus la cifrele de azi, oricum mincinoase, pentru că sunt diferențe uriașe de testare și toate județele vor deveni roșii, forțând asaltul asupra pieței doldora de măști ce trebuie vândute.
    Pe înțelesul tuturor, voi aminti povestea opaițelor trimise de Statele Unite China, după descoperirea petrolului.
    Astfel, SUA a donat Chinei un milion de opaițe cu petrol, care petrol, ce să vezi, va fi cumpărat în cantități uriașe pentru a realimenta opaițele. Afacere, nene!
    Analogia cu măștile din România este evidentă: întâi creăm prin inacțiune premizele jecmănirii românilor, apoi le vor întoarce buzunarele pe dos.
    La vreme de război, unii se îmbogățesc din spălatul morților și din golit buzunarele românilor vii.
    Afacere, nene!
    Frica este generală: Guvernanții în frunte cu Iohannis se tem de o justiție imanentă la sfârșitul pandemiei, iar cetățenii se tem de ticăloșia celor ce îi lasă pe cont propriu în lupta cu virusul și cu întrebări fără răspuns legate de viitor.

  14. Bai Ciolache , poate va face Iohannis un pustiu de bine si va pune in brate guvernarea ! Bai Ciolache , PSD ar trebui sa se faca mic , mic de tot , mai mic decat o molecula de cacareaza de oaie si sa-si traga o coaja de balegar peste cap ! Spun asta pentru ca dupa ce ati trantit in Parlament guvernul Orban I , la consultarile care au urmat la Cotroceni in februarie 2020 pentru formarea unui nou guvern , ai declarat ca PSD nu va merge cu o propunere de prim ministru ! Recte , refuzati sa faceti un guvern PSD ! Si asa ati facut ! Care a fost cauza motivului ? Va era frica de ceva ? Cum adica , introduceti motiune de cenzura , trantiti guvernul si pe urma refuzati sa guvernati ? Si cine sa guverneze ? Acum faci pe inteligentul , adica inteligenta PSD-ului – caterinca de mahala !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.