În enciclica Lumen Fidei, actualul papă Francisc scrie despre căsătorie că este “uniunea stabilă a bărbatului cu femeia”. Această uniune “se naşpte din dragostea lor (…), din recunoaşterea şi acceptarea acestui bine care este deosebirea sexuală, prin care soţii se pot uni şi pot concepe o nouă viaţă”, scrie papa.
Lumina Credinţei este prim enciclică a papei Francisc, primul papă latino-american. Papa Francisc reia în enciclică temele favorite ale predecesorului sau, actualul papă emerit Benedict al XVI-lea. Acesta din urmă a dorit să completeze setul de enciclice pe care le-a emis printr-una în care să expună reflecţiile sale asupra credinţei. Retragerea inedită din fruntea Bisericii Catolice l-a împiedicat să facă acest lucru. Papa Francisc a preluat sarcina, motiv pentru care a notat că Lumen Fidei este un document “scris la patru mâini”. Este motivul pentru care vorbim despre o enciclică foarte rară, una dintre puţinele srise de doi succesori ai Sfântului Petru.