Prietenii de suflet ai Regelui

Şedinţa pentru stabilirea situaţiei clasei a IV-a, din 9 iulie 1936, încheia ciclul inferior al liceului. Sunt prezentate calificările generale ale elevilor, din punct de vedere fizic, intelectual şi moral, precum şi consideraţiile profesorilor, după care procesul-verbal consemnează intervenţia Regelui: „Majestatea Sa mulţumeşte profesorilor pentru silinţa, devotamentul şi munca ce-au depus, precum şi pentru progresele vădite ce s-au realizat. În ciclul întâiu s-au dat primele nuanţe şi cunoştinţe şi s-au văzut atât părţile bune, cât şi părţile slabe ale programei analitice. Pentru cursul superior voi organiza o şcoală pe alte baze. Aceasta nu trebuie să fie nicio jignire sau vreo lipsă de încredere pentru nimeni. Până acum nu e nimic hotărât. Mai mulţumeşte încă o dată profesorilor pentru tot ce au realizat“.

Inaugurarea noului an şcolar a avut loc la 1 octombrie 1936, în prezenţa vicemareşalului Ernest Urdăreanu, serviciul religios fiind efectuat de Pr. arhimandrit Nicolae Georgescu de la Mănăstirea Sinaia. În locul lui Dan Mavrus, grav bolnav, în Clasa Palatină a fost primit Lascăr Zamfirescu (n. 23 mai 1922), fiul ministrului plenipotenţiar Alexandru Zamfirescu (1892-1968) şi nepotul lui Duiliu Zamfirescu, scriitor şi diplomat. Născut la Berlin, îl însoţise pe tatăl său în misiunile diplomatice la legaţiile României în Chile, Argentina şi Brazilia, dar şi la ambasada din Portugalia (1933-1936). După ce şi-a trimis fiul să studieze la Bucureşti, tatăl a primit noi misiuni la Varşovia (1937-1938), Roma (1938) şi Copenhaga (1939).

Lascăr Zamfirescu a relatat astfel prima întâlnire cu viitorul Rege în garajul Palatului Regal: „L-am cunoscut pe Majestatea Sa în garaj. Ne duceam la palat, la Sinaia, cu două microbuze marca Dodge. […] Atunci ne-am strâns prima dată mâna. Efectul a fost grandios!“.

Clasa a V-a a debutat, în toamna anului 1936, după câteva schimbări majore. Relaţii formale au fost totuşi păstrate între vechea şi noua echipă a profesorilor.

Ce se aştepta de la noua echipă? „Domnul comandor adjutant Fundăţeanu Preda aduce la cunoştinţa profesorilor Înalta Hotărâre a M.S. Regelui care l-a onorat cu conducerea şcoalei M.S. Marelui Voievod“, consemnează procesul-verbal datat 28 septembrie 1937, din care merită să cităm câteva dintre noile directive trasate: „Profesorul preponderent în cursul inferior, elevul preponderent în cursul superior“; „Înlăturarea pe cât mai posibilă a manualelor cari predispun la memorizare şi compartimentare… Grija pentru alegerea subiectelor tratate şi expunerii lor trebuie să angajeze forţele proprii elevului pentru cercetarea şi descoperirea noţiunilor fundamentale“; „Variaţia programei după anotimpuri şi împrejurări cari permit ţinerea cursurilor în aer liber“; „Cât mai mult timp liber elevului pentru a învăţa să se prepare singur“.

Procesele-verbale ulterioare au consemnat discuţii care arată intenţii reformatoare mult mai categorice: „Domnul comandor Fundăţeanu pune şi chestiunea tezelor: dacă în mod legal direcţiunea şcolii poate să renunţe la sistemul tezelor pentru cotarea elevilor, domnul director Bratu răspunde că regulamentele nu obligă şcoala să dea teze. O parte din profesori sunt de părere ca lucrările de sinteză să ţină loc şi de teze“. Soluţia găsită: „Teze se dau numai la acele cursuri la care domnii profesori găsesc că lucrarea de sinteză nu este suficientă pentru cotare“.”

