Prețul invizibil al frumuseții: testarea pe animale

În ultimele decenii oamenii de știință au încercat să optimizeze tot: de la mașini de spălat vase, aspiratoare care își fac treaba singure, televizoare inteligente până la roboți și inteligență artificială, dar cu toate acestea testarea pe animale încă se mai practică și estimările ne arată că mor în jur de 100 de milioane de animale pe an.

Grecia Antică: originea testării pe animale

Testarea pe animale este un subiect controversat care își are originea în Grecia Antică. Animalele au fost supuse unor condiții inumane în mod repetat timp de secole. Șoareci, șobolani, iepuri, câini, maimuțe, cai au îndurat de-a lungul timpului nenumărate experimente atroce, fără să primească tratamente pentru a li se ameliora durerea. Multe dintre aceste experimente au rămas fără o concluzie științifică.

Testul Draize și cremele antirid

Industria cosmetică încă se folosește de animale pentru a verifica siguranța produselor. Cel mai frecvent procedeu este testul Draize. Acest test a apărut în 1944 și are rolul de a verifica toxicitatea anumitor substanțe. Practic se aplică 0,5 ml de substanță în ochiul sau pe pielea animalului, cel mai utilizat în cazul acesta este iepurele, și se urmărește dacă apar iritații sau leziuni. De asemenea, un alt test utilizat la scară largă este cel al „dozei letale” , cunoscut și ca DL50. În cazul acesta se ia un lot de animale, șoareci sau șobolani, și se administrează o doză din ce în ce mai mare de substanță până când jumătate dintre ei mor și așa se stabilește doza letală.

În cazul ambelor procedee, animalele care supraviețuiesc sunt omorâte la finalul experimentelor.

Știință fără cruzime

E drept că știința a evoluat cu ajutorul experimentelor, dar tocmai pentru că a evoluat atât de mult există și alte variante pentru a înlătura suferința ființelor vii. Un exemplu care ar ajuta la eliminarea animalelor din procesul de testare este tehnologia organ-on-chip care constă în crearea unor modele miniaturale ale organelor biologice. Acestea sunt create din celule vii și cresc pe structuri tridimensionale care imită mediul natural al țesuturilor. Astfel pot fi „create” în laborator plămâni, cornee, ficat, aproape tot în mod artificial.

De asemenea se poate utiliza țesut uman in vitro. Ce înseamnă asta? Înseamnă creșterea și menținerea celulelor sau a țesuturilor într-un mediu artificial, de laborator. O variantă mult mai clară decât testarea pe animale, deoarece substanțele se pot aplica direct pe țesuturi umane și rezultatele sunt concludente.

Uniunea Europeană a interzis testarea pe animale

Directiva 2010/63/UE a interzis complet testarea produselor cosmetice pe animale și de asemenea a reglementat utilizarea acestora în scopuri științifice. Primii pași au fost făcuți de către Uniunea Europeană încă din 2004 când a fost interzisă testarea produselor cosmetice pe animale, iar in 2009 a fost interzisă și testarea ingredientelor pe care le conțin cosmeticele. Mai mult decât atât, din 2013 Uniunea Europeană, inclusiv România, a interzis comercializarea și importul produselor cosmetice care conțin ingrediente care au fost testate pe animale. Astfel Uniunea Europeană devine un model demn de urmat pentru restul țărilor în care încă este permisă această practică inumană.

Aproximativ 80% din țări permit sub o formă sau alta testarea cosmeticelor pe animale, cea mai cunoscută este fără îndoială China. De asemenea SUA încă mai practică acest lucru, cu excepția anumitor state, spre exemplu New York sau California. Țări precum Vietnam, Indonezia, Thailanda și chiar și Japonia nu au o interdicție generală.

O mulțime de companii globale susțin că nu efectuează teste pe animale, dar cosmeticele lor sunt distribuite în Asia și acceptă protocoalele de testare guvernamentale. Practic companiile nu testează pe animale atunci când scot pe piață produsul, dar „finanțează” testarea prin plata taxelor de înregistrare atunci când vând în China.

Alternative există, posibilitatea de a stopa suferința inutilă a animalelor și de a opri cruzimea este realizabilă, important este ca noi să ne îndreptăm atenția și către cei care nu au o voce și eventual să devenim noi vocea lor.