Președintele Robert Mugabe și-a dat demisia

Preşedintele statului Zimbabwe, Robert Mugabe, şi-a anunţat demisia, marţi, prin intermediul unei scrisori, în condiţiile în care partidul de guvernământ Zanu-PF a lansat un proces parlamentar cu scopul destituirii acestuia, relatează site-ul BBC News.

În vârstă de 93 de ani, Mugabe a transmis o scrisoare către preşedintele Parlamentului, Jacob Mudenda, în care a precizat că decizia este voluntară şi nu a implicat presiuni din exterior.

Duminică, Robert Mugabe a fost destituit de la şefia partidului de guvernământ ZANU-PF, în cadrul eforturilor de înlăturare de la putere a celui care a condus ţara în ultimii 37 de ani.

Armata din Zimbabwe a preluat puterea săptămâna trecută, cu scopul declarat de a opri „criminalii” din jurul preşedintelui, care cauzează probleme sociale şi economice. Decizia a fost salutată de către zeci de mii de zimbabwieni, care au sărbatorit pe străzile din capitala Harare.

„Eu, Robert Gabriel Mugabe, în temeiul articolului 96 din Constituţia statului Zimbabwe, îmi prezint în mod formal demisia … cu efect imediat. Decizia de a demisiona este voluntară şi survine ca urmare a îngrijorării mele faţă de bunăstarea poporului din Zimbabwe şi din dorinţa mea de a asigura un transfer de putere fluent şi paşnic, care stă la baza securităţii naţionale, a păcii şi a stabilităţii”, a precizat Mugabe în scrisoarea trimisă Parlamentului.

În baza Constituţiei din Zimbabwe, vicepreşedintele Phelekezela Mphoko va ocupa funcţia de şef de stat până la organizarea de noi alegeri.

Emmerson Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani, are şansele cele mai mari în vederea scrutinului prezidenţial. Duminică, Mnangagwa a fost numit la şefia partidului de guvernământ ZANU-PF, după destituirea lui Mugabe.

Premierul britanic Theresa May a salutat demisia lui Robert Mugabe şi a precizat că guvernul său va susţine ţara africană.

„Demisia lui Robert Mugabe îi oferă statului Zimbabwe oportunitatea de a crea o nouă cale de urmat, lipsită de opresiunea care i-a caracterizat domnia. În ultimele zile, am văzut dorinţa poporului din Zimbabwe de a organiza alegeri libere şi corecte şi de a reconstrui economia ţării, sub un guvern legitim. Marea Britanie, în calitate de cel mai vechi prieten al statului Zimbabwe, va face tot ce poate pentru a sprijini ţara”, a spus May.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.