Se poate observa dorinţa unui mai mare control asupra elevilor: „S-a hotărât ca directorul şcolii şi adjutantul să întreprindă anchete la părinţii şi corespondenţii copiilor pentru colaborare între şcoală şi familie“. Putem constata şi creşterea rolului Străjeriei: „Lucrul manual va intra în programul străjeresc; dirigenţia […] se va preda în orele de străjerie“. La 23 ianuarie 1937 se consemna că „Străjeria a cerut concursul diferitelor materii sub forma unor aplicaţiuni practice“ la care profesorii au participat prea puţin.

La 1 octombrie 1937, în discuţia cu profesorii pentru noul an de studiu, la care participă şi maiorul adjutant Teofil Sidorovici, directorul comandor adjutant Preda Fundăţeanu aminteşte, din nou, directivele regale: „Cere să se aplice mai intens şcoala străjeriei în ziua rezervată în fiecare săptămână în acest scop. Arată motivele pentru care M.S. Regele dă atâta importanţă străjeriei. […] Şcoala Măriei Sale cere calitatea, iar nu cantitatea cunoştinţelor. […] Cere insistent profesorilor să nu mai dea acasă de lucru elevilor materia învăţată în clasă, adică repetarea ei, ci aplicaţii în legătură cu cele făcute şi cari angajează pe elevi la lucru personal şi la reflecţiune“. La 30 martie 1938 se cerea ca „Măria Sa şi camarazii să fie făcuţi să trăiască mai intens viaţa străjerească şi să nu comenteze programul străjeresc“.

Un raport din timpul directoratului lui Preda Fundăţeanu creează impresia unei situaţii dezastruoase care – putem constata noi – seamănă în mare măsură cu mediul şcolar al zilelor noastre: „Conduita. Lasă de dorit. Elevii nu se pregătesc înainte de sosirea profesorilor din pauză, după care timp de 5 minute după intrarea profesorilor se naşte în clasă o agitaţie şi o nerânduială care împiedică începerea lecţiilor… În timp ce profesorul vorbeşte, unii elevi au urâtul obicei de a se uita înapoi sau vorbi… În ceea ce priveşte atitudinea lor intelectuală, se observă aceeaşi pasivitate din cursul inferior… Nu se vede nicio frământare a minţii care să-l însoţească pe profesor şi să participe odată cu el la desfăşurarea lecţiei. Elevii nu pun întrebări profesorului, nu comentează, nu activează cu mintea, din care cauză şedinţele sunt plicticoase…“.

