Germania – Anglia (17.00 – ora României)
Acest joc în optimi nu era unul anunţat după tragerea la sorţi. El se datorează poate golului copilăresc primit de portarul englez Green în meciul cu SUA, sau poate unui gol nemarcat de britanici, fie Sloveniei, fie Algeriei. Iată că, la un campionat mondial, un gol primit sau unul nemarcat poate decide o optime de finală de „categoria a III-a”, SUA-Ghana, şi alta de „lux”, cum este cel de faţă. Dacă Anglia nu pierdea la golaveraj locul 1 în grupa din care făcea parte, atunci ea ar fi jucat contra Ghanei, iar Germania contra SUA. Dar aşa s-a scris istoria.
Anglia a fost o decepţie în grupă, dar nici Germania, cu excepţia meciului contra Australiei, nu a arătat mare lucru. Din această cauză acest sfert se anunţă unul foarte echilibrat. Mai ales dacă ţinem cont de marea rivalitate dintre cele două echipe, care a generat de fiecare dată meciuri de excepţie. La englezi încă nu a apărut în prim-plan Rooney, la germani, tandemul polonez Klose-Podolski a funcţionat doar o repriză.
Ambele echipe au efectivele complete, la germani Klose şi-a ispăşit suspendarea, iar la englezi, King a revenit la antrenamente după accidentarea de acum două săptămâni. Indiferent cine va câştiga, în sferturi va întâlni cel mai probabil Argentina, care pleacă din start favorită în faţa Mexicului.
Analizând jocurile celor două echipe în etapa grupelor, cifrele spun că Anglia a fost mai ofensivă: a avut 53 de acţiuni de atac faţă de 39 ale germanilor şi a şutat de 46 de ori la poartă, de 22 de ori pe spaţiul porţi. Germania a tras 44 şuturi, 20 pe spaţiul porţii. În schimb, germanii stau mult mai bine la capitolul pase: 1.424, faţă de 1.221 date de englezi. În ceea ce priveşte capitolul „nervi”, Anglia a primit 5 cartonaşe galbene, în timp ce Germania, 8, Klose primind două.
Pronosticul nostru: 1 (35%), X (30%), 2 (35%). Cotaţii casă de pariuri: 1 (2,70), X (3,00), 2 (2,65).
Palmares la CM
2. Germania 95 57 19 19 195-115 190
5. Anglia 58 26 19 13 76- 48 97
Clasament FIFA – Coca-Cola (26 mai 2010)
Germania – loc 6 – 1.082 puncte
Anglia – loc 8 – 1.068 puncte
Palmares bilateral
Germania – Anglia 27 10 5 12 34 – 47
Întâlniri la turneele finale
1966: Germania – Anglia 2-4 (d.p) – finală
1970: Germania – Anglia 3-2 (d.p.) – sfert de finală
1982: Germania – Anglia 0-0 – grupă sfert finală
1990: Germania – Anglia 1-1 (4-3 pen.) – semifinală
Ultimele 5 meciuri directe
Charleroi : Anglia – Germania 1-0 ( turneu final CE)
07.10.2000 Londra: Anglia – Germania 0-1 (calificări CM)
01.09.2001 Munchen: Germania – Anglia 1-5 (calificări C.M.)
22.08.2007 Londra: Anglia – Germania 1-2 (amical)
19.11.2008 Berlin: Germania – Anglia 1-1 (amical)