Preţurile grâului şi rapiţei au ajuns la noi recorduri

Faţă de vineri, preţul a crescut cu 3,4%, însă în comparaţie cu şase luni în urmă este o creştere de 50%

Preţurile grâului şi rapiţei au ajuns la noi recorduri

Faţă de vineri, preţul a crescut cu 3,4%, însă în comparaţie cu şase luni în urmă este o creştere de 50%

Preţurile grâului şi rapiţei au ajuns la noi recorduri: 450 euro/tonă, respectiv 850 euro/tonă, dar s-au temperat spre finalul zilei.

După ce vineri, 4 martie, grâul a spart pragul de 400 euro/tonă, luni a ajuns în jurul prânzului la 450 euro/tonă, iar apoi s-a termperat, la finalul zilei, bursa EuroNext de la Paris închizându-se cu grâul la preţul de 422,5 euro/tonă, în creştere cu 7,3% faţă de nivelul cu care s-a închis vineri (392 euro/tonă), notează ZF.

Războiul din Ucraina nu a călcat pedala de acceleraţie însă numai pentru grâu, ci şi rapiţa a atins un nou nivel maxim, de 852,5 euro/tonă, dar s-a închis la 845 de euro/tonă, pentru vânzarea mărfii în luna mai.

Faţă de vineri, preţul a crescut cu 3,4%, însă în comparaţie cu şase luni în urmă este o creştere de 50%, conform datelor EuroNext.

Pe de altă parte, preţul porumbului s-a temperat, după ce vineri ajunsese la un moment dat la 420 euro/tonă (s-a închis la 350 de euro/tonă). Astăzi nu a depăşit 371 euro/tonă şi s-a închis la 370 euro/tonă, plus 6% faţă de vineri. În comparaţie cu şase luni în urmă, acesta are o creştere de 72%.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. În schimb, prețul guruului și al (editat) oengiste de pe forum s-a dus în cap. Prea mulți și-au dat arama pe față de când cu răzbelul ăsta.

  2. Vrăjeală neoliberală nord americana cu desert rusesc. Triliardele de dolari tipărite în neștire își fac efectele la nivel mondial, nu lăcomia familiilor conducatore degenerate e cauza, ci plandemia și răzbelu. Mi-e scârbă de ipocrizia occidentului…

  3. Foametea din 1946 , cand se manca Mamaliga de Sorg , de Paie de Matura Galbena !

  4. Noi l-am vindut din august-septembrie! Dealerii americani si straini, cu silozuri, fac toate jocurile! Noi ramanem cu taratza!

  5. UCRAINA , VREA SA-SI ADAPOSTEASCA PRODUCTIA DE GRAU LA CONSTANTA , NUMAI PENTRU A-SI TINE PRODUCTIA DE GRAU IN CUSTODIE , DEOARECE , DUPA RAZBOI , NU CRESTE NICI UN GRAU , DEOARECE , OGOARELE TREBUIAU SEMANATE SI NU ARE CINE SA SEMENE OGOARELE , PENTRU CA IN UCRAINA ESTE RAZBOI .

  6. PAI DACA SE FACE GRAU SI RAPITA IN ROMANIA , IAR PE DE ALTA PARTE SE IMPORTA PENTRU CA NOI NU AVEM GRAU , DEOARECE GRAUL ROMANESC SE DUCE LA EXPORT .

  7. E o competitie intre escroci si nu intre afaceristii seriosi. Am onteles ca ucraina vrea sa isi care productia in Romania la Constanta, sa grabeasca actiunile hoiturile din Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.