Familiaritatea colegilor de până acum cu Principele Moştenitor este criticată: „La vârsta lor şi în cursul superior al liceului, elevii ar trebui să fie mai respectuoşi faţă de Măria Sa în toate împrejurările. Li se cere un început de atitudine matură în manifestările lor faţă de Măria Sa care este colegul lor, dar, pe lângă asta, este şi Prinţul Moştenitor al Tronului“. Au apărut şi momente când rivalităţile au depăşit cadrele amiciţiei: „Se pare că majoritatea clasei are un resentiment faţă de elevul Kovacs“, pe care – ştim din relatări – elevii palatini l-au supus, la un moment dat, unei judecăţi simbolice. Radion Chiaburu îşi aminteşte când, la Sinaia, în 1935, „odată, într-o noapte, a fost o bătaie cu perne […] şi s-a dat peste cap o pendulă. Una mare, cu greutăţi, de epocă… Şi-a fost un scandal mare şi-a venit şi Urdăreanu, care era prefectul palatului, şi ne-a ţinut morală şi l-a certat şi pe Mihai…“. Dan Cernovodeanu relatează cum, „atunci când ni s-a cerut să redactăm o lucrare scrisă la Geografie după o prelegere prea savantă pentru noi a profesorului pe care îl stimam cu toţii, dar care uneori uita că era conferenţiar universitar şi nu se adresa unor adolescenţi, ci unor studenţi încă un cursul liceal“, a iniţiat o grevă în rândul elevilor. „Despre hotărârea de a declara grevă, stabilită în unanimitate de toţi colegii întruniţi la mine acasă, a fost informat telefonic, la cererea lui, şi regalul nostru camarad de clasă, acesta solidarizându-se integral cu decizia noastră, aderând fără rezerve la grevă. A doua zi dimineaţă, prezentându-mă la şcoală, am fost chemat în cancelaria profesorilor de către noul nostru director de studii, viceamiralul Preda, care m-a mustrat straşnic, ameninţându-mă cu o eliminare de o săptămână de la cursuri, considerându-mă iniţiatorul grevei.“ După ce elevii, „în unanimitate, şi-au dat cuvântul că niciunul dintre ei n-a suflat un cuvânt nimănui despre grevă“, „bănuielile au căzut asupra Voievodului, deşi el nu dăduse niciodată dovadă în trecut, în relaţiile noastre colegiale, de asemenea atitudini lipsite de lealitate“. Fiind tratat cu răceală de colegi şi aflând de acuzaţia respectivă, Principele „a fost profund îndurerat şi, în recreaţia următoare, Voievodul s-a dus la tatăl său şi, din câte am aflat ulterior, chiar a plâns, explicând părintelui său acuzaţia ce plana asupra sa şi apărându-se cu putere […]“. În recreaţia mare, toţi elevii au fost chemaţi la Casa Nouă de Regele Carol al II-lea, care a ţinut să-i asigure că „Mihăiţă nu este şi nu a fost niciodată un delator“, direcţiunea aflând de grevă din alte cauze. „Cauzele celelalte, am aflat mai târziu – îşi aminteşte Dan Cernovodeanu –, se refereau la serviciile de ascultare telefonică ale lui [Mihail] Moruzov“, directorul Serviciului Secret de Informații al Armatei române (SSI) în perioada 1924-1940.

Un episod similar (sau acelaşi) relatează Mircea Ionniţiu: „[…] Ni s-a dat o sarcină grea într-una din ore. […] Am hotărât prin telefon să dăm foile de hârtie albe. Greva organizată a avut un răspuns rapid. În decurs de câteva ore am fost convocaţi în biroul particular al lui Carol, toţi doisprezece. Ni s-a dat o lecţie severă, spunându-ni-se că nu ne comportăm aşa cum ar trebui să o facă nişte elevi, şi am fost obligaţi să recunoaştem că făcuserăm un lucru ruşinos încercând să ne umilim profesorii. Carol vorbea cu suflet şi nu a folosit ameninţări sau promisiuni pentru a ne convinge să ne purtăm aşa cum se cuvine. Pentru noi însă era de ajuns. Incidentul mi-a arătat cât de îndeaproape urmărea Carol educaţia viitorului Rege, dar şi cât de repede ştia Carol să riposteze la provocări împotriva autorităţii constituite“. Efectul acestor rapoarte şi episoade a fost oare excluderea din clasă, în vara anului 1937, a jumătate dintre elevii palatini: Dan Cernovodeanu, Radion Chiaburu, Ion Dinulescu, Gheorghe Duşa, Ivan Paul Kovacs, Ştefan Popescu? Ultimul moment când au mai stat toţi împreună a fost moartea vechiului lor camarad.

După tristul episod al operaţiei de apendicită din ianuarie, care a arătat, încă o dată, dimensiunea paranoiei de care putea fi în stare Regele Carol al II-lea, care a aprobat operaţia Principelui Mihai la Florenţa – a cărei întârziere ar fi fost fatală –, după multiplele insistenţe ale lui Preda Fundăţeanu şi Nicolae Condiescu şi „periplul diplomatic“ din luna mai în Anglia, Belgia şi Polonia, Principele Moştenitor a fost întâmpinat la Bucureşti cu o veste tristă: colegul său Dan Mavrus era pe moarte, după eşecul tratamentului de la Paris. „Îşi trage bietul copil ultimele zile din ce în ce mai rău“ (22-25 mai); „Este în agonie, îl ţine artificial în viaţă, cu injecţii. Duduia l-a văzut şi spune că e groaznic“ (26 mai), nota Regele Carol al II-lea în jurnalul său.

Murea la 28 mai 1937, în timpul nopţii, fiind depus la Cimitirul Bellu. Principele Mihai şi colegii săi au participat la rugăciunile de veghe şi la slujba de înmormântare. Cu puţin timp în urmă, într-un număr din Realitatea ilustrată dedicat, tematic, încoronării Regelui George al VI-lea al Regatului Unit, care avusese loc la 12 mai 1937, apărea articolul „«Camaradul» Mihai. Ce spun prietenii Voievodului despre augustul lor coleg“.

Un ziarist a numit în mod inspirat grupul de patru prieteni care-i reunea pe Principele Moştenitor, Lascăr Zamfirescu, Walter Heltmann şi Radion Chiaburu drept „trifoiul cu patru foi“. Chiaburu a fost exclus din clasă la puţin timp după aceea, iar Zamfirescu în anul următor. Merită amintite caracterizările pe care cei doi colegi le-au făcut augustului lor „camarad“: „Nu face diferenţă între oamenii din diferitele clase sociale. Asta este o calitate pe care mai ales noi, copiii ţării, fiii de ţărani, ştim s-o preţuim“ (Chiaburu); „Măria Sa ne-a dovedit cu prisosinţă simţul său camaraderesc, în toate împrejurările, procedând după propria-i iniţiativă, atât de natural cum numai rar se poate întâlni între prieteni. […] Este camaradul cel mai sincer pe care l-am cunoscut vreodată“ (Zamfirescu). Cei şase elevi excluşi din Clasa Palatină în vara anului 1937 au primit ajutorul Palatului Regal pentru a-şi continua studiile. De pildă, Radion Chiaburu, pe care profesorul Enache Ionescu ar fi dorit să-l îndrume spre o carieră de istoric, a urmat, la recomandarea Regelui Carol al II-lea, Liceul Militar de la Târgu Mureş, alături de Gheorghe Duşa, Ştefan Popescu şi, mai târziu, Ioan Jurchescu. „Probabil eram prea zburdalnic, de asta m-o fi trimis acolo“, explica Radion Chiaburu această turnură a destinului său, care l-a îndreptat spre o carieră în domeniul aviaţiei.

Al şaselea an de studiu a fost inaugurat la Castelul Peleş în ziua de 1 octombrie 1937. Discursul inaugural a fost ţinut de ministrul Educaţiei Naţionale ad-interim Ion Nistor, iar prima lecţie a fost ţinută de noul profesor de psihologie, Vasile Băncilă: „Ce este filosofia şi care este obiectul acestei ştiinţe?“. Colectivul era mult redus, Principele Moştenitor mai având doar cinci colegi: Gheorghe Grămadă, Mircea Ionniţiu, Ioan Jurchescu, Walter Heltmann, Lascăr Zamfirescu. Într-un proces-verbal din 22 decembrie 1937 este consemnat: „Ca purtare şi educaţiune, numai cuvinte de laudă. N-a fost nicio plângere contra lor. Clasă omogenă. Au priceput rolul şi misiunea lor alături de Înaltul lor coleg“, iar unul din 30 martie 1938 constată că elevii „dovedesc o purtare ireproşabilă din toate punctele de vedere. Buni camarazi şi demni în toate ocaziunile“. Anul 1937 a cuprins un moment important, al avansării la gradul de sublocotenent al Principelui Moştenitor în ziua de 25 octombrie, la împlinirea vârstei de 16 ani.

Tudor Vișan-Miu

(Fragment din cartea „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine“, autor Tudor Vișan-Miu. Fotografiile provin din arhiva personală a regretatului Radion Chiaburu, coleg palatin al Regelui Mihai I.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.